Florin Bucuțea, din comuna Dăișoara, județul Brașov, a pornit într-o misiune împotriva curentului. În timp ce bibliotecile de la țară se închid una câte una, el le înființează. Prima a fost cea din satul său, dar au urmat alte cinci sate unde a mobilizat comunitatea: profesorii, preotul, primarul și oricine a mai vrut să pună umărul. Tânărul de 28 de ani crede că toți copiii, indiferent de locul în care s-au născut, merită să aibă acces la lumea cărților.
Scenaristul Relu Voicu, fondatorul asociației „Cu cărțile pe uliță”, le explică de câțiva ani probleme de geometrie elevilor din satul Scrioaștea, Teleorman. În vacanța de o lună, a venit constant la ore o elevă de-a VI-a pe care colegii o tachinau că lucra suplimentar. Chiar dacă pierde copii pe drum, inclusiv înainte de examen, Relu vrea să-i ajute în continuare pe elevii din județul care ocupă ultimele locuri în promovabilitatea la Evaluarea Națională.
Despre merite și „tinerii-soldat în armatele părinţilor și profesorilor”, despre noua lege a educației și Milan Kundera. Profesorul Doru Căstăian face o analiză filosofică pornind de la reforma din învățământul preuniversitar și se întreabă care sunt de fapt valorile care se doresc în școală. „Va fi excelenţa conducătorilor pe care îi urmezi pentru că pun carnea şi viaţa lor concretă în slujba virtuţii şi binelui comun sau excelenţa cv-ului care, aproape sigur, conţine pe undeva şi titlul de doctor?”