A absolvit Facultatea de Limbi Străine și a lucrat mulți ani în print. De curând și-a (re)descoperit pasiunea pentru predat – i se mai spune și „profa de germană”. Are copii și pisici.
În timpul liber traduce și scrie cărți.
În comuna Chiuiești, Cluj, burse elevilor sunt date fără vreo regulă, fără o hotărâre de consiliu, cum cere legea. Într-un schimb de adrese cu tinerii de la „Școli curate”, primarul Gavril Mihuț le dă în locul informațiilor sfaturi religioase și îi trimite să se adreseze Guvernului. Problemele cu educația nu se opresc doar la burse în Chiuiești. Într-unul din satele din comună, elevii învață în casa unor localnici și împart WC-ul din spatele curții cu aceștia. Primarul nu a reușit în ultimele cinci mandate să găsească o soluție.
Patru profesoare dintr-un sat mic din județul Olt vorbesc despre România și ce încă le face să se simtă mândre că locuiesc aici. Sunt dezamăgite de multe, de politicile publice care vin în sistem peste noapte, de lipsa resurselor și a viziunii. Dar pentru toate a rămas un punct care încă le luminează: oamenii. Oamenii care le-au format și oamenii mici pe care îi formează ele acum: „Vreau să-i văd pe copii oameni mari. Să-i văd realizați.”
Profesorii sunt leneși, violenți, incompetenți. Excepțiile sunt transformate în reguli. Cu toții pare că ne pricepem mai bine la cum ar trebui să fie educația decât profesorii. Monica Halaszi și Horia Corcheș vorbesc în această săptămână despre incapacitatea noastră de a le acorda încredere oamenilor de la catedră, de a le aprecia munca și eforturile. „Când nu vezi pădurea de uscături, e clar că vei pune etichete”, spun autorii.
