Este doctor în științe politice, mamă a doi copii adoptați, activează în sectorul neguvernamental din România de aproape 20 de ani, ocupând diverse poziții, și și-a început cariera profesională ca educatoare și mai apoi profesoară de limba engleză.
Am văzut în ultima vreme mai multe cazuri de profesori care se plâng că, în lipsa contactului direct cu și între elevi sau studenți, le este imposibil să mențină acea atmosferă de schimb fertil de idei esențială pentru un bun proces educațional. Acești oameni sunt profesori de toate nivelurile, de la clasele primare până la universități.
Isabella Chiais și-a împlinit visul de a preda în altă țară în pragul pensionării. A așteptat să-și vadă copiii mari și casa așezată. Acum trei ani a ales Bucureștiul cu inima puțin strânsă, dar după ce a ajuns aici, a încântat-o fiecare moment. Acum, profesoara de 61 ani, predă literatură italiană la Liceul Teoretic „Dante Alighieri”. În această toamnă s-a întors cu mai multe emoții la București, din cauza pandemiei, dar îi era dor de elevii ei, despre care spune că, unii dintre ei, sunt la nivelul celor italieni la materia pe care o predă: literatură.
Sofija Kirsanov, studentă la Științe Politice în Podgorica, Muntenegru și fondatoarea unui ONG care luptă pentru drepturile tinerilor, a povestit pentru Școala 9 ce înseamnă să trăiești într-o țară aflată încă în umbra Rusiei. O țară multietnică, „fără McDonalds și Starbucks”, în care tinerii ca ea privesc cu speranță spre Vest și vor să pună umărul ca să trăiască în continuare în pace.