Prima dată când am auzit despre homeschooling, unschooling, roadschooling, a fost înainte să fiu părinte. Recunosc că prima reacție a fost de respingere și revoltă. Credeam că un copil școlit acasă trăiește izolat de toți, în timp ce părintele bagă în el informații. În același timp, mă întrebam cum o să învețe să scrie și să citească dacă nu merge la școală. Atâta încredere aveam eu în școală, îmi închipuiam că fără ea, copilul meu nu va ști nici să scrie, nici să citească. Între timp, am înțeles că școala este o mare convenție și că, prin ea, altcineva decide ce ar trebui să învețe copilul meu, indiferent de abilitățile și de ritmul lui. Acesta este și motivul principal pentru care am ales să facem homeschooling, am vrut să învețe în ritmul ei și doar ceea ce o interesează.
Victoria are nouă ani, este un copil vesel și avid de cunoaștere, face homeschooling de trei ani și nu a fost niciodată la o școală tradițională. A învățat singură să scrie și să citească, noi doar i-am oferit cadrul să o facă.
După ce am analizat pe toate părțile, am ales ce am crezut și credem că e cel mai bine pentru ea și pentru noi, ca familie. Felul în care facem homeschooling e o alegere personală, o adaptare la nevoile de învățare ale copilului. Adică alege ea ce o interesează și, crede-mă, o interesează multe, uneori mult prea multe.
Temerile noastre au fost aceleași pe care le au mulți părinți: ce facem dacă ea nu are chef de nimic și vrea sa stea toată ziua pe tabletă? Cum socializează? Dar diplomele (obsesia națională a diplomelor), cum le obține?
Au fost multe temeri și fiecare, pe rând, s-au dovedit nefondate sau rezolvabile. În loc să o convingem că trebuie să învețe și să îi explicăm de ce, ne găsim în situația în care îi explicăm pentru ce există weekend-uri sau vacanțe și că trebuie să mai ia și pauze. Poate da Bac-ul chiar de la vârsta de 13 ani, poate merge și la facultate dacă asta își va dori. Cu socializarea am rezolvat-o ușor. Se vede cu copiii din comunitate, de trei ori pe săptămână, la Rubik, într-un spațiu organizat, în prezența unor facilitatori care respectă principiile de educație autodirijată. Odată cu carantina, s-au mutat și ei online.
Ce înseamnă educație autodirijată? Înseamnă că i se propun o multitudine de subiecte, iar copilul alege ce îl interesează, învață în ritmul lui și cu intensitatea pe care și-o dorește. În paralel, Victoria este înscrisă la o școală globală, Galileo, ale cărei principii se bazează tot pe educație autodirijată. Am aflat despre Galileo de la Vlad Stan, fondatorul ei, care a creat-o după o experiență de câțiva ani de homeschooling cu copiii lui. Nu aș putea să zic ca își are baza undeva, fiecare profesor e din altă țară, dar fiecare se ghidează după aceleași principii.
Colegii Victoriei sunt din toate colțurile lumii, iar toate cursurile se țin în limba engleză, online. Se văd zilnic și participă la tot felul de ateliere. Toate sunt opționale. Victoriei nu îi place matematica și nici să citească beletristică, în schimb e pasionată de modelare 3D, geografie și programare. Vorbește engleza aproape fluent, cu accent american, învață spaniolă, antreprenoriat, științe (microbiologie, chimie, fizică), ecologie, scriere creativă, îi plac toate. Partea cea mai faină e că toate sunt alese de ea.
În primele două luni de izolare, aproape că nu o mai vedeam la față, chiar dacă locuim în aceeași casă. Se înscrisese la toate cursurile. În pauzele dintre ele, în loc să se odihnească, alegea să aprofundeze ce a învățat, să exerseze, adică să facă temele pe care și le dădea singură. Aș vrea să zic că știu cum va fi peste câțiva ani, dar nu știu. Ceea ce știu e că ea va avea mereu apetitul pentru învățat și va ști mereu unde să caute resurse.
Am descoperit și că ea are nevoie de organizare, de niște principii pe care să le respecte, nu e nici pe departe totul atât de haotic cum poate părea. Își face singură un orar, iar cursurile sunt la ore fixe. O zi obișnuită din orarul Victoriei arată cam așa:
- 11:00-11:30 – Are check-in la Galielo, unde fiecare copil din clasă prezintă ce a făcut cu o zi înainte din ce și-a propus să facă;
- 12-12.30 – Status la Rubik, fiecare copil povestește cum i-a fost în ziua precedentă și dacă au întâmpinat probleme în procesul de învățare;
- 12.30-13:00 – Atelier despre animale la Rubik;
- 15:00- 16:00 – Spaniola la Galileo (cu vorbitor nativ de spaniolă);
- 16:00-17:00 – Modelare 3D la Galileo.
Fiecare zi îi aduce ceva nou, iar în pauzele dintre cursuri alege să aprofundeze ceea ce a învățat.
Acum toate școlile sunt online, dar asta nu înseamnă ca toata lumea face homeschooling, înseamnă doar că au schimbat mediul. Copiii urmează în continuare o programă și un ritm, uneori prea rapid pentru unii dintre ei.
Sfaturile pe care mă simt în măsură să le dau țin mai mult de eticheta întâlnirilor online: să fie îmbrăcați ca și cum ar merge la școală, nu în pijamale, să lase mereu camera deschisă, să oprească microfonul când nu au nimic de spus, mai ales dacă e gălăgie în spațiul în care locuiesc. Evident, aceste „reguli” sunt aplicabile și profesorilor.
După trei ani de homeschooling am observat că libertatea de a alege ce să învețe și în ce ritm să o facă i-a deschis Victoriei o multitudine de orizonturi. Cu siguranță nu se va opri aici. Are o sete incredibilă de cunoaștere și e deschisă mereu către noi descoperiri. Amintindu-mi de mine la momentul în care am auzit prima dată de învățarea fără școală, realizez cât am învățat și cât mai avem încă de învățat alături de ea.
Foto: Sergey Nivens/Shuterstock
