Școala9: Finanțarea învățământului în România este foarte discutată de ani buni, iar Republica Moldova a acordat încă din 2018 încoace peste 5,5% din PIB, anul trecut chiar 6,1%. De unde ați putut să dați acest procent?
Dan Perciun: În sensul ăsta suntem destul de norocoși, asta este o tendință istorică în Republica Moldova de mulți ani de zile, ponderea în PIB între anii 2000-2010 depășea și 10%.
Este un nivel istoric de finanțare a educației, care între timp s-a apropiat de media europeană, dar oricum, continuă să fie ușor peste medie.
Este și consecința rețelei noastre școlare care este foarte extinsă și a faptului că, istoric, Republica Moldova a avut grădinițe în fiecare localitate, un lucru foarte important și apreciat de către toți în continuare. Deci, din punct de vedere structural, accesul pe care îl oferim noi la servicii educaționale este mai extins decât în alte țări.
Suplimentar, în 2025 am extins și alimentarea gratuită pentru copii, din clasa întâia până în clasa a 9-a, ceea ce a tras un pic în sus ponderea în PIB și am depășit 6%.
Acum, miza noastră, la Ministerul Educației, este să reușim să protejăm această pondere în următorii ani și, pe măsură ce vedem și o accelerare economică, acea accelerare să fie redistribuită în mod proporțional și în sectorul educației.
- Despre masa gratuită a elevilor se știe că este o măsură care combate inechitatea, în primul rând. Ce mănâncă elevii moldoveni la școală?
- În marea majoritate, mănâncă un mic dejun cald în fiecare dimineață, cu excepția a aproximativ 10% dintre elevi, unde nu avem cantine suficient de mari ca să poată să-i acomodeze pe toți elevii, acolo avem pachete alimentare pe care le punem la dispoziție.
Este un meniu recomandat, aprobat de către noi și Ministerul Sănătății, fiecare școală putând să-și customizeze un pic ceea ce oferă. De regulă, se gătește în școală, cu puține excepții când se contractează serviciile catering, dar modelul standard este de a găti în instituția de învățământ.
- E foarte bine că ați avut infrastructura. Ce vă spun cei din școli, s-a schimbat ceva, s-a îmbunătățit prezența elevilor?
- A fost o măsură mult așteptată de către părinți și discutată cu ei pe larg anterior. N-a trecut încă un an din momentul implementării, vrem să avem mai mult de un an de zile după care să revenim cu o evaluare.
Evident, sunt și probleme legate de risipă alimentară, poate fi îmbunătățit și meniul, sunt ajustări pe care ar urma să le facem, dar vrem să avem cel puțin un ciclu complet și după aia să evaluăm cine a reușit și să ajustăm măsura în funcție de necesități.
A fost o măsură implementată din septembrie 2025 și acum, când merg în instituțiile de învățământ, cred că este una dintre cele mai apreciate măsuri.
Multe dintre celelalte inițiative pe care le avem, care vizează mai mult cadrele didactice sau procesul de predare, sunt mai puțin vizibile și înțelese de către părinți. Alimentația gratuită este, evident, resimțită de către fiecare familie și atunci feedback-ul este covârșitor pozitiv.
Customer care process pentru profesorii debutanți
- Toate țările sunt preocupate să-i atragă pe tineri la catedră, iar în mandatul dumneavoastră de până acum s-a întâmplat că ați reușit să atrageți tineri să vină în învățământ. Cu 15% mai mulți au fost repartizați în școli și aproape cu 9% mai mulți înscriși la facultățile de pedagogie. Cum ați făcut asta?
- E adevărat că ne confruntăm și noi cu o criză a cadrelor didactice. Provocarea majoră pentru Republica Moldova nu e atât numărul, cât repartizarea uniformă a profesorilor. Pentru că, strict numeric, avem suficienți, doar că unii lucrează în centrele urbane cu un număr foarte mare de elevi și cu suprasarcină, alții lucrează în școli foarte mici, în mediul rural, unde nu reușesc să-și acumuleze numărul necesar de ore pentru o normă didactică. Și atunci, în esență, avem o problemă de distribuție echitabilă și echilibrată, ceea ce generează deficite, și discuția despre consolidarea rețelei școlare și integrarea copiilor în școli mai mari, din proximitate, ajută și cu această problemă.
Dincolo de asta, avem, într-adevăr, câteva măsuri țintite. Din 2018, am avut o indemnizație de repartizare. Pentru cei care absolvă un colegiu pedagogic, noi permitem acces în sistem și pentru cei cu nivelul 4 de calificare. Pentru cei care absolvă o facultate pedagogică și decid și acceptă să fie repartizați într-una din funcțiile vacante de către minister, oferim la moment până la 10.000 de euro, o plată unică, stimulativă. Ea există din 2018, dar am crescut-o semnificativ în ultimii 2 ani de zile și asta ne-a ajutat un pic cu rezolvarea deficitului.
Acum, vom avea o majorare suplimentară și vom începe să o diferențiem pe discipline. Pentru că educatori și învățători în clasele primare ne reușește mai bine să-i repartizăm și să acoperim necesitatea, dar la matematică, fizică, biologie, chimie lucrurile continuă să fie o provocare. Vom calibra această sumă în funcție de deficit.
Pe lângă asta, avem o campanie întreagă, „Fii PRO”, încercăm să le povestim mai mult elevilor despre beneficiile și oportunitățile unei cariere didactice. Asta înseamnă întâlniri, promovare pe online și offline. E și o campanie de marketing, în esență, menită să ridice statutul cadrelor didactice și, în general, să pună în lumină bună sistemul educațional,
oferind mai multe detalii despre ce înseamnă o carieră acolo. Iar cu cei de la facultăți ținem legătura foarte strâns.
Ne străduim să ne întâlnim cu toți absolvenții și să-i ținem așa, de mânuță. Le zicem de fiecare dată că sunt foarte prețioși și atunci avem practic un customer care process și îi gestionăm pe fiecare individual, încercând să găsim soluții pentru fiecare situație în parte.
Pe lângă asta, de trei ani de zile am creat un Institut național pentru educație și leadership, rolul său fiind să asigure servicii de mentorat în sistem. Tinerii specialiști, după ce sunt repartizați, intră într-un program de suport, au un mentor în instituție, salarizat suplimentar ca să-i ghideze în acei primi ani, participă în o mulțime de programe de formare continuă asigurate de către stat menite să-i sprijine în această primă perioadă unde ne relatează tot felul de dificultăți pe care le întâmpină, de la integrarea într-un colectiv, diferit ca vârstă, până la proiectarea didactică și alte aspecte metodologice unde au nevoie de sprijin.
Indemnizația, plus campania, plus implicarea activă în procesul de repartizare și suportul în integrarea în instituții ne ajută să avem o rată de retenție destul de bună, pentru că și asta a fost o problemă pe parcursul anilor. Se repartizau în instituții, dar cedau după o scurtă perioadă de timp.
„Secretul estonian e autonomia școlară și cultura organizațională”
- V-ați luat ca model Estonia, care este țara cu cele mai bune rezultate la testările PISA din Europa. Aveți deja parteneriate cu universități de acolo, cu școli. La noi, contraargumentul pe care îl auzim foarte des în România atunci când aducem un model de afară sau discutăm despre el este că „nu merge, domnule, la noi”, că e altă poveste, cultural e prea diferit. Cum ați adaptat dumneavoastră modelul estonian și ce planuri aveți aici?
- Secretul estonian nu pare a fi neapărat digitalizarea, e autonomia școlară și cultura organizațională care există în instituțiile lor de învățământ, responsabilitatea și procesul de învățare continuă care se produce la nivelul fiecărei școli.
Estonia nu e un sistem educațional, Estonia înseamnă 500 de sisteme într-unul singur, pentru că fiecare școală este diferită și asta îi face și foarte rezilienți, flexibili, inovatori. Asta încercăm să aducem și în Republica Moldova.
Este adevărat că cultura organizațională, mentalitatea, obiceiurile se schimbă foarte greu, dar este mai ușor când avem un reper. Prin instruiri, schimbarea se produce greu. Ce mai putem face față de formarea asta continuă clasică cu care ne-am obișnuit cu toții? Și am zis, uite, să încercăm să ducem oamenii să vadă cu ochii lor ce se întâmplă acolo și că lucrurile pot funcționa și altfel, pentru că ne dorim un declic mental și o schimbare de paradigmă. Împreună cu Universitatea din Tallinn, avem 10 instituții de învățământ care au intrat într-un program de transformare organizațională pe baza unui model de schimbare, de change management implementat acolo pentru școlile lor. Plătim și noi aceeași sumă cum plătesc școlile din Estonia ca să participe în acest program, cu partenerii noștri de dezvoltare. Și deja pe baza acestui program încercăm să dezvoltăm același lucru în Republica Moldova ca să putem să scalăm și să oferim măsurile astea de suport pentru un număr mai mare de școli.
Să zicem că se produc miracole peste noapte nu ar fi corect, dar cel puțin oferă oamenilor încrederea că lucrurile pot fi făcute și altfel, lărgesc un pic orizonturile și pot vedea pe viu modele care funcționează, nu doar la televizor, dar în practică.
Pe lângă Estonia, în cadrul unui alt program pe care îl aveam, de leadership pentru instituțiile noastre de învățământ, am mers în mai multe școli în România, unde se întâmplă lucruri foarte frumoase și ai noștri s-au întors entuziasmați, cu o mulțime de idei, pentru că în toate sistemele există școli inovatoare. E o chestiune de a le găsi și a încerca să promovăm acele practici la nivel de sistem.
Nu e ușor, dar speranța e că la pachet cu reparațiile și dotările și echipamentele, care, de fapt, sunt cele mai simple aspecte de rezolvat, depind doar de resursele financiare, o să vedem și o schimbare de cultură organizațională. Dar asta va necesita timp, continuitate. Miza noastră e ca în 5-10 ani de zile, poate, să avem un număr măcar de vreo 25% din școli care să împărtășească ideologic această abordare.
„Miza comparației cu alte țări este să demonstrăm că se poate și altfel”
- Da, mentalitățile se schimbă cel mai greu. În ce privește reforma curriculară, ce vă doriți să învețe elevii și cum arată în acest moment procesul reformei?
- Noi vom avea o curriculă nouă în 2027 la toate disciplinele și vom veni și cu manuale noi atunci. Miza reformei e să integrăm așa-numitele noi educații în curriculumul disciplinelor de bază și aici mă refer și la educația financiară, educația pentru sănătate, educația pentru mediu, educația pentru dezvoltare sustenabilă.
Deci toate acele aspecte noi invocate atât de frecvent de către părinți, de către societate în general, ca fiind competențe pe care școala ar trebui să le dezvolte.
Noi am zis din start că nu mergem cu discipline noi, pentru că și așa avem o programă școlară destul de încărcată, dar încercăm să integrăm acele conținuturi la disciplinele de bază care se pretează pentru asta. Asta e principala schimbare care se va produce.
Bineînțeles că mai sunt tot felul de probleme de aliniere pe care trebuie să le rezolvăm, integrare pe verticală, pe orizontală, între discipline, să evităm situațiile când la fizică trebuie să avem un aparat matematic pe care încă nu l-am învățat la matematică și așa mai departe.
Totodată, i-am rugat pe cei care elaborează curricula să compare ce avem noi cu 3-5 țări de referință din afară, pe alocuri să mai aerisim, să decidem și locul potrivit în care apar anumite conținuturi în curriculă, așa cum reiese din ceea ce fac alte țări înalt performante. Ne-am uitat la Estonia, ne-am uitat la Irlanda, ne-am uitat la România, Franța și cumva din această experiență internațională încercăm să mai ajustăm locul și profunzimea conținuturilor pe care le oferim.
În special, eu aș dori să văd aceste schimbări la disciplinele STEM. E această discuție eternă despre teoretizare versus relevanță pentru viață și aplicabilitatea conținuturilor. Încercăm să urnim lucrurile în direcția aplicabilității, dar e un proces complicat, pentru că curriculumul îl dezvoltăm cu aceiași colegi care l-au dezvoltat și anterior și revenim la discuția despre tradiție și cum convingem, în primul rând, sistemul să fie un pic mai deschis la aceste noi abordări.
Miza comparației cu alte țări este să demonstrăm că se poate și altfel.
În cazul matematicii, vom construi curriculumul invers pe baza manualelor din Estonia. Având produsul final, să inversăm procesul și să ajungem la curriculum, bineînțeles ținând cont și de contextul nostru, dar am decis să construim pe această disciplină unde rezultatele noastre nu sunt tocmai extraordinare la moment.
- Ați pomenit și despre educație pentru sănătate. Bănuiesc că are și o componentă de educație sexuală. Cum ați vedea această materie?
- Noi o avem astăzi în calitate de disciplină opțională și e destul de populară în multe instituții de învățământ, iar pe lângă asta, sunt elemente de educație sexuală integrate și la biologie și la o disciplină care se numește dezvoltarea personală. Acum, miza este să extindem poate aceste conținuturi, integrându-le mai bine în dezvoltarea personală și suplimentar și în biologie și, eventual, și în alte discipline unde s-ar preta. Asta va fi, cred, o schimbare importantă.
Abordarea noastră nu este să extindem numărul de discipline, dar să încercăm să integrăm conținuturile necesare în disciplinele de bază și consensul general este că e nevoie de mai mult spațiu pentru aceste subiecte. Cred că chiar și ultimul sondaj pe care l-am văzut în Republica Moldova, ușor peste 50% dintre părinți sunt deschiși spre integrarea acestor conținuturi. Tot mai mult pare să se contureze un consens în jurul acestor subiecte, deși este un subiect polemic în continuare.
Avem diferite opinii, de-aia nici nu pot să pretind că suntem extrem de progresivi. Încercăm să fim echilibrați și să extindem fără a răsturna barca.
Ministrul de pe TikTok
- Un alt subiect care altfel a înfierat toată politica globală este cel al tehnologiei în școli. Cum planificați dumneavoastră să țineți un echilibru între îngrijorarea generală legată de consumul de social media versus nevoia de digitalizare, de pregătire pentru ziua de astăzi a copiilor?
- Noi nu am avansat foarte rapid și foarte departe în procesul nostru de digitalizare. Am interzis anul trecut utilizarea telefoanelor școlare în timpul orelor și acum, într-adevăr, avem o discuție despre rețelele sociale (un articol despre asta din Diez, n.r.). Cred că pe finalul acestui an se va contura o decizie legată de accesul la rețelele sociale. Departe de mine gândul că digitalizarea este soluția tuturor problemelor care există în învățământ. Este un instrument util, trebuie folosit acolo unde este cazul.
Laboratoare de chimie, fizică, biologie trebuie să existe, trebuie să existe senzori acolo, trebuie să avem și acele table interactive ca să putem să asigurăm un nivel mai mare de participare a elevilor. Ne-am mișcat un pic mai greu, dar acum vor apărea primele manuale digitale, variante interactive disponibile pentru sistem. Avem și sisteme informaționale pe care le modernizăm la moment.
Este evident important să existe toate dotările minime necesare într-o școală, dar nu vedem digitalizarea ca pe soluția magică. Mai degrabă, zona asta de autonomie, de responsabilizare, de învățare în interiorul școlii sunt măsuri mai importante, din punctul meu de vedere, pentru că influențează mai tare cultura organizațională.
Digitalizarea trebuie să existe, continuăm să investim, dar nu atragem toată atenția doar spre acest subiect.
- O să insist un pic pe partea de social media, pentru că dumneavoastră nu sunteți deloc străin de TikTok. De ce ați decis să comunicați acolo și cum merge schimbul de informații în spațiul ăla care de obicei e destul de polarizat?
- Noi mergem acolo unde sunt cei care ne urmăresc sau cei la care vrem să ajungem. Nu alegem noi neapărat mediul pe care comunicăm. Dacă copiii sunt pe TikTok și avem de transmis un mesaj pentru ei sau pentru tineri și vrem să cunoască ce face Ministerul Educației, mergem și noi pe TikTok.
Jobul unui ministru, cred că în proporție de 40% e despre comunicare și explicarea lucrurilor care se întâmplă și proiectarea unei viziuni pentru sistem.
Și atunci am pus mare accent din start pe partea asta de comunicare. Bineînțeles, sunt o mulțime de comentarii negative, e un mediu destul de toxic, dar în același timp și foarte multă lume care urmărește și se informează, cadrele didactice, de exemplu, din acele live-uri sau videouri scurte pe care le facem. Noi nu mizăm să avem o comunicare bilaterală pe TikTok.
Noi, pur și simplu, asigurăm prezența conținuturilor noastre acolo, în speranța că se uită cineva la ele - și se uită. Este interes destul de bun pe partea asta. Ne-am dorit, de fapt, să producem mai mult conținut și mai mult conținut educațional. Mai lucrăm la asta pe viitor. La moment, suntem și pe Instagram, TikTok, Telegram, Facebook și newsletter-uri și tot ce vrei, încercăm să diseminăm cât mai mult din activitatea noastră.
- Apropo de a merge după tineri acolo unde sunt ei, aveți și o campanie foarte interesantă, „Învață în Moldova”, care își dorește să-i convingă pe tineri să studieze acasă. În afară de argumentul patriotic despre care și noi în România am văzut în ultimii ani că nu mai funcționează, ce le oferiți tinerilor ca să rămână în țară?
- Miza campaniei este să combatem un stereotip legat de studiile în țara noastră, un stereotip care s-a constituit în timp și a fost bazat pe anumite evidențe legate de calitatea inclusiv a infrastructurii universitare.
Pur și simplu, în ultimii 4-5 ani, noi am făcut investiții foarte mari în modernizarea universităților, în special în modul în care arată dotarea laboratoarelor, dotarea sălilor de curs, investiții în cămine, dar am constatat că copiii nu știau despre asta.
Sunt și foarte mulți copii care niciodată n-au fost în capitală, nemaivorbind deja să ajungă să vadă o universitate, dar considerau că sistemul, în esență, nu prea oferă mare lucru.
Atunci am zis, uite, trebuie să promovăm ce avem și rezultatele care sunt. Și, într-adevăr, avem o campanie pe online, avem o campanie pe offline, facem târguri universitare în mai multe raioane (unitate teritorial-administrativă; un sistem de organizare sovietic, la care Republica Moldova s-a întors în 2003, n.r.), județe, din Republica Moldova.
Anul ăsta, în jur de 80% din toți absolvenții de clasa a 12-a vor merge într-o vizită fizică în universitate să poată pune întrebări, să vadă cum arată universitățile
Noi avem un sistem care se confruntă cu o scădere a numărului de studenți și care va continua să se confrunte cu o scădere a numărului de studenți din cauza demografiei.
Aici nu o să se întâmple minuni, e o tendință la care trebuie să ne ajustăm și atunci fiecare elev pe care reușim să-l convingem să rămână în Republica Moldova este foarte valoros.
Noi am pornit de la 5 din 10 absolvenți de clasa a 12-a care rămâneau în școli, în universitățile noastre în 2024. Anul trecut am ajuns la 6 din 10 și miza mare e să ajungem cel puțin la 7 din 10 în 2028-2029. Pentru că nu avem de ales. Noi încercăm să-i convingem pe cei care sunt să rămână, cei din diaspora să se înscrie și ei la universități din țară și să aducem mai mulți studenți străini. Dacă nu facem lucrurile astea, o să ajungem să avem un sistem de 20-30 de mii de studenți pe țară. Vă dați seama că reprezintă un risc existențial pentru sistemul nostru de învățământ superior.
- Aici cred că intrați în concurență și cu universitățile românești care primesc cu brațele deschise în fiecare an tineri din Moldova.
- Asta a fost o șansă extraordinară pentru foarte mulți tineri de-ai noștri, pe parcursul anilor, să acceseze învățământ de calitate și acel program de burse a oferit o șansă fenomenală pentru foarte mulți basarabeni. Suntem foarte recunoscători pentru el în continuare. Concurența nu ne sperie, ne face mai buni și ne stimulează să încercăm să ajungem din urmă universitățile de România, care la această etapă au ce oferi, cu certitudine, și sunt foarte atractive pentru basarabeni.
Încercăm să construim și în Republica Moldova o ofertă suficient de competitivă, la nivel regional, cel puțin.
- M-aș întoarce în preuniversitar un pic ca să discutăm despre abandonul școlar, care în Moldova este la un nivel infim, sub 1%. Bineînțeles, cauzele abandonului sunt mereu un cumul de chestiuni educaționale, sociale, de sănătate, poate e și o chestiune culturală. Ce anume îi ține pe copiii Republicii Moldova în școală?
- Da, e adevărat, statistica noastră arată destul de bine. Eu nu m-aș încrede atât de mult în această statistică, dar e deja o altă problemă.
O chestie culturală, pe de-o parte, dar avem anumite categorii etnice pentru care problema abandonului este foarte pronunțată.
Cred că doar aproximativ 50% din copiii romi frecventează școala și asta e o problemă majoră.
Dincolo de această categorie, tradițional n-am avut provocări majore pe dimensiunea asta. Obiceiul de a frecventa școala și implicarea primarilor, implicarea asistenței sociale, implicarea activă a cadrelor didactice din localitate, care au avut întotdeauna și responsabilitatea de a identifica copiii din localitate și de a lucra alături de ceilalți pentru a-i aduce la școală...
N-am soluția magică de care să vă povestesc, dar lucrurile la moment sunt așa cum sunt. Cred că realitatea e un pic mai proastă decât statistica, dar chiar și cu această ajustare, abandonul nu e o problemă majoră pe care noi să o regăsim în sistemul nostru.
„Ne așteaptă reducerea populației școlare de aproximativ 30%”
- În niciun sistem nu e lapte și miere, nici în Republica Moldova. De altfel, ați fost și foarte criticat de-a lungul anilor și o critică a fost adusă referitor la decizia comasării unor școli, o situație pe care am avut-o și noi toamna anului trecut. Cum ați răspuns aici?
- Am răspuns de fiecare dată că elevii nu trebuie să fie prizonierii intereselor politicii locale și doar de dragul păstrării unei clădiri nu merită sacrificat viitorul unui copil. Noi trebuie să privim la lucruri realist, nu trăim într-o lume a fanteziilor.
În Republica Moldova, fiecare a patra instituție are mai puțin de 100 de copii, fiecare a 10-a are mai puțin de 50 de copii. Să oferim și laboratoare de fizică, chimie, biologie și profesori bine instruiți la aceste discipline și o limbă străină și un mediu competitiv…
Atunci, dacă soluția pentru acei copii este să-i urcăm într-un autobuz modern, bine dotat și să parcurgă până la școală, noi zicem cel mult 20 de kilometri, dar majoritatea la moment parcurg mai puțin de 10 km până la o școală din apropiere, unde toate lucrurile astea există, asta este cea mai bună decizie, în primul rând, pentru ei.
Acum, noi facem niște modificări la cod și introducem câteva praguri minime pentru diferite tipuri de școli. Zicem că gimnaziile care au mai puțin de 35 de elevi se reorganizează în școli primare-grădinițe, școlile primare care au mai puțin de 30 de copii se organizează în școli primare-grădinițe. Deci, practic, în fiecare localitate rămâne o instituție de învățământ, cel puțin o școală primară-grădiniță. Dacă sunt mai puțin de 10 copii în acea școală primară-grădiniță, atunci rămâne doar grădiniță.
Deci, grădinițe avem peste tot, școli-primare, grădinițe, începând cu 10 copii și gimnazii, începând cu 35 de copii în clasele a 5-a - a 9-a.
Se discută mult despre asta, dar adevărul e că numărul copiilor care o să fie afectați acum în acest proces sunt în jur de 1.300, 0,5% din toți copiii din țară. Procurăm autobuze pentru ei, oferim 50 de euro pe lună pentru aceste familii timp de 2 ani de zile.
Împreună cu direcțiile noastre raionale, identificăm cea mai bună opțiune din proximitate unde să fie toate condițiile necesare de studiu. Cadrele didactice încercăm să le reîncadrăm la maxim în proximitatea locurilor de trai. Dacă nu vom găsi în raion, în județ, pentru ei un loc de lucru, oferim și o indemnizare de reîncadrare în sistem, un fel de acoperire a costurilor de relocare. Dacă merg din nordul țării în sudul țării, oferim până la 15.000 de euro pentru o asemenea relocare.
Miza este să păstrăm cât mai mulți din cei buni care vor să continue să lucreze în sistem.
Realitatea este aceea care este și tendințele demografice cu toate eforturile noastre, cu miza pe revenirea diasporei, nu se vor schimba rapid. Mai mult de atât, oamenii care vor reveni și pe care noi contăm foarte mult în procesul de integrare europeană, oricum vor reveni în mare parte în centrele urbane.
Provocarea pentru satele noastre este dublă, e și un proces de urbanizare, e și un proces de emigrare. Noi am făcut aceste proiecții pe 15 ani înainte, ne așteaptă reducerea populației școlare de aproximativ 30%. Noi și așa am avut o reducere foarte mare, noi am avut un sistem cu 600.000 de copii în anul 2000 și astăzi am ajuns la 300.000, deci suntem practic la jumătate față de unde am fost și ne mai așteaptă o reducere în continuare care, în special, afectează mediul rural. Și atunci trebuie să utilizăm resursele disponibile cât mai eficient, tot în interesul copiilor.
Noi am zis din start, orice resursă care se eliberează ca urmare a acestei reforme și se eliberează în primul rând din contul clădirilor care nu vor mai trebui încălzite și întreținute, tot în educație rămân. Deci miza nu este să scădem ponderea în PIB, miza este să păstrăm ponderea în PIB pe care o avem și care este bunicică și să orientăm resursele mai eficient spre salarizare, spre dotare, spre infrastructură, să nu le irosim pe întreținerea artificială a unor clădiri.
Consiliu de integritate care poate retrage gradele didactice
- Ați vorbit mult și despre beneficiile pentru profesori, dar aș atinge aici și chestiunea de etică și integritate, pentru că ați înființat un consiliu în acest scop. Povestiți-mi cum funcționează și ce pedepse sunt acolo.
- Noi avem un sistem descentralizat în Republica Moldova, în care Ministerul Educației nu este angajatorul directorilor, nu este angajatorul cadrelor didactice. Ei sunt în subordinea Consiliilor Raionale, Consiliilor Județene, cum ar veni în România. Și atunci, Ministerul nu prea a avut pârghii prin care să poată să ia atitudine față de unele practici care mai există în sistem.
Plățile informale sunt o provocare pentru noi. Nu știu în ce măsură e și cazul în România, dar în Republica Moldova, acest fenomen există și reduce din prestigiul cadrului didactic, în primul rând, și transformă relația în una clientelară.
Ca să putem să intervenim pe zona asta de plăți informale, ca să putem să intervenim și pe o zonă mai specifică nouă, unde unele cadre didactice mai merg la instruire în Federația Rusă, revin, promovează unele narative care subminează statalitatea Republicii Moldova și așa mai departe, am construit acest Consiliu de Etică la nivel național, care poate examina asemenea circumstanțe și inclusiv stabili retragerea gradelor. Deci asta este sancțiunea maximă admisibilă care poate fi aplicată la nivel de minister, retragerea gradului didactic.
În Republica Moldova, gradul didactic vine la pachet și cu niște beneficii financiare și atunci servește drept descurajare și transmite un mesaj în raport cu anumite fenomene.
Am avut situații și legate de examene, unde poziția Ministerului a fost mai tranșantă decât cea a colegilor din teritoriu. A fost nevoie să intervenim prin Consiliul de Etică ca să facem enforcement la unele decizii legate de fraudarea examenelor într-o școală sau alta, unde colegii din teritoriu nu au fost, din punctul nostru de vedere, suficient de severi. Atunci am mai utilizat și noi acest instrument disponibil la nivel de minister.
Asta este ideea cu Consiliul de Etică pe care îl aveam și l-am operaționalizat în ultimii doi ani de zile. De mai mult timp figura ideea în actele noastre normative, dar a început să funcționeze mai activ cu primele decizii emise în ultimii doi ani.
- Apropo de influența rusă, nu a fost primită deloc bine nici decizia ca toți elevii să vizioneze documentarul „Siberia din oase”. De ce ați decis acest lucru?
- Pentru că am considerat important să scoatem în prim plan acele evenimente istorice și o facem și anul ăsta mult mai activ. Construim un pic de reziliență democratică în jurul unor evenimente traumatizante prin care a trecut societatea noastră: foametea, deportările,
războiul din Transnistria, aici e o triadă de circumstanțe despre care credem că e bine copiii să cunoască mai multe, ca un model de rezistență a noastră în fața încercărilor de a ne limita libertatea, de a ne subjuga la acea etapă istorică și, totodată, să ne aducem aminte de cei care se fac responsabili pentru aceste atrocități. În contextul actual geopolitic, lucrul ăsta fiind foarte relevant, după cum bine v-ați dat seama.
Parte din această abordare a fost și proiectarea acelui film. Anul acesta, în luna martie, vom avea o lună întreagă dedicată acestor trei subiecte. Copiii vor merge la muzee, vor viziona filme, se vor desfășura activități la nivelul fiecărei școli legate de foamete, deportări și războiul de Transnistria. Este parte din încercarea noastră de a consolida, a uni societatea în jurul unui trecut istoric care trebuie înțeles, interpretat și utilizat pentru a face față unor narative periculoase pentru Republica Moldova la moment, care încearcă să ne dezbine, să ne slăbească, să acrediteze o relație istorică și să valize extinderea lumii ruse și la nivelul țării noastre. Prin aducerea aminte a acestor evenimente, încercăm să inoculăm societatea noastră suplimentar la aceste încercări.
1/3
