
Cel mai mult pe lume îmi place să fiu reporter. Nu știam asta când am dat la Facultatea de Jurnalism la Iași, dar am avut fler. Până la Școala9, în cei 20 ani de presă, am fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și la Libertatea. Îmi place să fiu pe teren, să vorbesc cu oamenii, să filmez, să montez, să documentez, să scriu.

Liceenii au susținut astăzi simularea pentru Bacalaureat la proba obligatorie a profilului, și anume la matematică sau istorie. La matematică elevii au avut de rezolvat, între altele, ecuații și exerciții cu funcții. Ovidiu Bădescu, profesor de matematică la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița, explică, pentru Școala 9, cum trebuiau abordate exercițiile care li s-au părut complicate elevilor săi. Acesta a realizat deja materiale video cu rezolvarea subiectelor.
Cum sunt finanțate școlile din România? Și despre ce vorbim când vorbim despre subfinanțarea sistemului de învățământ preuniversitar?
Elevii unei clase de a VIII-a din București au serbat încheierea gimnaziului cu discursuri despre mâncare, lacrimi de despărțire și o horă moldovenească.