Scrie, filmează, desenează grafice și mănâncă baghete la un master de Jurnalism și Economie la Sciences Po Paris.
Peste 2000 de deținuți au făcut anul trecut școală în penitenciar, de la clasa întâi până la facultate. 11 au dat Evaluarea națională și bacalaureatul. Școala 9 a vorbit cu doi tineri de la Penitenciarul Jilava care și-au luat examenele la peste zece ani de când au abandonat școala. Amândoi spun că știrile despre cât de mulți elevi pică la examene în fiecare an le-au știrbit încrederea. După examen s-au mirat cât de ușor a fost. O poveste despre încredere și nevoia de a visa.
Sălile de așteptare sunt locuri în care auzi multe. Cine ce face, cine ce spune, cât mai e prețul nu știu cărui produs, la ce medici se tratează lumea și cum sunt profii din diferite școli. „Copiilor le place de proful X. Nu-i stresează, le dă note mari, aproape toți au zece. E conștient că materia lui, nefiind de BAC, nu îi interesează pe elevi. Sunt dezamăgiți însă de proful Y: nu prea face mare lucru, iar majoritatea dau bacalaureatul din materia pe care o predă.”
E aici ceva ce nu se leagă, nu?
Când ai ales învățământul nu te-ai gândit la ce te așteaptă, așa e?
În general, din afară, a fi profesor/profesoară, pare o bagatelă. Mergi la școală, predai câteva ore, apoi ești liber. Pleci acasă când alții revin din pauza de masă la locul de muncă, vara, cât e ea de lungă, e în întregime a ta, ai vacanță de Crăciun și de Paște și ești plătit de la buget. Bașca mai primești și tichete de vacanță.
Este tentant.
