Sunt studentă la masterul de Jurnalism Tematic în cadrul Universității din București. Scriu și sunt pasionată de presa medicală, dar descopăr și celelalte nișe jurnalistice. Pe viitor mi-ar plăcea și să predau și să îmbin dragostea pentru jurnalism cu predatul și dorința de a-i determina pe elevi și studenți să-și depășească limitele și să ajungă unde își propun. Așa cum profesorii mei dragi m-au determinat și m-au încurajat de fiecare dată.
În timpul liber, sunt o romantică incurabilă care mai scrie din când în când poezii. Am două volume publicate: unul de poezii și unul de proză scurtă.
Profesorii voștri v-au povestit vreodată cum au făcut ei o boacănă în școală? V-au spus despre dascălii lor și relația pe care au avut-o cu ei? Două profesoare, una din Reghin, Mureș, și cealaltă din Galați, au pus la cale proiectul „Smart&kind learning community” și au pus laolaltă cadre didactice și copii într-un alt cadru decât cel obișnuit. Au făcut împreună ateliere de dezbatere, de empatie și de organizare a unui eveniment. Toate cu scopul de a lega și mai mult comunitatea și de a forma „mici lideri”.
Ca să ajungă din Afganistan în România cu mama și frații lor, Homaira, Fatima și Hadia au schimbat trei avioane. Respiră ușurate pentru că au plecat dintr-o țară în care pe stradă „nu știi cine trece pe lângă tine și dacă are o bombă”, însă au lăsat în urmă o parte din familie, la care se gândesc constant, mai ales acum că talibanii au preluat puterea. Aici au luat-o de la capăt ca refugiate și au aflat ce înseamnă bullyingul în școală și răutățile la locul de muncă. La 19 ani, Fatima lucrează full-time ca să-și ajute familia. Dar viața a început să li se contureze și aici: și-au făcut prietene și rămân senine cu privire la viitorul în țara adoptivă.
Într-un oraș în care mulți părinți pleacă la muncă în străinătate, un proiect al unui ONG ajută copiii rămași acasă să se cunoască, să socializeze și să învețe.