editoare coordonatoare

Andreea Archip

Cel mai mult pe lume îmi place să fiu reporter. Nu știam asta când am dat la Facultatea de Jurnalism la Iași, dar am avut fler. Până la Școala9, în cei 20 ani de presă, am fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și la Libertatea. Îmi place să fiu pe teren, să vorbesc cu oamenii, să filmez, să montez, să documentez, să scriu. 

Alte articole

Laborator

Legătura dintre bullying și depresie la maturitate

de Carmen Buțerchi

În urmă cu doi ani a intrat în vigoare legea anti-bullying și a început să aibă și efecte. Unele cazuri grave în care elevii au fost agresați de colegi au ajuns în instanță. Psihoterapeuta Carmen Buțerchi explică ce înseamnă bullyingul și efectele pe care le are pe termen lung. Această formă de hărțuire nu este doar de natură fizică, se referă și la tachinare, excludere, presiune psihică. Atât legea, cât și societatea pun sub lupă agresorul, dar există mai multe nuanțe aici. Există și agresorii pasivi care îl susțin pe agresor și îl incită, iar acest comportament poate face la fel de mult rău.

30.07.2021
Laborator

Step by Step: individualizare și colaborare

De Nicoleta Coșoreanu, ilustrații de Ioana Ichim

Directoarea Școlii Gimnaziale Step by Step din București explică în ce mod se diferențiază această alternativă educațională de sistemul tradițional.

16.10.2018
Laborator

„Suntem mai orientați spre protest, spre a schimba ceva, pe când generațiile din urmă s-au obișnuit cu ideea”. Patru liceeni explică de ce luptă să salveze planeta

de Cristina Radu, Eli Driu (foto)

Trei sferturi dintre adolescenți și tineri sunt preocupați de schimbările climatice, poluare și în general de problemele de mediu, arată zeci de studii făcute în diferite state, inclusiv în România. Asta pentru că au conștientizat că ei vor prinde în viitor cele mai urâte efecte ale lor. Școala 9 a vorbit cu patru liceeni implicați în acțiuni de protejare a mediului despre ce îi mână pe ei în a face parte dintr-o mișcare globală a tinerelor generații, dar și despre eco-anxietate, un concept nou, dar tot mai comun, care descrie teama de un viitor poluat.

24.10.2023