
Sunt mama Victoriei de 9 ani și îmi place sa învățam una de la alta. Am terminat facultatea de biotehnologie și am mutat macazul către lumea pâinii. Am început ca autodidact și am continuat să mă specializez cu brutari profesioniști. Îmi place la nebunie ce fac și îmi place să îi învăț și pe ceilalți.

În timp ce scriu acest articol, cei doi copii ai mei sunt la orele online cu învățătoarea și profesorii de la o școală din București. După ce am început ziua sărind peste cafea și mic dejun ca să rezolv probleme tehnice cu un mouse care a încetat din viață, mă trezesc că ai mei copii au luat pauză în mijlocul orei ca să se certe pe încărcătorul de laptop. Aleg să îi las să își rezolve singuri disputa, pentru că am ratat deja trei termene-limită pentru textul pe care îl citești.
Omizi colorate și nori îmbrățișați, pătrate care joacă fotbal și un robot căruia îi este furat un ochi - sunt câteva dintre poveștile cu care au venit elevii de la școala din satul Malu Spart, jud. Giurgiu, la atelierul ținut de Anna Florea. Ilustratoare și regizoare de animație, artista i-a învățat pe copii cum să-și facă propria narațiune, de la regie și personaje până la montaj. „Animația nu e doar pentru copii, este o tehnică prin care poți să faci orice fel de narațiune”, spune Anna.
Eseu. Școala românească ne stinge scânteile și ne taie aripile. Ne agită în sus și-n jos până devenim amețiți, ne pune unii împotriva celorlalți într-o competiție absurdă și ne face să ne desconsiderăm atunci când greșim.