
Încă învață despre fotografie. Un optimist, curios și constant cu dor de ducă.

Patru profesoare dintr-un sat mic din județul Olt vorbesc despre România și ce încă le face să se simtă mândre că locuiesc aici. Sunt dezamăgite de multe, de politicile publice care vin în sistem peste noapte, de lipsa resurselor și a viziunii. Dar pentru toate a rămas un punct care încă le luminează: oamenii. Oamenii care le-au format și oamenii mici pe care îi formează ele acum: „Vreau să-i văd pe copii oameni mari. Să-i văd realizați.”
OP-ED. Mulți elevi asociază ora de matematică, testele și examenele cu definiții, teoreme și formule. Ca orice disciplină, matematica are terminologie specifică, restrictivă în primul rând datorită preciziei și gradului de abstractizare. Dar nivelul de rigoare se poate adapta vârstei și pregătirii elevilor. Profesorul care știe când să reducă acest nivel, chiar cu prețul pierderii generalității, înțelege că rolul său nu este să pregătească specialiști.
REZOLVAT. Întâi și întâi, vreau să adresez metaforicul elefant din cameră: România este penultima țară din Uniunea Europeană când vine vorba de investiții în educație (și cea mai slab educată țară din UE). Profesorul merită salariu mai bun, elevii merită școli mai dotate. Poate într-o zi, începând cu o presiune pe liderii politici și încheind cu un plan bine gândit și acțiuni concrete, nu vom mai fi la coadă. Dar până atunci… articolul acesta își propune să vorbească despre ce este în controlul nostru.