
Cel mai mult pe lume îmi place să fiu reporter. Nu știam asta când am dat la Facultatea de Jurnalism la Iași, dar am avut fler. Până la Școala9, în cei 20 ani de presă, am fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și la Libertatea. Îmi place să fiu pe teren, să vorbesc cu oamenii, să filmez, să montez, să documentez, să scriu.

Copiii procesează informații despre sunetele pe care le aud în jurul lor încă dinainte să se nască. Se obișnuiesc cu tonurile și cu vocile și chiar pot să identifice și să deosebească vocea mamei lor de ale celorlalți. A înțelege de timpuriu sunetele, tiparele vocilor și cuvintele îi va ajuta pe cei mici să învețe mai ușor să citească, spune cercetătoarea Karen Boardman, de la Universitatea Edge Hill din Marea Britanie, într-un editorial pentru The Conversation.
Georgiana Riglea este de un an învățătoare în Mironeasa, Iași, pentru 26 de copii cu diferite nevoi materiale și emoționale. Aceasta a povestit pentru Școala 9 ce metode a folosit la clasă pentru a-i apropia pe copii de educație și unii de alții. Cinci dintre copiii care lipseau foarte mult la început au ajuns printre cei mai silitori din clasă. Pe rând, toți ajung supereroi: al cititului, al liniștii, al armoniei din clasă. Odată cu ei, și Georgiana a învățat o lecție prețioasă: „Nu poți face totul într-o singură zi.”
Școala 9 deschide astăzi o listă cu resurse online pentru profesori, o listă cu platforme care îi vor ajuta să își construiască mai bine lecțiile și să creeze mai multă interactivitate la ore. Am adunat resursele de la învățători și profesori care le-au testat deja, dar lista este deschisă spre completare. Când a lovit pandemia, cadrele didactice au trebuit să se orienteze repede către online, s-au ajutat reciproc și au învățat, unii de la zero, ce înseamnă să treci de la școala față în față la cea intermediată de un ecran. Am pornit demersul nostru de la lista creată de învățătoarea Ema Patrichi din Târgu Mureș.