
Absolventă de Jurnalism la FJSC din iunie 2024, actuală masterandă la aceeași facultate, specializare Jurnalism Tematic. Iubesc cărțile, în special cele romance și mai ales pe Taylor Swift și Freddie Mercury. Visez să am o carieră în jurnalism narativ pentru că eu cred că orice om merită să își spună povestea și să îi fie auzită vocea.

De sărbători dăruim pentru că iubim, pentru că prețuim, pentru că vrem să oferim bucurie și sentimente. Darurile sunt, în fond, materializări concrete ale sentimentelor noastre. Dacă vrem însă să condamnăm ceva, putem condamna ploconul. Ploconul, care etimologic se referă la un cadou oferit ca recunoaștere a suzeranității, deci a unei superiorități dominatoare și care în Țările Române a ajuns să desemneze un bir, de fapt, un cadou devenit obligatoriu.
„Muzica a deschis lacăte ruginite de rasism, inclusiv în familia mea”. Povestea Șaraimanic și a fondatoarei sale.
„Să crești fără un tată îți poate altera permanent chimia creierului”. Am dat peste citatul ăsta în „Sunday Times”. Matematica relației mele cu tata e nedreaptă: am fost cinci ani cu el și de trei ori mai mulți fără. Cinci ani din care încerc să pun cap la cap piese de puzzle decolorate sau șterse, alteori vii, mereu din povestirile altora, ca să aflu cine a fost tata. Psihologii vorbesc despre importanța doliului a cărui delimitare în timp e diferită pentru fiecare și căutându-l pe el, înțeleg că această explorare e despre a afla mai mult cine sunt eu. Așadar, dragă tată, sunt eu, Catinca…