Reporter la început de drum, #peteren și social media. În timpul liber își schimbă culoarea la păr ca pe dresuri.
Sălile de așteptare sunt locuri în care auzi multe. Cine ce face, cine ce spune, cât mai e prețul nu știu cărui produs, la ce medici se tratează lumea și cum sunt profii din diferite școli. „Copiilor le place de proful X. Nu-i stresează, le dă note mari, aproape toți au zece. E conștient că materia lui, nefiind de BAC, nu îi interesează pe elevi. Sunt dezamăgiți însă de proful Y: nu prea face mare lucru, iar majoritatea dau bacalaureatul din materia pe care o predă.”
E aici ceva ce nu se leagă, nu?
Când se stabilea forma proiectului „România educată”, am trimis către Ministerul Educației - pe căi oficiale - propunerea includerii în lege a principiului parteneriatului „școală-comunitate-familie”. Nu a existat deschidere și interes, nu a fost inclus în lege, așa cum nu a fost inclus nici principiul conform căruia școala răspunde pentru orice se întâmplă în interiorul său. Responsabilitatea din perspectiva statului este mai degrabă pestă sau blasfemie, nu concept asumat sau crez.
La nici o săptămână de la atacul armat într-o școală din Texas, SUA, imaginile cu ministrul de Interne Lucian Bode înconjurat de copii cărora li s-au prezentat puști și pistoale mi-a ridicat o întrebare: este în regulă ca cei mici să fie în prejma armelor? Da, România nu e SUA, dar universul copiilor de azi e mai apropiat de cultura americană decât ne închipuim. Jocurile violente, armele de jucărie și cu atât mai mult armele adevărate au efect asupra felului în care copiii se raportează la pericole, arată cercetările științifice.
