
Are 18 ani, e absolventă a Liceului de Arte Plastice Nicolae Tonitza, membru în trupa de teatru Brainstorming şi iso400, ultimul laborator de fotografie analog pentru liceeni din ţară.

Vremurile miuțelor și jocurilor de-a prinselea pe mijlocul străzii au apus. Orașele au devenit tot mai nesigure pentru copii, iar părinții tot mai temători să-i lase singuri. Mai mult, nu doar că și-au pierdut locurile de joacă, treptat rămân și fără dreptul de a-și însoți părinții la restaurant sau în hoteluri. S-a întâmplat recent ca un local din București să impună regula ca cei mici să stea permanent așezați, dar e un trend global. Polarizată, discuția pendulează între „locurile child free încalcă drepturile omului” și „copiilor crescuți cu prea multă libertate le lipsește bunul simț”. Dar dezbaterea e multifațetată și cu rădăcini până în comunism.
Studenții de la Științele Educației au început deja să învețe cum să susțină o lecție online. Iar lecție online nu înseamnă „să vorbesc eu de nebun, ca profesor, o oră întreagă, în fața clasei. Fac mai puțin ca profesor și dirijez mai mult învățarea lor”. Asta este opinia profesorului universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, directorul Departamentului de Formare a Profesorilor, de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București. Specialistul vorbește pentru Școala 9 despre nevoia ca profesorii să își crească abilitățile de a se adapta la neprevăzut. E o întoarcere la alfabetul emoțiilor. Cam așa cum sunt învățați și copiii de către părinți ce să facă în situații noi.
D.P. Așa obișnuia să semneze articolele pe care le publica în ceea ce era, în anii ‘80, revista școlii. Revistă e impropriu spus, dar nici avizier nu poate fi numit acel panou din PAL prins de peretele de la parterul liceului, care își schimba înfățișarea săptămânal și pentru care scria el și elevii deopotrivă. Hai să-i spunem revistă-hibrid, fiindcă avea conținutul unei reviste, dar aspectul unui avizier.