O zi din viața unei șefe de tren

12:30. Gara de Nord. Vineri. La linia 10 staționează trenul spre Constanța. În ultimul vagon, o femeie cu un costum bleumarin închis, iar peste părul prins în coadă, o șapcă de aceeași culoare. Cară două genți grele în care sunt toate documentele de care are nevoie, plus cafea făcută acasă pusă într-o sticlă fără etichetă. E machiată cu albastru pe pleoape și are un ruj vișiniu.

Simona Iordache este șefă de tren și lucrează la CFR din octombrie 1998. Are 53 de ani. Nu e căsătorită, e foarte apropiată de sora ei și de nepotul de care are uneori grijă. 

Astăzi e singură pe tură la 6 vagoane pline de călători. Nu e chiar o zi obișnuită, ar fi trebuit să aibă un coleg cu ea, dar nu se știe de ce, nu l-a primit. Se află într-o tură lungă, de 25+ ore, ceea ce înseamnă că e plecată de ieri, de la 16. Adică de 20 ore.

De când a plecat trenul, a încercat să ajute niște călători fără locuri pe scaun. Le-a vorbit blând. Zâmbăreață, și-a început rolul, probabil singurul pe care-l cunoaște călătorul obișnuit, acela de a verifica biletele. Vorbește și face glumițe cu toți călătorii în timp ce le cere legitimații de studenți, carnete de elevi sau taloane de pensie. Verifică, cere actele necesare, chiar dacă îi ia mai mult și unii călători strâmbă din nas: „Nu ne grăbim, că tot la Constanța ajungem”. O zi normală poate însemna: elevi fără carnet care încearcă să o păcălească, o fetiță cu bilet pe telefon și fără carnet pe care o așteaptă mama ei în gară, oameni care cumpără bilete în tren, oameni deranjați de protocolul ei și o doamnă de 90 de ani, „CFR-istă veche”, care o complimentează și îi spune că este „cea mai bună”. 

„Pot să vorbesc și să nu mă mai opresc”

Mama ei a fost revizor de ace la CFR. Mai exact, schimba macazurile acolo unde fac cruce trenurile, adică unde se întâlnesc într-o stație, venind din direcții diferite. O perioadă au lucrat în același timp și se întâlneau în timpul serviciului la Poiana Slănic. 

Pentru Simona a fost o mare tragedie când s-a văzut cu geanta de conductor de gât. „Am plâns o zi și-o noapte”. Nu și-a dorit, dar viața a adus-o aici. A intrat pe postul de conductoare de tren, ulterior devenind șefă de tren. 

Acum nu prea mai există conductori, un proaspăt angajat intră direct pe un post de șef de tren, responsabil cu tot ce înseamnă trenul: vagoane, bilete, aspecte tehnice, toalete înfundate, uși deschise și călători, toate sunt sub semnătura lui. 

Pentru a deveni șef de tren îți trebuie 10 clase și disponibilitate fizică, mentală și un curs de aproximativ 27 de săptămâni, potrivit Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară (CENAFER), organismul naţional specializat al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii si Comunicaţiilor. Este cel care asigură cursuri de formare pentru cine își dorește o carieră feroviară. Mulți oameni află de aceste cursuri de pe grupuri ca cel de Carieră Feroviară în România de pe Facebook sau printr-o căutare pe Google: „cursuri șef tren”. S-ar putea să te ajute și AI-ul, dar să-i ceri musai să-ți dea sursa informațiilor și link către ele, să le poți verifica.

Simona lucra la un magazin de electrocasnice în timp ce făcea cursurile pentru postul de conductor. Nu a luat Bacul, așa că mama ei a împins-o să urmeze cursuri pentru a se angaja la CFR, acolo unde lucra și ea. A picat la un singur examen, iar din cauza asta a primit autorizarea puțin mai târziu decât colegii ei. 

A lucrat la Ploiești o vreme, apoi a luat o pauză de la CFR și a lucrat câțiva ani în Italia, unde e fratele ei. Apoi s-a întors, dar la biroul de informații din Gara de Nord. „Am stat 4 ani de zile la biroul de informații, dar salariul aici la informatori era foarte mic. Deci am prins într-o vară acolo, a fost pentru mine crimă și pedeapsă la informații. Eram doar eu și colega din partea cealaltă la birou. Mai erau sus, dar la telefon, și acolo dacă vor să ridice receptorul bine, dacă nu, nu. Dar eu, în fața călătorului, trebuia să vorbesc. Și cred că la mine darul ăsta de a vorbi mi l-a dat Dumnezeu ca să pot să vorbesc și să nu mă mai opresc. Și în vara aia am zis, băi, nu mai pot. Nu mai pot! Au plecat toate, pe timp de vară, două dintre colege se duceau detașate până la Bulgaria. Zic, astea se duc la soare, la mare și așa, și eu stau aici la București, nu mai merge.” 

Astfel s-a întors la meseria ei mult mai plăcută, cea de conductor, dar acum la București, la Grivița, făcând naveta de la București la Ploiești, unde locuiește în prezent.

CFR avea, în decembrie 2025, 23.728 de salariați, cam cât un oraș de mărimea Blajului sau Cugirului. În 2026, salariul unui șef de tren este de 3.700-3850 de lei și al unui infomator între 3.400 și 3.500 de lei cu posibilitatea de a primi sporuri (de noapte, de sărbători etc). 

CFR este o companie cu probleme structurale. Trenurile lor întârzie chiar și sute de minute. De exemplu, un tren de la Vatra Dornei Băi a ajuns în București Nord cu 7 ore jumate mai târziu decât programat, potrivit Buletin de București, însă în fiecare zi tabelele din Gara de Nord afișează întârzieri de cel puțin 10, 15, 25 de minute. De asemenea, compania are datorii de milioane de lei, iar toate astea se răsfrâng de multe ori pe primul reprezentat al CFR-ului care îți apare în față - controlorul.

Urmează stația: Constanța

Pauză de la verificat bilete: e o ușă deschisă în timpul mersului și e treaba ei să o rezolve. Pauză din nou: la fiecare stație în care oprește trenul trebuie să dea plecarea, coboară din tren și fluieră după ce s-a asigurat că nu mai e nimeni pe peron. Apoi revine la cea mai lungă atribuție, biletele. Spune că asta e una dintre părțile ei preferate, să vorbească cu oamenii și să-i ajute. Și-a făcut chiar și prieteni printre călători. După un eveniment cu o toaletă înfundată în care a luat o atitudine fermă: „dacă nu folosiți cum trebuie toaleta, o să o încui și treaba dumneavoastră unde vă faceți nevoile, că până la București nu am ce să fac”, unei călătoare i-a fost așa drag de ea, încât au făcut schimb de numere de telefon și încă își scriu.

15:00. Trenul ajunge la Constanța. Simona se dă jos, merge la impiegat (cf. dex: persoană care organizează și controlează mișcarea trenurilor într-o gară) pentru a-i înmâna fișa de arătare a vagoanelor înainte să le predea. Un șef de tren trebuie să ofere impiegatului fișa de arătare a vagoanelor, practic trebuie să noteze într-un tabel toate detaliile vagoanelor, care sunt scrise chiar pe ele: numărul lor, numărul maxim de pasageri, frâna de mână, lungimea etc., în ideea că trenul trebuie înapoiat în aceleași condiții în care a fost preluat. 

Așa că după ce a dus documentele la impiegat, s-a urcat înapoi în trenul gol care urma să fie garat, a coborât și s-a plimbat de-a lungul următoarelor 6 vagoane cu care pleca înapoi la București pentru a întocmi noua fișă. 

S-a urcat în vagoanele unde trebăluiau colegii ei și unde ea și-a făcut restul de notițe și calcule pentru documentele însoțitoare ale trenului. A dus trenul pe peron, a mai făcut o oprire la impiegat, iar pe peron munca ei nu s-a oprit nicio secundă pentru că vreo 3-4 călători s-au oprit să-i ceară informații. Le-a răspuns tuturor încă binevoitoare. Se făceau deja 23 de ore de muncă.

Pe drumul înapoi se așază câteva minute după ce verifică din nou biletele. Umerii se lasă în jos și spatele se sprijină de spătar. Oftează și mai bea o gură de cafea.

E ora 16:30, iar ea intră în a 24-a oră de lucru. Întâi a fost la Brașov cu un tren regio, care oprește în toate stațiile și face 4 ore, deci mult mai obositor. Noaptea a dormit într-un dormitor CFR care există la grupa tehnică, un loc în care patul este acoperit cu o folie de teama ploșnițelor și în care nu dormi efectiv, ci te întinzi puțin să te odihnești. „N-ai confortul ăla să stai și tu să te așezi. Eu plec de acasă, am valiza aia după mine, am cearșaf, am față de pernă, am un tricou și o pereche de pantaloni. Ai un loc acolo și o oră de odihnă, o oră în care să te întinzi, așa, mă duc și mă întind, dar ca să stai pe un timp de noapte să zici că dormi nu poți, și înfășurate saltelele astea în folie, n-ai cum, fâșâie aia tot timpul în cap, nici nu poți să te miști, că fâșâie. Plus de asta, nu există dormitoare de femei, dormitoare de bărbați. Toată viața mea am dormit cu bărbați la un loc. Nu sunt dormitoare de ajuns ca să poată să ne pună separat.”

„Eu am revelioane pe care le-am prins la gară”

Dimineața, la 6, a luat-o de la capăt de la Brașov la București tot cu un tren regio: „Trebuie să fii atent la fiecare stație. 10 minute între stații, deja trebuie să mergi din nou”. Crede că ar trebui să existe mai multe trenuri de lung parcurs, asta ar fi ajutat-o să treacă peste turele lungi mult mai ușor pentru că trenul nu oprește în toate stațiile și se poate odihni. Visează la trenul intercity București-Cluj. 

„…chiar dacă te duceai la Cluj, între Brașov și Teiuș erau patru ore în care nu oprește trenul și atunci nu este obositor. Te poți duce fără probleme și chiar dacă ai 20 de ore într-o tură de serviciu, cu odihnă între trenuri, se poate face. Adică e mult mai convenabil, am spus, din punctul de vedere al faptului că majoritatea suntem navetiști”.

Simonei îi place să fie amabilă cu toată lumea: „vorba dulce mult aduce”. Ține foarte mult la disciplină. Nu se dă niciodată după deget. Când s-a defectat locomotiva, nu a mințit pe nimeni și le-a spus călătorilor că din experiența ei, o alta va veni în cel puțin o oră pentru că nu sunt destui oameni, iar lucrurile se mișcă greu. Când în trenurile vechi clima nu face față, le spune călătorilor adevărul - vagoanele sunt vechi și nu suportă temperaturile extreme. Când a fost jignită de un călător, s-a adresat organelor de poliție. 

Spune că nu a simțit diferențe bazate pe gen din partea colegilor, dar uneori le-a simțit din partea călătorilor.

Fetești. S-a urcat supracontrolul și a trebuit să meargă cu ei să verifice din nou biletele. A fost toată un du-te vino, dar nu s-a plâns și nu s-a arătat deranjată. De fiecare dată când se întorcea, își dădea șapca jos, își aranja părul și continua să povestească de experiențele ei. Își punea șapca înapoi imediat ce revenea la datorie, de parcă aceasta ar fi fost întrerupătorul care făcea diferența între „șefa de tren” și doar Simona.

Dacă e în postura de călătoare, e stresată pentru că vrea să rezolve problemele din tren, îi vine să umble la panoul de comandă și știe că nu ar fi respectuos din partea ei față de șeful de tren de pe tură, așa că nu călătorește foarte des cu trenul în timpul liber. Ei i s-a întâmplat ca un coleg să umble la panoul de comandă în timpul turei și s-a simțit ofensată pentru că e responsabilitatea ei și știe ce face. Își iubește meseria și repetă asta de câteva ori, e convinsă că i se potrivește, chiar dacă la început nu și-a dorit-o. Se simte bine în uniformă și spune că reprezintă CFR-ul. 

Simona crede că un candidat ideal pentru postul de șef de tren trebuie să fie o persoană serioasă, disciplinată, care să nu se culce pe-o ureche. „Dacă meseria este tratată cu seriozitate, are de învățat și poate să învețe. Munca este din ce în ce mai ușoară acum, din punct de vedere al vagoanelor, nu mai sunt cum erau înainte, dar trebuie să fii serios și să faci treabă. Asta este concluzia”.

Ora 19. București. Pentru a 3-a oară. „Așa, ce să mai zicem, ajungem în Gara de Nord. Și cam până aici a fost astăzi”. Călătoria s-a terminat, însă ziua nu, Simona trebuie să-și predea vagoanele la Grivița. Zâmbește prietenos chiar și după atâtea ore de muncă, coboară din tren și se îndepărtează încrezătoare cu gențile grele de gât și șapca pe cap. 

După ce își predă vagoanele, se întoarce acasă, la Ploiești, tot cu trenul. Ajunge pe la ora 22. „Chiar dacă ești în doi, munca este într-adevăr împărțită, dar cam tot așa se rezumă la un moment dat. Sunt sărbători pe care nu le faci acasă. Eu am revelioane pe care le-am prins la gară”. 

„Mie meseria îmi place, o iubesc în continuare, sper să o duc până la capăt, cât o să mai pot. Și cine-și dorește să vină, să vină să facă meseria, dar, v-am zis, să nu creadă că este ceea ce se aude a fi o meserie de șef de tren. Șef de tren nu înseamnă doar să controlezi biletele pe tren și atât”. 

19:10. Gara de Nord e plină ochi vineri seara. Oamenii se mișcă frenetic, își duc bagajele grele, fericiți că au ajuns la destinație sau se urcă în tren pregătiți de călătorie. E ca de obicei, cineva vine, cineva pleacă, cineva intră în tură, altcineva iese din tură. O voce familiară anunță în fundal: „stimați călători, trenul…”. Și totul o ia de la capăt.