Coronițe, școli bune, școli rele, olimpiade și podiumuri - acestea sunt câteva dintre subiectele care au epuizat universul discursiv privind viitorul (și prezentul) politicilor educaționale de la noi, în aceste zile toride. Elevii, studenții și profesorii au intrat în vacanță, la fel și Ministerul Educației, se pare, fiindcă întârzie cu succes implementarea unor reforme prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență. Patru jaloane avea de îndeplinit Ministerul din componenta dedicată „României Educate”: primele trei vizau învățământul preuniversitar și nu au fost îndeplinite. A intrat în linie dreaptă doar angajamentul care viza universitățile.
Peste jumătate din copiii din România contemplă ideea de a-și construi viitorul în străinătate, din cauza lipsei de oportunități educaționale și a neîncrederii sau nemulțumirii față de condițiile de viață din România. Această statistică ar trebui să ne cutremure pe toți: de la „simpli” cetățeni, până la guvernanți. Din păcate însă, am ajuns să mă număr și eu printre ei.
În luna iunie vorbim despre puterea transformațională a sfârșiturilor de școală și începuturilor de viață.
