
Doamna Dudu n-are dude, dar face ilustrații și colaje și giumbușlucuri vizuale.

Până pe 31 ianuarie Ministerul Educației primește propuneri legate de una dintre cele mai importante și actuale probleme ale sistemului de învățământ preuniversitar: planurile-cadru pentru liceu. Acestea se referă la numărul de materii pe care le studiază fiecare elev din ciclul liceal și câte ore sunt alocate pentru fiecare pe săptămână. În prezent, liceenii învață după planurile-cadru adoptate din 2009.
Cornel Amariei, un tânăr inventator de 27 de ani, este primul român laureat al „Global Business Hall of Fame”, datorită ochelarilor cu senzori care le va oferi mai multă independență celor cu deficiențe de vedere. De când era elev a lucrat la tot felul de invenții și inițiative de antreprenoriat. A absolvit două facultăți în același timp în Germania și apoi s-a dedicat proiectului .Lumen, care ar urma să fie lansat pe piață până la finalul anului.
REZOLVAT. La orele de biologie, Cristina Dudan abordează teme despre consumul de droguri, despre boli psihice și sexuale. Face ca totul să aibă legătură cu viața lor de zi cu zi. Drojdia, spanacul, sticla, paiele, plastilina, toate sunt materiale didactice. Iată câteva metode de-ale ei pentru predarea biologiei.