Viața și educația fetelor din Afganistan sunt în pericol. 44% dintre ele nu știu să scrie și să citească

Viața și educația fetelor din Afganistan sunt în pericol. 44% dintre ele nu știu să scrie și să citească

Studentele afgane se tem că își vor pierde accesul la învățământ și chiar viața. Educația, în special a fetelor, are enorm de suferit după ce talibanii au preluat puterea. Trupele americane din Afganistan țineau sub control ascensiunea talibanilor dar, după retragerea lor, fundamentaliștii islamici au avansat și au instaurat teroarea. Visul tinerelor hotărâte să studieze s-a prăbușit într-o țară în care doar 65.4% dintre cei între 15 și 24 de ani știu să scrie și să citească. 

16.08.2021

de Medeea Stan

În ultimii ani, tot mai multe fete din zonele conservatoare ale Afganistanului și-au continuat studiile la universitate. E ceva nemaiîntâlnit în istoria țării, având în vedere numărul ridicat al elevelor hotărâte să urmeze o facultate, scrie publicația University World News. Totul a fost posibil datorită păcii menținute de trupele NATO, care s-au retras recent după decizia președintelui american Joe Biden. 

Talibanii au preluat puterea mult mai repede decât se aștepta Occidentul, iar acum fetele se tem, ca toți civilii de altfel, pentru propria viață și se întreabă cum va arăta viitorul lor dacă vor rămâne aici, din moment ce pierd brusc șansa la educație atât de greu câștigată. 

Fawzia Koofi, membră a parlamentului afgan din Fayzabad, i-a îndemnat pe talibani să respecte demnitatea umană a civililor, în special a femeilor. „Mii de femei și copii au scăpat de talibani și sunt acum refugiați în propria țară”, a declarat pentru University World News femeia, care a solicitat online ajutor pentru acei oameni. „Mâncare, haine, lenjerie, săpun – au plecat fără nimic”.      

O lume în care femeile nu pot citi

Potrivit Institutului pentru Statistică al UNESCO, în 2018 doar 65.4% dintre tinerii între 15 și 24 de ani erau alfabetizați, dintre care 74.1% bărbați și 56.3% femei. În ce privește persoanele între 15 și 65 de ani, doar 43% știau să scrie și să citească, iar femeile atingeau 29.8%. În 2018, dintre cei care au mers mai departe la școală după liceu, 4.9% erau femei, iar 14.2 bărbați, spre deosebire de 2014, când femeile ajungeau la 3.5% și bărbații la 12.6%. 

Studentele au protestat pentru drepturile lor pe străzile din Kabul, capitala țării, săptămâna trecută, când talibanii încă nu ajunseseră acolo. Între timp, însă, fundamentaliștii au intrat și în acest oraș și au trezit panica printre locuitori. Înainte, studentele din provincie au cerut transferul la instituții din capitală, căci multe orașe importante erau deja asediate, printre ele: Kandahar, Herat și Lashkar Gah. Nici regiunea Logar, în apropiere de Kabul, n-a scăpat de teroare; toate universitățile și școlile s-au închis din pricina amenințărilor de război. 

„A fost speranța și visul nostru să stăm alături de frații noștri pentru a ne reconstrui țara, să ajutăm copiii cu educația”, a declarat studenta Shagufta Amiri din Logar. Dar visul ei în ce privește învățământul superior se prăbușește sub armele talibanilor. 

„Nu ne luați dreptul la educație!”

E ceea ce au strigat studentele pe străzile capitalei Kabul când au cerut mutarea din provinciile devastate de război. „Transferul este dreptul nostru!”, „Nu lăsați războiul să ne închidă porțile cunoașterii! Nu ne faceți victime ale acestor războaie!”, „Nu ne luați dreptul la educație!” au scandat studentele în fața Palatului Prezidențial din zona verde foarte bine păzită din capitală. 

„Toate provinciile au probleme de securitate, în special cele în care ne aflăm noi (n.r. – studenții protestatari). Provinciile sunt îndepărtate, nu ne putem continua studiile acolo în liniște”, a spus  Tahmina, studentă la medicină la Universitatea Khost, instituție publică din orașul omonim din sud-estul Afganistanului. 

O femeie a cărei fiică studiază în provincia Nangarhar, de asemenea în estul țării, a amintit că securitatea din toate provinciile este instabilă și că părinții se tem pentru siguranța și viitorul copiilor lor. „Nu ne putem trimite fetele acolo”, a subliniat ea.

La rândul lui, Hamed Obaidi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Învățământului Superior, a declarat că studenții ar trebui să își exprime îngrijorarea față de conducerea instituției. „Ministerul Învățământului Superior din Afganistan este obligat să asculte cererile studenților și, pe cât posibil, în conformitate cu legile și regulamentele, să le rezolve problemele”.  

Încă o lovitură după pandemie 

Când talibanii au cucerit marile orașe, universitățile abia se redeschiseseră în Afganistan, după luni de pauză din cauza pandemiei de COVID-19. Studenții din aceste orașe au precizat prin telefon pentru University World News că războiul din prezent este o nouă lovitură majoră asupra activității educaționale. 

„Administrația universității ne-a spus să rămânem acasă până la noi ordine”, a povestit Sahil Serat, student la o instituție privată din provincia Takhar din nordul țării. 

 

Fotografie: Shutterstock

 

Medeea Stan

Reporter

Descoperă jurnalismul din 2014 și își dorește să continue măcar până la pensie, adică până prin 2055.

CUVINTE-CHEIE

afganistan educație femei alfabetizare talibani