editoare coordonatoare

Andreea Archip

Cel mai mult pe lume îmi place să fiu reporter. Nu știam asta când am dat la Facultatea de Jurnalism la Iași, dar am avut fler. Până la Școala9, în cei 20 ani de presă, am fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și la Libertatea. Îmi place să fiu pe teren, să vorbesc cu oamenii, să filmez, să montez, să documentez, să scriu. 

„O lume mai bună este una în care copiii sunt inspirați să stea mai puțin pe telefon”. Fost șef la OpenAI, despre pericolele social media

de Andreea Archip

Zack Kass a plecat de la OpenAI, compania care a creat ChatGPT, pentru a ajuta revoluția inteligenței artificiale. A făcut asta „fiindcă adevărata schimbare nu vine din epicentru”, după cum a declarat pentru Fortune.  Este un susținător al AI în educație, dar nu ratează nicio ocazie să atragă atenția și cu privire la riscuri. Prezent la București săptămâna trecută în cadrul evenimentului „Dare to learn”, Zack a vorbit despre pericolele social media la copii și de ce nu e suficient doar să interzici telefoanele în școli.

29.10.2024

Alte articole

Clasă

Liceul din București unde elevii de clasa a 12-a își aleg profesorul cu care învață și merg doar trei zile pe săptămână la școală

de George Herlaș

În ultimele două module din clasa a 12-a, elevii merg la școală doar pentru disciplinele de Bac, trei zile pe săptămână. Mai mult, pot alege cu care profesor să se pregătească, astfel că se poate întâmpla ca patru ani să fi făcut româna cu cineva și în ultimele două module să se pregătească cu altcineva. Asta se întâmplă la un liceu care anul trecut a fost pe primul loc după rezultatele la examenul maturității - 9,29 media notelor și rata de promovabilitate de 99%. Sună a utopie, dar este realitatea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din capitală care a intrat într-un program-pilot care testează alte strategii de învățare, cu aprobarea Ministerului Educației. Sunt 34 astfel de școli în toată țara. 

 

 

10.04.2024
Laborator

Test de studenție

De Roxana Stan, ilustrație de Livia Fălcaru

Trei sute de elevi de-a XI-a au trăit viața de student și au probat cursurile facultăților din cadrul Universității Babeș-Bolyai, la școala de vară Junior Summer University de la Cluj.

21.09.2018
Laborator

De ce elevi cu medii peste 9 nu au prins un loc la liceu? Un specialist IT explică avantajele și dezavantajele unei admiteri cu adevărat „computerizate”

de Ionuț Fantaziu

Patru elevi care au obținut medii peste 9 la Evaluarea Națională de anul acesta au rămas fără un loc la liceu, după repartizarea computerizată. Din păcate, astfel de povești fac parte din rutina admiterii la liceu. Am întrebat un specialist IT și pe reprezentanta unei organizații de părinți unde văd problemele în sistemul de astăzi și cum ar arăta o aplicație integral digitalizată pentru admitere. 

24.07.2023