Horia Corcheș

Cancelarie

Editorial. Cât costă un „Bună ziua” sau Ne dați, ori nu ne dați?

V-ați pus vreodată întrebarea cum se măsoară nivelul de competență al unui cadru didactic din învățământul preuniversitar (sau dacă se măsoară cu adevărat)? Și care este unitatea de măsură? Adevărul este că pentru prima întrebare nu am găsit răspuns, dar pentru a doua ne este clar: dosarul. Dosarul și adeverințele care se adună în el. Nu ce știe și ce face cadrul didactic este important, nu ce atitudine manifestă în activitatea sa, ci câte hârtii reușește să strângă pentru dosarul personal. Dosarul, sfântul dosar, mai nou în format electronic, demonstrează cât de grozav ești. Ce contează cum ai obținut adeverințele, ce contează că ele nu reflectă adevărul (deși acest document este definit ca dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept, iar verbul de la care s-a format cuvântul adeverință își are rădăcina în substantivul adevăr), important este să fie multe, semnate și din locuri diverse.

Laborator

Despre libertate, cu Răzvan Popescu, skater care se dă la monumentul Revoluției și cu Alexandru Ghilduș, artistul care l-a creat

Artistul Alexandru Ghilduș avea 37 de ani la Revoluție. Skaterul Răzvan Popescu nici nu era născut. Cei doi nu se cunosc, dar au ceva în comun: Alexandru Ghilduș a realizat Memorialul Renașterii, cunoscut popular drept „cartoful” din Piața Revoluției, loc unde lui Răzvan Popescu îi place să facă trick-uri.

Dar de la ultima renovare a monumentului, skaterii nu mai au voie să se dea acolo. Și locul unde s-a câștigat libertatea are restricții. I-am provocat pe Răzvan Popescu și pe Alexandru Ghilduș la o dezbatere, la distanță, despre libertate și ce înseamnă ea astăzi, la 31 de ani de la câștigarea ei. Totul în jurul unui simbol, pe care unul îl numește Memorialul Renașterii și altul „cartof”.

Laborator

Românul din Finlanda care pregătește elevi români în programare. „Vreau ca la 18 ani să-și găsească o slujbă și să-și ajute familiile”

Ciprian Manea lucrează în industria IT din Finlanda din 2000, iar de doi ani a decis să-i învețe programare pe copiii din țară. Își dorește ca elevii lui să fie suficient de pregătiți ca, de la 18 ani, să se poată angaja și să-și sprijine financiar familiile. Așa cum a făcut și el când era de vârsta lor. De pe primul lui calculator a creat un program de contabilitate care i-a economisit mult timp și bani tatălui său. Prin Asociația UnPi a oferit deja 30 de computere concepute în scop educațional și face cursuri online cu copiii selectați în program.