Cum faci educație media la „O scrisoare pierdută” sau „Harap-Alb”

Școala9: Vedem că sursele de informare ale adolescenților nu mai sunt cele clasice, elevii se informează din familie și podcasturi, 4 din 10 elevi se informează de pe site-uri de știri, iar 33% se informează de la știrile distribuite de redacții. Numărul celor care se informează din surse jurnalistice este mic. Ce ne arată aceste date? 

Cristina Lupu: Datele astea ne-au reamintit cât de important este să investim în profesori. Dacă profesorul este folosit de elevi pentru a-și verifica informațiile, pentru a se consulta pe anumite subiecte, pentru a-l întreba lucruri, e clar că e nevoie să lucrezi cu profesorii și e clar că profesorii trebuie să afle asta. Suntem atât de obișnuiți să spunem „Vai, nu! Adolescenți nu ascultă de profesori, nu ascultă de adulți, se uită doar după influenceri”.

Datele ne arată că, de fapt, când au nevoie să fie siguri pe ceva, ei se duc la adulți și eu cred că asta este o veste foarte, foarte bună. Pare, din ce spun copiii, că ei au nevoie de imaginea asta de autoritate și de relația pe care pot să o construiască cu părintele.

Vestea mai puțin bună este că adolescenții nu se informează din sursele tradiționale de media. În momentul în care întrebam de unde îți iei informațiile sau ce media consumi, media clasică era undeva la coada-cozii.

Pe lângă studiu, am făcut și o serie de focus-grupuri. Unul din lucrurile importante pe care ei le-au spus este că nu simt că media este despre ei și pentru ei. Că subiectele abordate sunt uneori abordate plictisitor, nu neapărat că temele care îi interesează pe ei nu se găsesc în presă, deși și asta este extrem de adevărat, dar modul în care sunt ele tratate, cum ziceau copiii, ,,este o colecție de declarații”. 

Ce mai spun copiii este că s-au obișnuit atât de mult cu consumul interactiv de informație, încât, de exemplu, televiziunea pentru ei este frustrantă că nu pot să controleze actul de informare. Nu poate să dea în spate, nu pot să pună pe pauză, nu pot să meargă mai departe dacă consideră că ceva este plictisitor.

Trebuie să fii extrem de pasiv în relație cu informația și ei nu au obișnuința asta. Dacă au telefonul la îndemână și pot să își obțină informațiile online, se gândesc că așa ar trebui să funcționeze toată comunicarea. Ce mai zic este că pe internet există o abundență de surse de informare și o abundență de informații, cum la televizor nu prea este sau în media nu prea este și că pot să-și aleagă informațiile din toate locurile acestea. Mai spun că nu au încredere în jurnaliști.
Și asta cred că este o problemă care e învățată de la școală, din familie, este învățată de la discursul ăsta public că toți jurnaliștii sunt cumpărați, că toți jurnaliștii sunt răi și cred că soluția pentru lucrurile astea poate să fie educația media. Educația media care să-i învețe de ce trebuie să te informezi, să-i învețe care este rolul jurnalismului într-o democrație și de ce e important să avem jurnaliști care să verifice informațiile, care să pună lucrurile în context.

- Și jurnaliștii cum ar trebui să abordeze media în relația cu adolescenții?

- Să-i considere pe acești adolescenți și tineri adulți oameni cu care ei vor să intre într-o conversație, pentru că nu putem să ne plângem că tinerii nu consumă jurnalism, tinerii nu se uită la știri, tinerii sunt doar pe internet, dar dacă suntem onești și ne uităm la conținutul media, o să vedem că există foarte puține locuri în care găsim subiecte importante adaptate sau prezentate într-un format care să fie interesant pentru generația mai tânără. Și am văzut că acolo unde există această încercare, publicațiile care intră într-o conversație cu tinerii, au succes. 

- Spre deosebire de elevii de liceu care totuși reușesc să depisteze informații false, cei de gimnaziu nu identifică domenii sau subiecte despre care există informații false. Care sunt posibilele cauze pentru care se întâmplă acest lucru?

- Alea pentru care și noi, adulții, nu reușim să depistăm informațiile false. Dar, de fapt, problemele în depistarea informațiilor falsificate, în a recunoaște care sunt tiparele de dezinformare, țin de fiecare dintre noi, pentru că nu suntem conștienți că trăim în propriile bule informaționale și cum propriile emoții pot să ne ducă să dăm mai departe fără să verificăm o informație. Nu suntem conștienți de modul în care rețelele sociale ne-au schimbat modul în care consumăm informație pentru că acum personalizarea informației prin intermediul algoritmilor pe rețelele sociale decide ceea ce vedem noi și cum lumea noastră se construiește prin bucățica de social media care ajunge la noi. Și ajungem să credem că aia este toată lumea.

Așa este și la ei. Și n-ai cum să știi toate lucrurile astea, pentru că nu te învață nimeni, dacă tu nu ai oameni care să-ți vorbească despre cum verifici o informație, cum îți funcționează creierul și care sunt mecanismele automate ale creierului care te pot induce în eroare sau care te pot face să iei niște decizii greșite în relație cu informația, nu te învață nimeni să te duci la site-urile de fact-checking. 

„Cel mai greu lucru este să încerci să te expui la puncte de vedere diferite de ale tale”

- În studiul realizat de voi, observăm că elevii de liceu consideră că o informație este adevărată dacă informația confirmă ceea ce știau deja despre subiect. Cum se poate elimina acest confirmation bias pe care îl au elevii de liceu?
- Nu e doar al lor, e al nostru, al tuturor, că toți avem acest confirmation bias. Noi lucrăm foarte mult cu profesorii și descoperim în discuțiile cu adulții că acest bias de confirmare este extrem de puternic și extrem de natural.

Primul lucru pe care cred că trebuie să-l facem este să fim conștienți că el există. Să înțelegem că modul în care este construit creierul nostru ne face să fim mai interesați sau să credem mai mult informațiile care ne confirmă ceea ce credem deja, decât informațiile care ne infirmă viziunea noastră despre viață. Cu cât un subiect este mai important pentru noi, cu atâta emoțiile sunt mai puternice și cu atât crește șansa ca acest confirmation bias să se manifeste mai puternic.

N-ai cum să te lupți cu ceva ce nu știi că există și ceva ce nu știi că te poate afecta și pe tine. Că noi tindem să spunem că alții au bias-uri. Eu nu sunt biased. Noi toți suntem biased în momentele din viața noastră.

Apoi, după ce suntem un pic conștienți că el există, trebuie să ne uităm la tiparele noastre de informare și să vedem dacă nu cumva noi ne înconjurăm natural de surse care ne confirmă ceea ce credem. Iar campania asta electorală lungă, de un an de zile, ne-a pus exact în momentul ăsta. Cu cât zgomotul a fost mai puternic, cu cât oamenii au strigat mai tare unii la alții, cu cât ne-am rupt în tabere foarte insulare, cu atâta ne-am crescut biasul de confirmare și ne-am izolat de ceilalți. 

Cel mai greu lucru este să încerci să te expui la puncte de vedere diferite de ale tale. Să intri în conversații cu oameni care au viziuni care îți contrazic ceea ce crezi tu deja sau vin cu un punct de vedere poate un pic diferit. Ascultând cu atenție, ascultând cu empatie, încercând să vedem perspective diferite, poate nu ne schimbăm punctul de vedere - că sunt subiecte la care niciunul dintre noi nu și-ar schimba punctul de vedere - dar măcar putem să înțelegem de ce alții gândesc lucrurile diferit sau putem poate să ne schimbăm un pic perspectiva.

- Legat de confirmation bias, este și problema faptului că algoritmii tind să ne dea fix informațiile pe care le căutăm? 

- Rețelele sociale au fost construite by design, având biasul de confirmare în centru. Și în cursurile noastre de educație media și pentru profesori și pentru copii, vorbim foarte mult despre asta, tocmai pentru că noi nu prea mai mergem să ne căutăm singuri informațiile. Așteptăm ca informația să vină la noi prin intermediul feed-urilor de pe rețelele sociale. Nu ne explică nimeni că, de fapt, informația aia vine tocmai pentru că algoritmul a învățat lucruri despre noi și ne servește lucruri pe care noi le credem deja, pentru a petrece mai mult timp pe rețelele sociale, pentru a fi expuși la mai multă publicitate personalizată pentru noi, ca să dăm cât mai multe informații despre noi, ca reclamele pe care le vedem să fie din ce în ce mai eficient targetate. 

Copiii să meargă cu părinții la vot

- Vreau să mă întorc puțin la ce ați spus despre acest an electoral, cum că tinerii nu sunt foarte interesați de politică, de alegerile din 2024 și de politică externă. Cum facem ca aceste subiecte să ajungă la ei? Pentru că știm că avem la liceu elevi de 18 ani, de 19 ani, care poate au votat pentru prima dată și la care poate n-a ajuns informația.

- Tinerii nu sunt interesați, dar nu i-a făcut nimeni să fie interesați. Ei află la educație civică în clasa a șaptea, cred, ultima dată, și dacă au norocul să aibă un profesor de istorie care să fie interesat la liceu și să le vorbească despre vot, votare, gândire critică, educație civică și să încerce să o facă embedded (n.r. încorporat) în orele de istorie sau poate pe alte discipline, e foarte bine. 

Dacă nu, copiii ăia nu mai află despre vot, democrație niciodată în școală. Și am văzut asta anul trecut. Am avut o serie de traininguri pentru liceeni care urmau să voteze pentru prima dată. Am fost în multe locuri din țară. Și acolo, ascultându-i pe ei, îți dădeai seama că ei sunt neinteresați de societatea românească. Pentru că dacă nu te întreabă nimeni, dacă nu vorbește nimeni cu tine despre vot, dacă nu vorbește nimeni cu tine despre puterea ta ca cetățean prin procesul de vot, dacă nu vorbește cu tine de ce votăm și ce e o democrație, ajung cum au ajuns majoritatea copiilor cu care noi ne-am văzut – să fie două luni înainte de alegeri și să fi fost primii oameni care să discute cu ei despre lucrurile astea.

Excepția a făcut grupul de la Galați, care știau mai multe lucruri pentru că profesoara de istorie era interesată și a vorbit cu ei despre asta.

Ce am văzut, tura asta de alegeri a fost că profesorilor și directorilor le-a fost, în multe cazuri, frică. Uneori chiar au fost împotriva conversațiilor despre vot și de ce e important ca adolescenții care au 18 ani să voteze și au interzis copiilor majori să facă sesiuni de informare despre vot și a ieși la vot. Ceea ce este extrem de păgubos, pentru că ei o asociau în anumite cazuri cu faptul că ,,facem politică”. Dar să ai o campanie de pro-vot nu înseamnă că faci politică, este baza unei societăți democratice, să-i convingi pe oameni să iasă, să-și facă auzită vocea. Și cred că și aici mai avem destul de mult de lucrat, că nu putem să avem așteptarea ca timp de 18 ani să nu le vorbim nimic și dintr-o dată, în secunda în care sunt la vot, stăm și jelim că nu sunt interesați de nimic și nu ies la vot.

Culmea, tura aceasta pe alegeri am văzut că tinerii au ieșit la vot și cifrele sunt undeva la 60% din 18-24 ani care votaseră în proporție relativ egală cu celelalte grupe de vârstă. Cred că e nedrept să spunem că tinerii nu sunt automat interesați.

- Să înțeleg că trebuie implicați copiii încă de mici în procesul electoral, inclusiv prin a merge cu părinții la vot, când merg ei să voteze. Este o variantă?

Eu cred că da. Acum depinde foarte tare de cum arată lucrurile, dar dacă îți vezi părinții implicați, e ca la citit… Dacă îți vezi părinții citind de mic, și dacă părinții tăi citesc cu tine, poate că vei avea o rezistență mai mică la citit. 

Educația media, ca traversarea străzii

- Dacă privim aceste date pe care le-ați strâns la modul general, ce concluzii putem să tragem despre tinerii din România și educația media?

- Că au nevoie de ea. Asta e concluzia cea mai simplistă. Noi credem că educația media trebuie făcută de la 1-4, ba chiar din grădiniță. Plecăm de la ideea că dacă îi dai copilului un telefon sau o tabletă care are acces la produse media, cât e el capabil, să înțeleagă lucruri legate de produsele media pe care le consumă. Și apoi, gradual, educația media trebuie să fie parte intrinsecă a educației pe care o au copiii.

E un exemplu clasic pe care îl dăm de fiecare dată. Când suntem lăsați să ieșim pe stradă, noi avem un minim set de reguli de circulație pe care le învățăm. Treci pe la trecerea de pietoni, te uiți în dreapta, te uiți în stânga, aștepți verdele, stai la roșu. Cât să poți să ai o viață activă, să poți să te bucuri de libertatea de mișcare pe stradă, dar fără să te calce mașina odată la doi pași pentru că tu nu știi pe unde să treci strada. Așa e într-un fel și educația media. Educația media nu este despre a interzice, ci despre a învăța cum poți să te bucuri de această abundență de informații, într-un mod care să te țină în siguranță și să poți să fii creativ, să le poți folosi la maximul de oportunitate, să înțelegi lumea din jurul tău.

- Educația media este extracurriculară în momentul de față. Cum pot viitorii adulți ai României să fie informați și să aibă cunoștințe media, dacă educația media nu este materie obligatorie?

- Asta cu materia obligatorie e o conversație foarte lungă și foarte complicată. Ideal, evident, că fiecare mamă își laudă puiul. Noi la CJI lăudăm educația media, alte organizații zic de educație financiară, alte organizații spun de educație sexuală. Sunt atât de multe subiecte care sunt importante și pe care simțim nevoia să lucrezi cu ei de-a lungul întregului ciclu școlar.

Așa că noi am venit cu această abordare către profesori în care educația media este transversală în disciplinele pe care copiii le învață deja. Noi am format aproape o mie de profesori care predau limba și literatura română, engleză, puțini profesor de franceză și științe sociale de liceu, cărora le-am dat training și resurse și am lucrat cu ei împreună pentru a putea ca ei să se ducă la clasă și să folosească deja ce au ei la dispoziție pentru a discuta despre subiecte de felul ăsta. 
E un bias care mie îmi place foarte mult, se numește fluență euristică și este capacitatea de a părea că vorbești foarte deștept și că spui lucruri foarte interesante, dar tu, de fapt, să nu spui nimic și să fii acest influencer și să pară că tu te pricepi foarte bine la ce spui, dar, de fapt, să nu spui nimic.

„O scrisoare pierdută” este excelentă pentru a discuta cu elevii despre biasul acesta. Sau tehnicile de persuasiune care pot fi abordate la română, în a noua, când învață un text publicitar, pot fi abordate în discursul spânului din „Harap Alb” sau în diverse alte momente din alte opere literare. Deci, într-un fel, suntem în punctul ăsta în care încercăm să-i învățăm pe profesori să facă educație media în orele lor, cât le permite timpul.

Și am lucrat până acum doar la liceu. De la anul vom începe să lucrăm structurat și la gimnaziu și ne gândim să construim un opțional pentru gimnaziu. Infuzarea te ajută să faci educație media, dar are niște limite. De exemplu, să faci tehnici de verificare. Tehnicile de verificare a informației sunt foarte greu să le faci la română, pentru că nu ai timpul ăla în care să-l pui pe copil… Ai nevoie de o oră dedicată și noi credem că această combinație de opțional și infuzare poate să ne ducă un pic mai departe în pregătirea copiilor. Împreună cu partenerii noștri de la EDUMI pilotăm un program pentru învățători. Și ne uităm cum poate fi făcută educație media la clasa a 3-a și a 4-a, în momentul acesta. 

„«Am văzut cu ochii mei» nu mai e o garanție”

- Lucrați deja de câțiva ani cu profesori. Ce feedback primiți de la ei și ce feedback primiți de la elevi?

Feedback-ul de la profesori este foarte, foarte bun. Povestesc despre cum li s-a transformat modul de predare și despre cum li s-a dus în contemporan și în viața reală uneori disciplina pe care o înveți doar pentru BAC.

Mie mi se pare că este unul dintre cele mai bune complimente pe care poate să ți le dea un profesor. Celălalt lucru pe care îl spun profesorii este că elevii sunt surprinși și că dintr-o dată devii un profesor care pare că le înțelege lumea și te ascultă cu interes și în momentele în care le vorbești de română, nu doar de educație media.

Și am primit și în perioada asta, în decembrie, un mesaj foarte frumos de la una dintre doamnele profesoare. Spunea că, trecând prin curs, ei i-a fost mai ușor să treacă prin presiunea noiembrie-decembrie, în care spațiul public era extrem de încărcat informațional și cu foarte multă presiune pe modul în care erau formulate informațiile. Și cred că este un feedback foarte bun.

Ce mai zic profesorii ca dovadă că funcționează ce fac la clasă este cum se schimbă uneori ce distribuie elevii. Pe vremea în care și profesorii și elevii erau pe Facebook mai mult, acum suntem cam în zone diferite, dar vedeau cum se corectează unii pe alții, vedeau cum intervin la alți profesori care dădeau poate informații false. „Ninge în Sahara” și una dintre fete comentează „nu, nu, nu, uite, du-te pe AccuWeather” i-a dat link, „uite, 30 de grade, nu ninge, uite așa verifici o informație”. 

- Și elevii?

- La cursurile noastre cu copiii direct, unul dintre feedback-uri este că ar vrea mai mult, că de ce n-am venit mai des și că uneori pare foarte înspăimântător. Noi mergem, aruncăm foarte multă informație în ei, le vorbim și de personalizare, le vorbim și de jurnalism, le vorbim și de biasuri, le vorbim și cum să verifice informațiile. Și ies leșinați după două zile de lucru cu noi. Și vine ideea asta că nu au știut că există atât de multe lucruri care ne influențează și că media înseamnă mult mai mult decât social media pe care îl văd ei.

Că media înseamnă și panourile de pe stradă, media înseamnă și reclamele, media înseamnă jocurile pe care le joacă, înseamnă muzica pe care o ascultă și ideea cu care sperăm noi că pleacă din curs este că e important să înțeleagă cum funcționează media și să învețe despre asta, pentru că viziunea noastră despre lume, părerile noastre, lucrurile care sunt importante pentru noi se construiesc de foarte multe ori prin intermediul produselor media pe care le consumăm. Unele jocuri îți transmit mesaje prin modul în care sunt ele construite, dar îți transmit și mesaje dacă te joci cu alții și pe chat discuți tot felul de lucruri. 

- De ce credeți că este atât de sofisticat în ultima vreme să depistăm informațiile false?

- Când am început noi cursul ăsta în mod structurat în 2017, era un singur deep fake disponibil. Unul singur. Era făcut de o universitate, cu președintele Obama, și era făcut tocmai ca să-ți arate unde poate să meargă tehnologia și cum o să se schimbe. În 2025 avem deep fake-uri la ordinea zilei.

Avem deep fake-uri, de la reclame în campanie electorală, până la tot felul de falsuri care încearcă să ne convingă să ne investim banii în tot felul de scheme. A devenit foarte ieftin să faci chestii complicate care induc oamenii foarte ușor în eroare. Până acum ceva vreme, dacă ziceai „Am văzut cu ochii mei”, aveai un oarece grad de siguranță că aia chiar s-a întâmplat.

„Am văzut cu ochii mei” nu mai e o garanție. În al doilea rând, rețelele sociale. Cred că sunt un lucru care au făcut ca lucrurile să devină foarte complicate, pentru că în momentul acesta cele mai bogate companii din lume sunt companiile care au acces la datele noastre personale și care pot să ne vândă eficient publicitate.

Și pentru că e foarte greu, și a fost aproape imposibil, până în momentul ăsta, să reglementezi Big Tech-ul, lucrurile au scăpat uneori de sub control și democrațiile au avut de suferit pentru că uneori ne luăm deciziile bazat pe informațiile care ajung la noi prin intermediul lor.

A dispărut și discuția purtată în agora publică. Până să existe rețelele sociale atât de bine structurate, ne uitam la televizor și vedeam toți același lucru. Schimbăm posturile de televiziune, dar, more or less, ne uitam cam la aceleași lucruri. Acum, la modul în care merg informațiile pe rețelele sociale, fiecare dintre noi își vede propria realitate. 

Asta înseamnă că ajungem să credem că realitatea noastră este singura și că ceilalți cred la fel. Ne lipsește conversația aia care ar fi putut să ducă discuții cu rezultat. Pentru că dacă fiecare credem că realitatea lui este singura, în momentul în care ne întâlnim în spațiul public, nu avem un reper comun al conversației și nu facem decât să ne certăm și să urlăm unii la alți că noi avem dreptate. 

Nu mai contează expertiza, ci numărul de like-uri

Când ai politicieni care dau credibilitate, când ai vedete care dau credibilitate, când ai oameni importanți care vin și-ți spun de la tribuna parlamentului niște lucruri care sunt falsuri grosolane, dar ele devin credibile pentru că cineva cu credibilitate le dă autoritate, e foarte greu să-i spui omului obișnuit să fie atent sau să aibă el grijă ce crede. Și mai e ceva ce fac rețelele sociale foarte bine, din păcate, egalizează expertiza.

Pe rețelele sociale toate expertizele sunt egale. Poți tu, specialistă în biochimie, să vorbești cu foarte multă autoritate despre podul de la Cernavodă și despre structura lui și vocea ta să fie la fel de credibilă ca vocea unui om care știe și care înțelege infrastructură. Pentru că pe rețelele sociale nu stăm să verificăm ce știe omul ăla despre un subiect, care e autoritatea lui, care este expertiza. Vedem cine are cele mai multe like-uri. Apoi a devenit foarte ieftin să folosești boți. Boții, care sunt bucăți de software care mimează comportament uman și care distribuie informație foarte mult, dau senzația că foarte multă lume vorbește despre un subiect.

Și avem un alt bias, care se numește efectul de turmă, în care tindem să credem că o informație este adevărată dacă e spusă în spațiu public de mai mulți oameni și tindem să credem că mai mulți oameni au mai multă dreptate decât un grup mai mic de oameni. Și această creștere algoritmică prin conturile false, dacă mai băgăm în discuție și trolii, care sunt conturi de oameni care au interesul să ducă în derizoriu o conversație sau să atace jurnalistul care scrie despre un subiect… Jurnaliștii o văd foarte des, publică o investigație despre dezinformare, de exemplu, iar în comentarii se trezesc atacați cu privire la cum arată, ce au mâncat, sorosiști, toate lucrurile astea care mută conversația de la subiectul investigației la ce vrea trolul să pună pe agenda publică.

Educația media, în lume

- Ce știți din programele pe educație media din alte țări că funcționează și ar putea fi preluat și la noi? 

- Peste tot în lume e ceva nou, într-o formă sau alta. Germania o face mai avansat decât o facem noi pentru că ei au experiența din care au învățat foarte multe lucruri în mod dureros. În Statele Unite existau niște programe la nivel de stat, nu erau la nivel federal. 

Dacă e să mergem peste cazurile clasice, ne uităm la Finlanda, ne uităm la țările care pun educația media ca parte a apărării împotriva dezinformării în spațiul public. Și există: de la discipline de sine stătătoare, până la ideea asta de infuzare și lucrat cu profesori de discipline diferite care să facă ore de educație media.

Dar cred că nevoia ultimilor ani va crește foarte mult rapiditatea cu care se vor întâmpla lucruri. De la cum măsurăm, ce înseamnă efect în educație media și dacă se vede efectul în copii, până la resursele pe care, de exemplu, Comisia Europeană și Parlamentul European ar trebui să le bage în asta, până la cum statele încep să-și facă politici publice care să ia în considerare educația media ca o competentă fundamentală pentru cetățeni.

- Și jurnaliștii sau influencerii, cum ar trebui să ajute educația media, să ajute comunitățile lor să fie mai educate? 

- În primul rând, să fie ei media literate și să nu dea în spațiul public lucruri neverificate. În al doilea rând, se pot face diverse lucruri. Jurnaliștii pot să facă educație media explicându-i publicului lui de ce o știre este tratată în modul în care e tratată, de ce nu dăm imaginea unui copil, de ce am ales să tratăm subiectul într-un fel sau altul, cum a ajuns informația aia la noi, să demitizăm ideea asta că serviciile secrete dau informații noaptea la geamul jurnaliștilor?
Adică, într-un fel, să explicăm procesul editorial atunci când se poate, pentru ca oamenii să înțeleagă cum funcționează el și de ce jurnalismul e important, de ce jurnalismul costă.

Să le explici oamenilor că jurnalismul nu e gratis. Și că pentru a face acea mega documentare sunt șase luni de muncă și cine își permite șase luni de muncă pe un subiect? 

Sau, efectiv, cursuri de educație media, mini-workshop-uri de educație media, mergem în școli, ne întâlnim cu comunitatea, facem întâlniri cu publicul nostru în care discutăm subiecte care țin de educație media. 

La influenceri cred că aceleași lucruri într-o formă sau alta, dar cred că exemplul personal e foarte important. Adică să explici tu lucruri, să faci mini pastile de educație media și sunt influenceri care fac asta. O foarte bună educație media pe care eu mi-o doresc este ca influencerii să-și marcheze publicitatea.

Care e mai mult decât educație media, ar fi o chestie extrem de onestă față de publicul lor. Să nu-i mintă că ei nu iau bani pentru anumite conținuturi pentru care ei iau bani. Și asta ar fi o formă foarte bună de onestitate față de public.