Sabina, Matei, Natalia și Iulia contribuie la împlinirea visului unei asociații de a cumpăra o aeronavă medicală pentru a transporta copiii bolnavi la tratamente în străinătate. Și învață împreună lecția generozității. Cei patru vând brățări și luciuri de buze, gătesc cele mai bune rețete de paste sau fac salam de biscuiți: puțin câte puțin, pun câte un leu la pușculița ce trebuie să se umple cu 2 milioane de euro pentru ca asociația Blondie să cumpere un avion.
De câteva luni întrebările elevilor, părinților, profesorilor și altor actori din educație despre cum se face școală în vreme de pandemie nu se mai opresc. Iar pragul de peste patru mii de cazuri noi de infectări din ultimele zile a venit cu mai multe incertitudini și frici. Am încercat să răspundem la ele prin intermediul unor experți în sănătate publică, educație și administrație locală. Pentru că, la intersecția dintre aceste domenii, se află soarta școlilor din România.
Când era adolescentă, scriitoarea Simona Popescu citea mult, dialoga în franceză cu colega de bancă, chiulea foarte rar, poate doar în zilele ploioase în care nu se putea face „Practica agricolă”, fuma, mergea la cinematecă, dansa mult. Singurul spațiu fără granițe al generației ei era lectura. Chiar cu Instagram, haine ultimul răcnet și călătorii doar cu buletinul, adolescenții de azi nu sunt atât de diferiți. Scriitoarea crede că „dacă, printr-o magie, ne-am afla într-o bulă de timp suspendată, sigur ne-am înțelege bine”. Un interviu despre școală, profesori, comentarii literare, prietenie și tinerețea aia care n-are de-a face cu vârsta. Un interviu „într-o bulă de timp suspendată”, din seria „Scriitori de manual”.
