Să fii profesor la țară sau în urbanul mic e cu totul altă poveste decât a fi profesor în școlile bune de la oraș. Avea să vadă cu ochii ei asta, acum șapte ani, profesoara de română Ivona Munteanu, când a ajuns la Budești, Călărași. Primul ei an la catedră. Spune că dacă n-ar fi fost rețelele de profesori ale unor ONG-uri, probabil ar fi renunțat. Am discutat la REZOLVAT despre „singurătatea profesorilor” și burnout-ul din educație, dar și despre posibile soluții.
OP-ED. Sunt profă de franceză, dar nu eu ar trebui să stabilesc câte ore de franceză să aibă elevii pentru că, nu-i așa, sunt într-un vizibil de pe Lună conflict de interese.
Miriam Mircea locuiește de aproape un deceniu în Berlin. Este profesoară de limbi străine și le predă engleza și franceza nemților pentru muncă și germana imigranților, dar face și pregătire cu elevii, ca să țină pasul cu școala. Elevii fac meditații fie la recomandarea unui profesor sau la cererea părinților „pentru a-i ține pe elevi ocupați mai multă vreme”. Miriam a învățat germana la același institut unde predă astăzi.
