
Sunt student în anul trei deja la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Sunt pasionat de film, de haine și de scris.

Zeci de profesori ne-au spus care sunt activitățile lor în presupusa fără de sfârșit vacanță de vară pentru care îi invidiază lumea. După ce scad activitățile din școală, examenele naționale la care sunt corectori sau supraveghetori sau cele de titularizare și definitivat, le rămân în medie cam două săptămâni pentru ei. În timpul ăsta merg la mare și la munte, unii și în străinătate. Unii pur și simplu se relaxează, citesc sau „nu fac nimic”. Btw, ne-au dat și o listă faină de lecturi de vacanță!
Elevii și părinții au „sorcovit” ieri Ministerul Educației. Au cerut să trăiască mai mult predictibilitatea în structura anului școlar, să înflorească fondurile pentru transportul elevilor și să se reorganizeze mai iute și mai bine olimpiadele școlare. Dar în afară de organizarea acestor concursuri, după o pauză de doi ani, cred că este necesară o discuție serioasă despre ce mai înseamnă excelența în învățământul românesc. În cele 19 centre de excelență funcționale în toată țara, am descoperit că nu toți profesorii sunt plătiți și că fac apel la sponsorizări atunci când au nevoie de materiale didactice.
Aurora Liiceanu, 79 de ani, scriitoare și specialistă în psihologie, povestește despre doamna Klug, profesoara sa de engleză din liceu, pe care a reîntâlnit-o peste ani și a cunoscut-o, în sfârșit, în afara orelor de la școală. Acea profesoară reușea să ducă de mână elevele într-o lume a poeților englezi care nu apăreau în manuale. În schimb, profesoara de română, o doamnă cu părul făcut sărmăluțe, era dură, deloc creativă și obișnuia să le critice lucrările. Nu lăuda pe nimeni.