
Am 16 ani și sunt elevă în clasa a X-a. Sunt curioasă, deschisă spre a învăța cât mai multe lucruri noi și mă pasionează cititul, scrierea creativă, desenul, fotografia și călătoriile. Îmi place să mă implic în activități de voluntariat, să îmi dezvolt cunoștințele despre jurnalism și industria media.
Sunt într-o perioadă continuă de acumulare de noi informații și experiențe, dar cred că e important și să dau mai departe ideile, aspirațiile și realitatea generației mele.

Reportajul „Cătunul care și-a dorit o școală”, realizat de Andreea Archip și Eli Driu (foto), a fost distins cu Premiul Juriului la competiția Superscrieri#13. De asemenea, jurnalista Scena9 Andra Mureșan, a luat locul 1 la secțiunea Debut jurnalistic și locul 2 la Reportaj pentru articolul „Femei care au ucis pentru viața lor”, scris pentru Hotnews.
Rezultatele de la simularea Examenului de Evaluare Națională au stârnit iar multe patimi. Ne propunem, în acest articol, să discutăm puțin despre implicațiile acestora cu atenția orientată spre elevi. Eu, Monica, am scris despre votul de blam acordat profesorilor într-un alt articol, care va apărea mâine în Dilema Veche, în care am încercat și să atrag atenția asupra procentului ridicat de note mici mai ales în mediul rural și în cele dezavantajate, în general. Acum, însă, vrem să discutăm și despre cât de mare este dezastrul din perspectiva existenței/nonexistenței unor competențe relevante, respectiv a cunoștințelor subsumabile acestora. Cât este de mare, așadar, dezastrul?
„Promit solemn că voi crea comunități pe baza energiei verzi pentru fiecare copil, din empatie și incluziune. O să lupt împreună cu următoarele generații atât pentru planetă, dar și ca fiecare copil să aibă un viitor sustenabil.” Acesta a fost jurământul pe care Boardul Copiilor UNICEF i-a pus pe participanții la Climate Change Summit să-l spună. Am vorbit cu ei despre cum vede generația noastră schimbările climatice și educația pentru mediu.