Familia care ține deschis ultimul anticariat din Piatra Neamț

Piatra Neamț. Un oraș ferit de claxoanele disperate ale orașelor mari. Viața de noapte are apogeul vara, când mai sunt câteva petreceri în aer liber. În rest, vezi un film, te duci la mall, bei un suc printr-un pub, vezi lebedele, mergi pe Cozla, dai ture de oraș cu mașina sau mergi la baraj, la Bicaz, să fumezi o țigară. Sau ceva și mai așezat - o plimbare la singurul anticariat din oraș, dacă îți plac cărțile.

Ca să ajungi la el, reperul principal e Casa de Cultură a Sindicatelor, construită în urma unui decret dat de Gheorghe Gheorghiu Dej și inaugurată în urmă cu aproape 63 de ani. La eveniment au participat o muncitoare fruntașă de la Combinatul de Îngrășăminte cu Azot Piatra Neamț, o mezzosoprană și mai marii orașului, zice publicația Dor de Neamț. Ziua următoare publicul pietrean a vizionat un spectacol al Cercului de balet și a participat la o seară literară alături de scriitorii Nina Cassian și Nicolae Tăutu. 

Dimineața, la anticariat

Revenind. Ești în fața Casei de Cultură a Sindicatelor. Cum te uiți în dreapta vezi shaormeria Yannis. În față, barul Temple. Fix deasupra barului, e geamul anticariatului. 

Așadar, intri în bar, simți instant frigul și mirosul de tutun îmbibat în pereți, urci scările, faci la stânga și știi negreșit că ai ajuns. 4 metri lungime de cărți, înșirați în stânga holului sunt indiciul.  

Iarnă. Puțin peste ora 9 dimineața. Dan Constantinescu (61 de ani), zis și „dom` profesor”, a deschis de la ora 9 și așteaptă clienții. Porecla de „dom` profesor” vine de la clienții fideli, care cred că a fost profesor de limba română. În realitate, a fost profesor de matematică. Totuși, nu simte nevoia să-i corecteze. De ce n-a rămas la catedră? „Trebuie să-ți placă și copiii”, zice franc anticarul. După-amiază îi ia locul soția sa, Luminița (58 de ani). Amândoi se ocupă de 26 de ani de un anticariat care și-a schimbat locul de două ori până să ajungă la Casa de Cultură a orașului, cu clienți fideli cu tot. 

Îmbrăcat cu geacă, sub care avea mai multe straturi de haine, dom` profesor își aștepta clienții ascultând, la casetofon, „Tell Him” de la Barbara Streisand și Celine Dion. Pe cap avea un fes albastru. Pe dedesubtul unui sacou gri închis purta o cămașă turcoaz, care îi scoate în evidență ochii albastru deschis. 

Cine vine des acolo știe că singura sursă de căldură este un calorifer electric, plasat lângă casa de marcat. „De ce nu vă puneți geacă? La mine știți că e frig”, i-a spus unei doamne care abia intrase. 

Camera pare mult mai mică decât în realitate din cauza cărților îngrămădite absolut peste tot, cu mirosul lor de praf și de vechi. Ochii atenți pot dibui și: timbre, monede, popularele stilouri chinezești, aparate de fotografiat, telefoane cu butoane, viniluri, casete, jucării, diapozitive, fotografii, felinar, ventuze pentru masaj, ii, catrințe și câte și mai câte. Este greu de spus câte se mai ascund vederii în aceste grămezi de lucruri. 

Totul a început în anul 2000. Primul loc unde au deschis anticariatul era la fostul Ana Spa, actuala Baie Publică - City Spa, la maxim 5 minute de mers pe jos față de locul de azi. Acolo nu aveau rafturi, doar cutii. O parte dintre ele erau așezate pe singura masă, iar restul pe unde mai era loc. Treptat, camera a fost umplută de rafturi. În acea perioadă anticariatul era gestionat mai mult de Dan Constantinescu. Soția era prinsă cu copiii. Acum lucrează amândoi și de plăcere, dar și de nevoie. În 2007 s-au mutat în altă locație, la fosta Casă a Învățătorului de pe Mihail Sadoveanu 21, la doar 10 minute de mers pe jos de actuala locație. La Casa de Cultură a Sindicatelor au ajuns în 2012, la sugestia directorului acesteia și aici au rămas de atunci.

Într-un timp anticariatul era deschis și sâmbăta. Acum doar de luni până vineri, de la 9 la 18.

În perioada în care era profesor, lui Dan Constantinescu îi era mai greu să se descurce, dar spun că măcar amândoi erau mai tineri. A demisionat apoi din învățământ. A lăsat postul de titular și s-a concentrat doar pe anticariat. Spune că demisia nu a avut legătură cu partea financiară, ci doar că nu i se potrivea profesia.  

Astăzi, anticariatul căruia i s-a dedicat familia Constantinescu, are vreo 20 de clienți fideli.

Unul dintre ei este Ioan Dănilă, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. „Este una dintre cele mai ispititoare destinații culturale pentru mine din municipiul Piatra Neamț”, spune serios profesorul. Îi place să se piardă printre obiectele „care aparțin altui timp” și îl încântă că „niciodată nu știi ce ai putea găsi”.

Vine la anticariatul soților Constantinescu încă de când erau la fosta Baie Comunală, deci de două decenii. Își amintește că odată a găsit niște numere greu de obținut ale revistelor Luminița, Arici Pogonici, Cutezătorii și Scânteia Pionierului.

Cel mai drag aici îi sunt „aparenta” dezordine și „amabilitatea și deschiderea celor doi anticari, care nu numai că se bucură când mă văd în ușă, dar imediat îmi comunică ce anume este nou”. Chiar dacă nou înseamnă ușor altceva într-un anticariat. 

Un alt client fidel este Cristian, un băiețel în vârstă de 8 ani. Vine cu mama lui aici de când avea doar 4 ani, cam o dată pe lună, să-și întregească colecția de obiecte vechi, din timpurile bunicilor. „Cel mai mult îmi plac monedele și bancnotele pentru că sunt vechi și sunt românești”, spune Cristian. Cel mai deosebit obiect pe care l-a găsit aici a fost un ban cu Regele Carol, povestește băiatul.

10.000 de volume între 3 și 30 de lei

Dan Constantinescu estimează că are în jur de 10.000 de cărți la anticariat. Subiectele sunt diverse, însă cele mai căutate sunt: „Monografiile, cărțile de copii ilustrate, beletristica. În afară de atlase nu se mai caută nimic despre medicină. Un domeniu nou, să zic, ar fi psihologia, mai e cerut. Teoria numerelor (n.r: cărțile) sunt cerute, din matematică... Încolo, la fizică sunt două cărți care sunt cerute”. Cărțile costă între 3 și 30 de lei.

Numărul impresionant de cărți se datorează, în mare parte, donațiilor. Prima donație „bună” au avut-o de la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” și alta a fost de la doi judecători din oraș, care au avut o librărie și au decis să o închidă. Cea mai mare a fost în jur de 1.000 de cărți. Restul le cumpără de la oameni care urmau să se mute din fosta locuință și nu ar fi vrut să arunce cărțile.

În timp ce anticarul face recensământul obiectelor sale, printre obiecte se plimbă un senior care vine și el la „dom` profesor” de la începuturile anticariatului, săptămânal. El caută discuri pentru pick-up, fotografii vechi și cărți poștale cu Piatra Neamțul de altădată. A stat în jur de 20 de minute și s-a învârtit printre discuri și cărți. Pentru început a cumpărat, cu 5 lei, o carte de fizică scrisă de Max Born. Nu pentru sine, ci pentru Valentin, alt client fidel. „Deci, în primul rând, faceți bine și celuilalt”, a spus bărbatul. Dan Constantinescu a sugerat că poate fi și pentru Virgil, însă bărbatul a insistat că este neapărat pentru Valentin, cu care s-a împrietenit aici, printre volume. 

Bărbatul a ales apoi două discuri de pick-up și a întrebat prețul. Dom` profesor a spus că primul este 20 de lei, dar pentru că vrea două, al doilea îl lasă la 10 lei. 

Și cu astfel de discuții și negocieri, vine prânzul, ora la care se schimbă tura. Luminița Constantinescu  este o femeie mică de statură, cu părul grizonant și cu vocea caldă. 

După-amiaza, la anticariat

Dacă faci o vizită la anticariat vara, singurul geam care se poate deschide nu face față căldurii. Hainele sunt lejere iar doamna Constantinescu flutură de zor un evantai. Mirosul de carte veche din iarnă, parcă devine mai pronunțat vara din cauza umidității. 

„În anticariatul nostru sunt obiecte românești, din perioada socialistă sau interbelică. Sunt lucruri cu care am trăit noi, părinții sau bunicii noștri”, spune Luminița, care nu vrea să stea la poză. 

Printre clienții fideli, tura de după-amiază știe un băiat pasionat de viniluri românești. Un alt băiat „de-al casei”, care în prezent are 25 de ani, vine de când era în clasa a III-a și căuta timbre pe care să le adauge la colecție.

Pentru Luminița, anticariatul este și un venit pentru a trăi, dar este mai mult decât o afacere. Îi place să se gândească la el ca la o „misiune”. „De când lumea, spiritualitatea unei țări se regăsește în cărți. E un mod de a transmite mai departe cărți care nu se mai editează sau pe care le găsești foarte greu. Pentru mine cartea înseamnă putere. Eu așa rezist”, spune femeia.

Dragostea de carte o păstrează încă din adolescență. Își aduce aminte că citea foarte mult, cam un volum din „Biblioteca pentru toți” în fiecare zi, și părinții o certau că nu ieșea din casă.  Totuși, de când au apărut obligațiile de adult, simte că citește mai puțin decât își dorește. „Când plec undeva iau o carte. Trebuie să am ceva la mine, așa, niște pagini să citesc, câteva pagini”, iar cărțile de la capătul patului sunt nelipsite. Soțului îi place să citească despre istorie și religie. În general citește seara, cam câte o oră pe zi. Cel mai mult îi place să citească despre huni și romani.

Din ce a observat Luminița Constantinescu, vin mai mulți tineri acum decât înainte, ceea ce este „îmbucurător”. Crede că tinerii citesc mai puțin decât o făceau înainte ca tehnologia să fie așa accesibilă. Una dintre satisfacțiile ei cele mai mari este să vadă când vine un tânăr să ia o carte. Luminița povestește că a venit un băiat, care e în clasa a X-a, studios, care mai lua „câte o insignă, câte o cărticică” și că a mai adus doi prieteni cu el. Unul dintre adolescenți a cumpărat discuri, iar celălalt o carte în limba engleză.

Este dezamăgită de statutul pe care îl are lectura în zilele noastre. „Este dezamăgitor nu numai pentru noi, dar și pentru toți editorii de carte sau oamenii de la târgurile de carte”. Povestește cum la un târg din Piatra Neamț a văzut un domn la un stand, care oferea tinerilor câte o carte gratuită pentru că avea mai puțini cumpărători decât cărți pe stoc.

Spre deosebire de soția sa, Dan Constantinescu nu crede că există o diferență între cititorii dinainte de „era tehnologiei” și cei profund tehnologizați. „Cartea e carte. Nu au apărut rezumate pentru unii”, mai spune el.

Barometrul de Consum Cultural din 2024 arată că 46% dintre români nu au citit nicio carte în ultimul an. Din categoria celorlalți 54%, cei care trăiesc în Piatra Neamț, trebuie să știe de acest singur anticariat din Piatra Neamț. 

La 18, odată cu întunericul iarna și cu sfârșitul de dogoare vara, anticariatul se închide. 

Cei doi copiii ai soților Constantinescu nu sunt interesați să preia afacerea. După ce vor ieși la pensie, adică cam în cinci ani, vor reduce cărțile la jumătate de preț și ce rămâne vor dona la o școală.