Antonia Pup este coordonator advocacy la Societatea Academică din România și studentă la Istorie. A fost președinte al Consiliului Național al Elevilor în mandatul 2019-2020, poziție din care a militat pentru transport gratuit pentru toți elevii din România, legea privind garantarea accesului la educație online pentru elevi și profesori, dar și pentru susținerea Bacalaureatului în pandemie. A fost implicată în consultări cu factori decizionali de la nivel național și european, internațional (Banca Mondială) pentru conturarea unor politici educaționale.
Pe vremea când eram noi liceeni, nu exista așa ceva. Elevii nu erau implicați deloc în procesul decizional educațional, nici măcar în calitate de consultanți (poate doar responsabilii UTC – UTC de la Uniunea Tineretului Comunist). Îmi amintesc că prima acțiune a elevilor, de amploare, la care am participat, a fost în clasa a X-a, la câteva luni după Revoluția din 1989, un marș de protest prin care se cerea desființarea treptei a doua (examen care se susținea între clasa a X-a și a XI-a).
Odată cu pandemia și izolarea, In a Relationship s-a mutat în online și a lansat un formular unde adolescenții pot trimite întrebări anonime. Mai jos puteți citi una dintre întrebările venite de la adolescenți și posibile răspunsuri la ea, documentate cu grijă și respect pentru generația tânără, care trece prin noul context cu o mulțime de necunoscute și prea puțin control pe propria viață.
Să fii profesor la țară sau în urbanul mic e cu totul altă poveste decât a fi profesor în școlile bune de la oraș. Avea să vadă cu ochii ei asta, acum șapte ani, profesoara de română Ivona Munteanu, când a ajuns la Budești, Călărași. Primul ei an la catedră. Spune că dacă n-ar fi fost rețelele de profesori ale unor ONG-uri, probabil ar fi renunțat. Am discutat la REZOLVAT despre „singurătatea profesorilor” și burnout-ul din educație, dar și despre posibile soluții.
