
Cel mai mult pe lume îmi place să fiu reporter. Nu știam asta când am dat la Facultatea de Jurnalism la Iași, dar am avut fler. Până la Școala9, în cei 20 ani de presă, am fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și la Libertatea. Îmi place să fiu pe teren, să vorbesc cu oamenii, să filmez, să montez, să documentez, să scriu.

Virginia Usiku are 32 de ani, e model și activist pentru diversitate. Pentru că își dorește să le dea curaj tinerilor instituționalizați, Virginia a decis să le spună povestea ei.
Înainte de a cere socoteală mai-marilor din Ministerul Educației, un drum pe la primărie nu ar strica. Până la urmă, primarul este un actor foarte important în finanțarea școlii, el dă banii pentru infrastructură școlară și cofinanțarea proiectelor europene. Antonia Pup, coordonator advocacy la Societatea Academică din România, face o analiză a măsurilor la îndemâna fiecărui primar căruia îi pasă de școală.
Evaluarea digitală din județul Călărași „s-a derulat foarte bine”, conform planurilor, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Școala 9 a vorbit cu elevii călărășeni care au depus contestații și care se consideră sacrificații acestei generații. Sunt nemulțumiți de rezultatele obținute și spun că notele, sub nivelul așteptărilor, le încurcă planurile pentru admiterea la facultate. „E mai obositor să corectezi ore-n șir, în fața unui ecran”, sunt convinși elevii care se simt neîndreptățiți.