Dacă vrei, poți. Dacă înveți, vei reuși. Cine e serios și muncește, îi va fi mai bine. Am auzit aceste marote de nenumărate ori. Cel mai recent, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, spunea despre copiii ce provin din familii sărace că dacă învață, pot cumula bursa socială cu cea de merit, iar asta să fie o motivație suficientă pentru părinți „să trimită copilul la școală, nu la muncă”. Am ales să vorbim astăzi despre măsurile de combatere a abandonului școlar, adesea prezentate ca un panaceu, dar care nu pot trece nici drept plasture. Și despre disprețul de a da, de la înălțimea privilegiatului, greutate voinței înaintea putinței.
Vă amintiți cum erau programele de formare profesională desfășurate în sistem „față în față”? Vă amintiți de exercițiile de dezgheț, de activitățile pe grupe, de jocurile de rol? De pauzele de cafea? De evaluarea zilei de curs? De metodele și instrumentele utilizate pentru a da feedback?
Unul dintre aceste instrumente este „biletul de ieșire”. Când finalizezi o zi dintr-un program de formare sau cursul însuși, trebuie să completezi o fișă de feedback care este un fel de formulă de bilanț și dă seama despre cum ai receptat sesiunile sau programul întreg.
De la 6% din Produsul Intern Brut la 15% din Bugetul General Consolidat pentru educație. Asta se tot promite de 20 de ani încoace. Nu a primit această alocare bugetară însă niciodată. Pe lângă Ziua Micii Uniri, la noi, pe 24 ianuarie se sărbătorește în lume Ziua Internațională a Educației. Un bun prilej să vorbim despre finanțarea acestui domeniu considerat prioritar.