
Când eram mică, spuneam foarte sigură pe mine că vreau să fiu judecătoare. Așa credeam eu că pot să fac dreptate în lumea asta mare. Între timp am descoperit că dreptatea e mai complicată de atât și că, înainte de orice dreptate, cineva trebuie să pună întrebări. Așa am ajuns jurnalistă. Când nu documentez sau scriu, cel mai mult îmi place să plec la drum lung, să stau cu pisica mea, să fac sport și să gătesc.

În Alexandria, municipiu al județului Teleorman, trăiesc puțin peste 45.000 de locuitori, potrivit recensământului din 2011. Adică mai puțin de jumătate din participanții pe o zi la festivaluri de muzică din România precum Untold, Neversea sau Saga. Orașul prinde viață doar câteva zile pe an, când are loc Festivalul de teatru pentru tineret Ideo Ideis și asta se întâmplă de 18 ani. La majoratul celui mai important eveniment al urbei, am vorbit cu organizatorii festivalului despre cum poate cultura să revitalizeze un loc și în cât timp.
Astăzi, de Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, dăm cuvântul Ștefaniei, o elevă de 15 ani din Bacău, membră a Boardului Copiilor Unicef. Ștefania povestește despre curajul de a-ți urma pasiunile și despre importanța sănătății mentale la o vârstă cu multe provocări – adolescența. În România, aproximativ 22.000 de copii și adolescenți trăiesc cu un diagnostic de boală mintală, iar mulți alții se confruntă cu diferite dificultăți de dezvoltare, emoționale sau cognitive, potrivit unei cercetări Unicef de anul trecut.
Bullyingul poate lua multe forme, de la cele fizice, precum îmbrâncirea și lovirea, la cele țin de relații, ca răspândirea de zvonuri, excluderea cuiva din grupul de prieteni, ori remarci nepoliticoase. Mai poate însemna și hărțuire sexuală. Uneori, agresorii iau în vizor pe cineva pe motive de rasă, religie, aspect sau orientare sexuală. O cercetătoare explică de unde învață copiii să fie bullies și de ce trebuie să scăpăm de scuza „așa sunt copiii”. În România, 1 din 4 copii este victimă a bullyingului la școală, în mod repetat.