Și-a cumpărat primul aparat foto de ciudă, după ce-a scăpat în râu unul primit cadou, și de atunci tot caută fotoreportajul vieții.
Când era adolescentă, scriitoarea Simona Popescu citea mult, dialoga în franceză cu colega de bancă, chiulea foarte rar, poate doar în zilele ploioase în care nu se putea face „Practica agricolă”, fuma, mergea la cinematecă, dansa mult. Singurul spațiu fără granițe al generației ei era lectura. Chiar cu Instagram, haine ultimul răcnet și călătorii doar cu buletinul, adolescenții de azi nu sunt atât de diferiți. Scriitoarea crede că „dacă, printr-o magie, ne-am afla într-o bulă de timp suspendată, sigur ne-am înțelege bine”. Un interviu despre școală, profesori, comentarii literare, prietenie și tinerețea aia care n-are de-a face cu vârsta. Un interviu „într-o bulă de timp suspendată”, din seria „Scriitori de manual”.
Ca să scrii pentru copii, observă-i. Ca să-i faci curioși, du cărțile acolo unde sunt ei. Ca să citească de plăcere, lasă-i să-și aleagă lecturile. Laura Câlțea, redactor-șef al editurii pentru copii Nemi, vorbește despre literatura adresată celui mai exigent public.
Profesoara de franceză Ioana Baboș a înțeles într-o zi că o prinde mai bine rolul de învățătoare, pentru că le poate preda elevilor cu ajutorul poveștilor și jocurilor. Vrea ca ei să o cunoască și dincolo de porțile Școlii Gimnaziale „Gheorghe Lazăr” din Zalău, unde lucrează din 2012. Așa că prin rotație, i-a luat pe copii la ea acasă o după-amiază pe săptămână, unde au copt prăjituri sau i-a dus la circ. În fiecare decembrie donează împreună haine, jucării și hrană pentru copiii și bătrânii vulnerabili. Pun la cale astfel de activități toată luna, înainte de Crăciun.