
Este doctor în științe politice, mamă a doi copii adoptați, activează în sectorul neguvernamental din România de aproape 20 de ani, ocupând diverse poziții, și și-a început cariera profesională ca educatoare și mai apoi profesoară de limba engleză.

După doi ani de la începutul pandemiei, a fost ridicată starea de alertă. Asta înseamnă că restricțiile nu mai sunt în vigoare. Ceea ce devenise noua normalitate, masca purtată la interior, ratele de incidență a îmbolnăvirii care dictau deschiderea școlilor, toate se vor transforma într-o ciudată amintire. Doar că școala românească dă semne că se va întoarce la aceleași metehne pe care le știam și analizam încă de dinaintea pandemiei. Tot în acești ani, autoritățile s-au angajat să ia mai multe măsuri pentru digitalizarea școlii, dar toate au rămas doar declarații.
De la analiza impactului pe care discursul ministrului educației îl are în relațiile dintre părinți și profesori la povestea intimă a unor copiii pentru care școala nu e calea pentru a ieși din sărăcie, iată articolele de anul acesta care ne-au plăcut cel mai mult.
Armand Giurea a decis în urmă cu o lună să plece din țară, după 12 ani de profesorat. Spune că are în continuare o pasiune mistuitoare pentru munca la catedră, dar România l-a umilit prea mult ca să continue. Împrumuta bani în continuare de la părinți ca să supraviețuiască, și ei profesori. Decizia recentă a guvernului de a nu mări salariile profesorilor i-a dovedit din nou că emigrarea a fost decizia corectă. „Vreau să văd și eu cum e să ai bani”, spune tânărul despre ce-și dorește în perioada următoare. Armand a povestit pentru Școala 9 despre durerea de a nu putea să practice profesia pe care o iubește și despre cum vede el reformarea sistemului.