
Studentă la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.
Sunt la început de cale în jurnalism și abia aștept să dobândesc subtilitățile din acest domeniu. Îmi place să ascult oameni diferiți și îmi împlinesc doza de curiozitate din poveștile lor.
Încerc mereu să culeg informații din discuțiile cu oamenii pe care îi întâlnesc și să cunosc lumea din perspectiva lor. Cu alte cuvinte, îmi place să înțeleg cum funcționează tot felul de lucruri.

Cronică. „O familie aproape perfectă” nu e doar povestea familiei lui Tudor Platon, ci și un pretext să îți privești propriile tăceri. Uneori, ceea ce primim de la ai noștri nu e moștenirea pe care am vrea-o, dar e cea care ne face să fim atenți la ce dăm mai departe.
Ce se întâmplă când decizi că mai bine rămâi repetent.
Școala Gimnazială nr. 89 „Nicolae Labiș” i-a așteptat pe elevi luni, 11 septembrie, în prima zi de școală, cu pereții sparți, în praf, zgomot de polizor și ciocane. Unul dintre corpurile de clădire a intrat în renovare, astfel că elevii au fost înghesuiți, pentru câteva ore, cât să-și primească manualele, în câteva săli de clasă, și au intrat pe rând, în trei ture. Așa va funcționa, de altfel, școala cel puțin o perioadă: în trei schimburi, cu ore de 35 de minute. Părinții și elevii sunt revoltați: „E stresant, mai ales la clasa a VIII-a. O să ne bazăm pe meditații”, spun ei. În trei schimburi se învață în alte zece școli bucureștene.