Click pe imagini pentru a le vedea mai mari. Descarcă banda desenată completă dacă vrei să o tipărești și să o dai mai departe.
Într-o școală din centrul Capitalei, părinții luptă pentru săpun și hârtie igienică.
13.07.2018
de Roma Gavrilă și Despina BădescuClick pe imagini pentru a le vedea mai mari. Descarcă banda desenată completă dacă vrei să o tipărești și să o dai mai departe.
Are 37 de ani și, pentru moment, se bucură de vacanța dintre clasa a doua și a treia.
Omar Alshogre este un activist sirian pentru drepturile omului care de la 17 la 20 de ani a trăit chinurile închisorilor siriene. A fost ridicat de pe băncile școlii fiindcă a protestat împotriva regimului lui Bashar al-Assad. A fost torturat, umilit, înfometat. Acolo a trecut prin cea mai dură școală. Dar tot acolo a fost „student” la ceea ce deținuții cu studii numeau „universitatea șoaptelor”, fiindcă nu aveau voie să vorbească între ei decât așa, în șoaptă. L-a ținut în viață, legătura cu ceilalți prizonieri. Avea 34 de kilograme când a fost răscumpărat de familie din închisoare. Astăzi, la 25 de ani, a fost admis la Universitatea Georgetown, la care a aplicat cu o scrisoare despre lecțiile închisorii.
Citește mai mult
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.












