Gabriel Bădescu

Gabriel Bădescu este profesor de științe politice la Universitatea Babeș-Bolyai și director al Centrului de Studiu al Democrației. A fost bursier Fulbright la University of Maryland și UNESCO Global Education Monitoring Report Fellow și a urmat specializări în statistică socială la University of Michigan. Cercetările sale privesc, între altele, politicile educaționale, inegalitățile, socializarea tinerilor și relația dintre educație și democrație. A fost membru al Consiliului Național al Cercetării Științifice și președinte al Agenției pentru Strategii Guvernamentale.

Alte articole

Laborator

Piesa de teatru care vorbește pe limba generației TikTok: „Educația sexuală nu înseamnă a face sex sau nu”

de Florinela Iosip. Foto: Eli Driu

Mai puțin de 5% dintre elevi au beneficiat de educație sexuală anul trecut și suntem pe primele locuri în Europa la numărul de mame minore și la bullyingul în școli. Cu toate astea, Curtea Constituțională a României a decis recent ca educația sexuală să se facă numai cu acordul părinților. Spectacolul de teatru „Keres TikTok“ și experiențele personale ale actorilor care îi dau viață ne arată de ce este important să se facă educație sexuală în școli.

07.10.2020
Educație sexuală

„Îți mulțumesc că mi-ai spus”. Cum vorbești cu copilul tău queer

de Andreea Archip

Elisa Bouleanu este psihoterapeut și adesea are în cabinet adolescenți LGBTQ+ (lesbiene, gay, bisexuale, transgender sau queer). Rar, și pe părinții lor. Am vorbit cu Elisa despre cum pot părinții să le vorbească copiilor despre LGBT, adecvat vârstei, și despre cum ar putea părinții să gestioneze vestea „mamă, tată, sunt gay!” 

29.09.2025
Laborator

Orele de la școală, ca un spectacol de teatru. Actor și autor britanic: „Profesorul trebuie să arate emoții, reacții, cum se mișcă personajele”

de Cristina Radu

Chris Connaughton nu spune povești. El le construiește ca pe-un spectacol de teatru din gesturi și mimică, din expresii vesele, triste, încruntate, uimite, din tonul și volumul vocii. Te duce de la „A fost odată ca niciodată…” până la finalul fericit, de parcă ai fost acolo, în mijlocul aventurii, de mână cu personajele, auzindu-l pe lup cum vorbește cu Scufița Roșie sau privind-o pe Rapunzel cum își lasă părul în jos, din turn. Chris Connaughton este actor și face educație prin teatru în grădinițe și la clasele primare. Am vorbit cu el despre cum storytelling-ul - sau arta de a povesti - îi ajută pe copii să învețe să comunice și le dezvoltă imaginația și vocabularul.

04.03.2024