
A absolvit Facultatea de Limbi Străine și a lucrat mulți ani în print. De curând și-a (re)descoperit pasiunea pentru predat – i se mai spune și „profa de germană”. Are copii și pisici.
În timpul liber traduce și scrie cărți.

Sunt învățătoare la clasa a II-a, într-o școală din Gârcini, Brașov. Localitate cu una dintre cele mai compacte comunități cu origini rome din Europa. Clasa a doua am început-o cu alfabetul. Doar în 11 dintre familiile elevilor mei există telefon mobil. Chiar și pentru cei care au, este inutil uneori, fiindcă nu există semnal peste tot. Jumătate dintre părinți sunt analfabeți și nu au cum să își ajute copiii la învățarea lecțiilor, online sau offline, iar mulți alții nu se descurcă să-i sprijine nici la exerciții din abecedar.
Din totalul de 2.9 milioane de elevi câți sunt în România, 2,1 milioane participă la orele de religie, potrivit unor statistici puse la dispoziția Școala 9 de Ministerul Educației. Pentru aceștia părinții au trebuit să depună o cerere că vor să frecventeze această oră.
În rubrica în care ne întrebăm scriitorii părinți dacă și cum citesc copiii lor, al doilea invitat este Vasile Ernu. Textul lui se îndreaptă către modul în care combinăm tradiția și ce am acumulat istoric cu inovația și cu presiunea teribilă a noilor tehnologii, studiind continuu răspunsul noii generații.