
În prezent sunt postdoctorandă și cadru didactic colaborator al Universității din București. Am crescut înființând un ziar în liceu, organizând un mic târg universitar în Târgu Neamț și adunând semnături pentru păstrarea gării din orașul nostru datorită unor profesori și prieteni curajoși. Mulți ani mai târziu încă descopăr semnificații ale acelor experiențe și mă străduiesc să le creez mai departe pentru studenții mei. Nu-mi iese întotdeauna, realitatea lor e diferită de a mea, așa că citesc, testez și iar citesc despre ce aș putea face mai bine. Principalele mele interese de cercetare sunt legate de abordările critice și constructiviste în predarea educației civice, dar și inegalități educaționale, experiențe de viață și narațiuni identitare ale elevilor și studenților în risc de excluziune, forme de rezistență și adaptare ale profesorilor la schimbările de politici educaționale.

De la Holocaust și metodele Securității până la câștigarea drepturilor femeilor, cunoașterea episoadelor istorice despre care manualele și profesorii nu le vorbesc elevilor ar oferi o imagine mai nuanțată – și mai reală – a României.
Cum influențează experiențele din copilărie viața adulților de mai târziu.
La începutul lunii februarie, peste 10.000 de copii din Timișoara au fost nevoiți să facă din nou şcoală online. De data aceasta, nu pandemia de COVID-19 a pus lacătul pe sălile de curs, ci frigul din unitățile de învățământ. Începând cu toamna trecută, alte școli din Hunedoara, Giurgiu și Suceava au trimis copiii acasă. Școala 9 a urmărit situația din Timișoara, care de altfel în 2023 va fi Capitală Europeană a Culturii, dar și în ce măsură criza energiei și termoficării devine o problemă la nivel național.