Și-a cumpărat primul aparat foto de ciudă, după ce-a scăpat în râu unul primit cadou, și de atunci tot caută fotoreportajul vieții.
Din primul său an de predat, Alexandra Chirea și-a dat seama că, pentru a se înțelege cu elevii, trebuie să le vorbească pe limba lor. I-a cumințit până și pe cei care deranjau constant orele de curs pentru că a știut să-i asculte, iar copiii au observat asta. 14 ani mai târziu, pusă în fața grevei din educație, profesoara de franceză care predă acum la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Capitală a ales să-și continue orele. O schimbare în educație nu trebuie să se oprească la majorarea salariilor „obscen de mici” ale profesorilor, ci să continue inclusiv printr-o reformă internă, o „curățenie” pe care cadrele didactice să o facă printre ele și o îmbunătățire a modului în care se ocupă de elevi. „Cred că ar trebui să fim cu toții dați afară și să începem să angajăm de la zero”, spune profesoara.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, mulți parlamentari români s-au înghesuit la urări și urale pe preferata platformă de socializare și mai nou de guvernare, Facebook. Doar moțiunea de cenzură și implicita criză guvernamentală au mai domolit din avântul cu care politicienii au adresat ode profesorilor, elevilor și părinților acestora. Dacă ne uităm, însă, la modul în care aceștia legiferează, o să ne putem întreba: le place cu adevărat școala asta pe care se tot înghesuie să o reformeze? Iată ce se mai întâmplă în Parlament cu privire la școală, în timp ce ochii tuturor sunt îndreptați în altă parte.
Senzațiile copilăriei la bunici și poveștile părinților cu care – fie că ne place sau nu – semănăm. Patru perspective asupra iubirii în familie.*