
Profă de română. Crede în puterea literelor și că e nevoie de un sat întreg ca să crești un copil.

Anul trecut, la prima ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie pentru Juniori, organizată în România, Ministerul Educației a creat o situație contradictorie: s-a lăudat public cu performanțele lotului român, dar a premiat doar jumătate. Problema este semnalată de mama unuia dintre elevi, care consideră că autoritățile l-au discriminat pe copilul ei.
Pe vremea când eram noi liceeni, nu exista așa ceva. Elevii nu erau implicați deloc în procesul decizional educațional, nici măcar în calitate de consultanți (poate doar responsabilii UTC – UTC de la Uniunea Tineretului Comunist). Îmi amintesc că prima acțiune a elevilor, de amploare, la care am participat, a fost în clasa a X-a, la câteva luni după Revoluția din 1989, un marș de protest prin care se cerea desființarea treptei a doua (examen care se susținea între clasa a X-a și a XI-a).
Una s-a născut cu telefonul mobil, cealaltă abia a trimis un SMS de pe o cărămidă pe la 35 de ani. Una și-a luat prima pereche de blugi printr-un noroc, de la un marinar, printre puținii care aduceau mărfuri occidentale în țară. Cealaltă are mai multe perechi luate de la mall. Le despart vreo 50 de ani care au cuprins comunism, o revoluție, democrație. Centrul Generații din București al Fundației Regale Margareta a României aduce împreună 30 de seniori și 50 de copii. Școala9 i-a provocat la un interviu.