
Este doctor în științe politice, mamă a doi copii adoptați, activează în sectorul neguvernamental din România de aproape 20 de ani, ocupând diverse poziții, și și-a început cariera profesională ca educatoare și mai apoi profesoară de limba engleză.

O profesoară de liceu povestește cum își convinge elevii că matematica e frumoasă și când tratează concepte abstracte, și când are aplicabilitate în lumea reală.
În fața unei secții de poliție dintr-un oraș mic. 2024. Amalia, în vârstă de 18 ani, se uită confuză la mama ei, dar nu primește niciun răspuns. Minute de tăcere curg între cele două, mamă și fiică, până când Amalia întreabă: „Ce căutăm aici? Stai, tu vorbeai serios?”. Mama ei o privește pentru prima dată de când au plecat de acasă și îi răspunde, clar și răspicat: „Da. Îți luăm ordin de restricție împotriva lui Radu.”
Anul ăsta au susținut examenul de titularizare de trei ori mai mulți candidați decât posturi. Doar jumătate au luat media peste 7 necesară să prindă un contract pe perioadă nedeterminată. Concurență e mai ales pe catedrele umaniste, în timp ce la științe rămân locuri neocupate. Oricum, criza de profesori se simte nu doar în statistici, ci și în sălile unde candidații își primesc repartiția, după o procedură neschimbată de zeci de ani. Am fost în București la mai multe ședințe publice și am vorbit cu profesorii despre asta. Chiar și cei mai tineri dintre ei spun că „mai sunt multe lucruri de pus la punct până la a ne gândi cum ne titularizăm digital”.