
Pe lângă joaca serioasă cu copiii de la grădiniță, sunt contributor la două publicații online, Elita României și Viitorul României și realizez interviuri ce promovează valorile românești. Nutresc sentimente față de țara noastră, ba chiar descopăr că pot contribui un strop la îmbunătățirea ei prin meseria pe care mi-am ales-o.

Vremurile miuțelor și jocurilor de-a prinselea pe mijlocul străzii au apus. Orașele au devenit tot mai nesigure pentru copii, iar părinții tot mai temători să-i lase singuri. Mai mult, nu doar că și-au pierdut locurile de joacă, treptat rămân și fără dreptul de a-și însoți părinții la restaurant sau în hoteluri. S-a întâmplat recent ca un local din București să impună regula ca cei mici să stea permanent așezați, dar e un trend global. Polarizată, discuția pendulează între „locurile child free încalcă drepturile omului” și „copiilor crescuți cu prea multă libertate le lipsește bunul simț”. Dar dezbaterea e multifațetată și cu rădăcini până în comunism.
O profesoară de istorie se uită înapoi la o carieră care i-a șlefuit calitatea de luptător.
Pandemia de COVID-19 lasă în urmă un număr incredibil de mare de orfani. Trauma pierderii unui părinte este o rană ce nu se poate vindeca, ci doar cicatriza. Peste un milion și jumătate de copii au pierdut un părinte sau tutore din cauza infectării cu COVID 19, arată un studiu publicat recent de Elsevier Ltd, realizat în 21 de țări. Psihoterapeutul Carmen Buțerchi arată cât de importante sunt serviciile de suport în adresarea traumei morții unui părinte.