
Sunt fotograf de la 12 ani. Mereu am încercat să demonstrez că o fotografie poate valora cât o mie de cuvinte. Provin dintr-o zonă muntoasă, iar când vezi genul acela de peisaj în fiecare zi, e mai ușor să te uiți la un cadru și să înțelegi ce se întâmplă fără a mai fi nevoie să îl descrii. Sunt student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și băiatul cu camera peste tot.

La Casa de Copii din Bușteni au crescut mii de băieți. Pentru unii dintre ei, revederea cu foștii colegi supraviețuitori ai sistemului de protecție comunist e o ocazie de a depăna amintiri, dar și de a le nuanța pe cele mai dureroase și ascunse.
Nu mai avem electricieni. Sau nu-i pregătim suficient de bine. Am fost la „Micul Electronist”, un program de învățare pentru copii începând de la 7 ani care încearcă să ridice nivelul cunoștințelor tehnice mai sus decât „să știi să schimbi un bec”.
Când tu ești acela care muți un întreg proces pe Internet, fie că vorbim de educație, fie de orice altceva, realizezi cât este de greu să poți livra conținut la aceeași calitate ca înainte. Asta pentru că folosești, în esență, instrumente experimentale. Iar dezvoltarea vine de obicei după ce deja ai pus pe roate un mod de lucru stabil.