
Scriu încă din copilărie, chiar și când nu știam să scriu. Încercam să prind poveștile pe hârtie prin mâzgălituri care imitau literele. Pe fratele meu mai mic îl scoteam din sărite jucându-ne de-a educatoarea și învățătoarea. Mai târziu am urmat liceul pedagogic, iar în cele din urmă am ajuns la jurnalism. Mă fascinează și astăzi felul în care cresc oamenii și poveștile care se nasc din aceste transformări.

Două psihologe explică pentru Școala 9 posibilele motive pentru care elevul de la Colegiul „Ion Creangă” din București, în vârstă de 16 ani, și-a atacat profesoara de japoneză (26 de ani) cu un cuțit, în timpul orelor de curs. De la „generația copiilor crescuți fără limite” până la „influența jocurilor online” și „dezechilibre emoționale”.
Răul făcut de hărțuirea continuă din gimnaziu nu s-a cicatrizat nici în câțiva ani pentru două adolescente.
Carla și Teo sunt elevi în clasa a XI-a la Colegiul Național „B. P. Hasdeu” din Buzău și sunt îndrăgostiți iremediabil de dans. Doar că pandemia le-a răpit antrenamentele și le-a închis școala într-un ecran. Cei doi, împreună cu alte colege, au povestit pentru Școala 9 ce a înseamnat viața lor între patru pereți, când pasiunile care îi purtau și 12 ore pe zi de la cluburile de dezbateri, la cele de dans, teatru sau fotografie, au trebuit să ia o pauză. „Plâng puțin, căci doare iar. Nu știu dacă m-am pierdut sau m-am schimbat.”