
A terminat Facultatea de Jurnalism din București și a început să lucreze în presă în 2016, în primul an de studii, la agenția de presă News.ro. A învățat apoi să vadă poveștile din spatele știrilor, ca reporter Libertatea, unde a lucrat în perioada 2018 - 2024. În prezent este reporter de investigații la Snoop și reporter și editor la Școala9. Scrie despre oamenii care schimbă câte puțin societatea, despre educație, mediu, animale și schimbări climatice, precum și despre cheltuirea banilor publici. Îi place Harry Potter, are trei pisici răsfățate și crede că locul stafidelor nu este în prăjituri.

În loc să se creioneze un profil al elevilor americani care ar putea să tragă cu arma în școală, cercetătorii americani propun altceva: colegii și profesorii să fie atenți la cei care amenință, scrie Education Next, site cu știri și cercetări din educație. Comportamentul antisocial ar putea indica dacă un elev va fi violent în școală, dar nu și că ar folosi o armă, arată o analiză. Motivul pentru care elevii devin violenți variază, a scris Școala 9 anul trecut, la fel și tipurile de agresiuni. În România, aceștia nu vin arme de foc în școală, regimul acestora fiind unul strict, însă unii adolescenți au adus cuțite și și-au rănit colegii.
Sabina, Matei, Natalia și Iulia contribuie la împlinirea visului unei asociații de a cumpăra o aeronavă medicală pentru a transporta copiii bolnavi la tratamente în străinătate. Și învață împreună lecția generozității. Cei patru vând brățări și luciuri de buze, gătesc cele mai bune rețete de paste sau fac salam de biscuiți: puțin câte puțin, pun câte un leu la pușculița ce trebuie să se umple cu 2 milioane de euro pentru ca asociația Blondie să cumpere un avion.
Asta este întrebarea pe care o lansează Letiția Pârcălăbescu, lector de la Universitatea Heidelberg din Germania, specializată pe machine learning. Am analizat alături de ea rezolvările pe care ni le-au dat trei aplicații care se folosesc de inteligența artificială la probleme de matematică, informatică și limba română. Am aflat folosindu-le că dacă vrei ca boții să-ți rezolve tema, nu ai garantată o notă bună, dar abilitățile cu procesul nu sunt de lepădat. Totuși, e bine de știut că „mâna” AI e greu de detectat, chiar și prin aplicații specifice.