„Mi-e frică.” „Noi urmăm”. „Se apropie sfârșitul lumii.” E ceea ce Ana Șerban, o adolescentă de 17 ani din Buzău, tot aude în jurul ei de când a izbucnit războiul. Și ei îi este teamă.
„Pe mine mă sperie războiul. Mă sperie pentru că văd situația de acolo, văd cum sunt tratați oamenii. Am văzut anumite filmări, în care oamenii sunt călcați cu tancurile sau în care fug speriați, cu copii care îi imploră pe soldații ruși să plece acasă și să-i lase în pace. Parcă simt ce simt ei. Mă pun în pielea lor și mă simt groaznic, pentru că văd cât au de suferit. Văd cum pleacă de acasă fără nimic, iar dacă reușesc să scape stau refugiați în locurile alea, lucrurile astea mă înspăimântă”, spune dintr-o suflare Ana.
Daniel Sava, cu un an mai mic decât Ana, a trecut prin tot felul de stări de la începutul atacului din Ucraina. Era atât de speriat că nu mai putea să facă nimic, era blocat.
„Când am auzit prima dată, mi-era frică și să mai ies din casă, credeam că o să murim cu toții. Credeam că o să vină războiul și la noi, că o să termine Putin repede acolo și că va veni după și la noi, dar nu a fost așa”, spune băiatul. A început să caute tot felul de resurse pe internet și să citească articole despre ce s-ar putea întâmpla și s-a mai liniștit.
„Dacă mă întrebai acum două zile, puteai să vezi cât de speriat eram, dar acum mi-am mai pierdut interesul pentru că m-am documentat mai mult și am aflat că noi nu suntem implicați în felul ăla.”
„Oamenii sunt speriați pentru că nu sunt informați”
Alex, un adolescent de 17 ani, înțelege foarte bine cât de mult ne ajută faptul că țara noastră face parte din NATO și abordează o atitudine pozitivă și realistă, ca să nu lase panica să-l acapareze.
„Eu nu mă tem de război, dar pot să-ți spun de ce cred că se tem unii oameni. Sunt speriați pentru că nu sunt informați, pentru că nu înțeleg ce înseamna NATO, ce înseamnă articolul 5 sau cât de important este pentru țara noastră că face parte din NATO, iar asta este cea mai mare problemă. Unii nici nu sunt interesați să afle mai multe, să se documenteze, iau știrile de-a gata și atât”, crede băiatul.
Crede și că abundența de informații de pe internet și imaginile necenzurate le provoacă anxietăți tinerilor. „E adevărat, sunt chestii pe care le vezi, care te șochează, de-asta poate că sunt și oameni speriați. Dacă te uiți pe Twitter, vezi o grămadă de filmări cu oameni care mor sau fug speriați, de-aia poate se sperie oamenii.”
După doi ani de pandemia și incertitudine, războiul este o nouă lovitură. Psihologa Ligia Moise a explicat pentru Școala9 ce comportamente să adoptăm în această nouă realitate.
Școala 9: Cum ar trebui să gestionăm situația actuală provocată de război?
Ligia Moise: Păi noi, practic, nu avem nimic de gestionat. În țara noastră nu este război, dar noi ne purtăm deja ca și cum ar fi, asta-i partea proastă. Singurul aspect pe care noi îl avem de gestionat acum sunt refugiații și fiecare putem să-i ajutăm cu ce putem, iar statul să-și facă treaba sa.
Deci, practic, noi personal trebuie să ne vedem de viețile noastre și să rămânem cât mai aproape de normalitate, pentru că realitatea este că în România încă este pace, iar noi trebuie să ne purtăm ca atare.
La ce ar trebui să fie oamenii atenți zilele astea?
Ar trebui să fie atenți la reacțiile lor și să-și dea seama dacă sunt conform cu realitatea pe care o trăiesc sau sunt mai speriați și mai îngrijorați decât ar trebui. Totodată, ar trebui să se gândească cu ce pot fi ei de folos altor oameni aflați în situații speciale, pentru că sentimentul de utilitate pe care îl trăim atunci este și pentru noi foarte bun, avem nevoie de el în viață.
„Oamenilor le este frică de ceva ce încă nu s-a întâmplat”
Anxietatea este mai mare la elevi?
Sincer, nu cred că este mai mare la elevi, adică nu ar avea de ce, fiecare își are grijile lui, indiferent de vârstă. Dar, anxietatea reprezintă modalitatea prin care am învățat că pot să mă raportez la ceea ce se întâmplă în jurul meu. Nu ne naștem anxioși, dar din cauza evenimentelor de viață care ne-au făcut să trecem prin frică, prin neliniște și alte situații, devine un mod de viață, asta-i problema.
Dacă nu învățăm să ne raportăm, corect la realitate, dacă nu învățăm să facem o evaluare bună, să facem un check-reality, să evaluăm situația în care ne aflăm aici și acum, nu situația în care credem ca o să fim mâine sau peste o oră, vom fi niște oameni anxioși.
Iar dacă elevilor de liceu le este frică de posibilitatea unui război, realitatea este că le este frică de ceva ce încă nu s-a întâmplat. Deci felul în care se raportează la realitate este distorsionat, asta este de fapt anxietatea, o frică fără obiect. Uite, eu mai am o metaforă: imaginează-ți o axă: dacă eu sunt tristă pentru ceea ce mi s-a întâmplat ieri și mă îngrijorez de ce va fi mâine, pierd ziua de azi, iar azi, în România, nu este război.
Cum ar trebui să-și gestioneze adolescenții emoțiile mai ales în perioada asta?
Ca să-mi pot controla emoțiile, trebuie să mi le cunosc. În momentul în care experimentez o stare pe care nu mi-o doresc, trebuie să mă opresc și să mă gândesc: ok, dar ce simt eu? Dacă reușesc să rămân în contact cu mine și cu ce simt, am să reușesc să spun: azi mă simt trist sau mă simt frustrat și așa mai departe.
În momentul în care fac asta, știu ce am de controlat. Dacă am doar așa o stare nașpa, pe-asta n-am cum s-o controlez, dar dacă sunt trist, trebuie să stau să mă gândesc: dar de ce sunt trist? Dacă sunt trist că s-ar putea să vină războiul la noi, trebuie să-mi dau seama că sunt trist aiurea în tramvai pentru că nu e ceva ce s-a întâmplat.
Trebuie să învățăm să trăim aici și acum, adică în momentul prezent, nu în ce-o fi mâine. E ca și cum m-aș îmbrăca în costum de baie de acum din martie când este frig, cu gândul că la vară o să merg la plajă.
Am auzit foarte mulți adolescenți în jur că se gândesc să plece cu familiile dacă se întâmplă ceva. E o idee bună să ai planuri dintr-astea concrete?
E o idee bună să ai planuri concrete, dar nu de fugă. Da, e o idee bună să știu de unde-mi iau trei haine, unde-mi sunt actele, lucrurile de valoare ca să pot să plec dacă-i cazul, dar eu nu cred că va fi cazul să plecăm chiar așa în secunda doi. E bine să fii pregătit, dar, totuși, 90% din adolescenți sunt alături măcar de un părinte, deci astea nu sunt grijile lor, își iau în cârcă ceva ce nu pot duce.
Nu trebuie să-i sperie lucrurile astea, viața nu este despre a te speria, viața este despre a te adapta. Eu sfătuiesc adolescenții să nu se încarce cu grijile astea, pentru că nu sunt singuri, nu ei vor face bagajele familiilor, nu ei se vor gândi în ce parte de lume să se ducă cu familia lor, astea sunt grijile adulților lângă care trăiesc.
Trebuie să ia în calcul doar nevoile lor, adică unde le este hanoracul ăla mai gros, care-i cel mai de valoare lucru pe care să-l ia cu ei sau lucruri de genul ăsta. Uite, un mod prin care își pot lua gândul este glumind, pentru că glumele ne ajută să facem pauze de la atâtea griji.
