
Exploratoare de sisteme. Ale celor de legi, în educație, și ale celor de joc, în sport.

Profesorul Juergen Handke este cunoscut în lumea academică drept „primul profesor care a avut ca asistent un robot umanoid”. Refuză să-și numească această excentricitate tehnologică ca fiind „futuristă”. „It’s not the future, this is the present!” („Nu e viitorul, acesta e prezentul!”), spune proful. Are un cui și împotriva denumirii de „educație online” care nu are nicio legătură cu ce fac școlile azi. Ar schimba fără remușcare și numele de „profesor” cu „partener de învățare” și roagă lumea întreagă să răsufle liniștită: educația viitorului nu va fi doar online. Va fi mereu dublată de întâlnirile față în față.
Am crescut ca fiind copilul mijlociu al familiei. De mijloc am fost și în școala generală, ceea ce pentru multă vreme am considerat a fi un mare defect. O fi de la faptul că mi s-a spus de prea multe ori brânză bună în burduf de câine? Un mod destul de nepotrivit să îi transmiți unui copil că are potențial, dacă mă întrebați pe mine. Povestea asta e despre mine, copil care n-ajungea pe raftul de sus al medaliilor și coronițelor, neștiind atunci că nici nu are nevoie de ele și despre copiii de azi puși pe podiumuri din fașă și cântăriți în câți de 10 iau la materii care nu-i interesează.
Lumea este într-o continuă schimbare, dar unele lucruri nu sunt înghițite de veacuri. Activista Antonia Pup arată cum din cele mai vechi timpuri oamenii s-au întrebat ce ar fi bine să învețe elevii la școală. De pildă, planul-cadru medieval era alcătuit din șapte discipline, grupate în trivium (gramatică, retorică, logică) și quadrivium (geometrie, aritmetică, muzică și astronomie). Astăzi avem aceleași dileme și poate nu ar strica să ne uităm la modelele trecutului pentru inspirație.