Florina Botezatu mereu s-a considerat o persoană sociabilă, deschisă. Nu s-a confruntat niciodată cu anxietatea. La ea acasă, în Oituz, cea mai mare comună din județul Bacău, cu 8000 de locuitori, viața avea un anume ritm, încă dat de clopotele bisericilor.
Oituzul are trei: una adventistă, una ortodoxă și una catolică, iar Florina obișnuiește să cânte la cea ortodoxă de fiecare dată când sunt sărbători creștine sau se sărbătoresc zilele comunei. Pasiunea ei pentru cântat nu se limitează doar la pereții bisericii: de la 11 ani, de când a luat prima dată microfonul în mână, a cântat și continuă să cânte la nunți, botezuri, zile de naștere și a apărut și la emisiuni de muzică populară.
Oituzul are și două marketuri, un Pepco, florării, spălătorii, service de mașini, două școli, iar locuitorii se mândresc și cu un monument al Eroilor Cavalerești.
Florina are o familie mare și unită, acel tip de familie pe care îl vezi în seriale precum „Modern Family”. La liceu a fost șefa clasei, mereu cu 10 pe linie și plăcută de toți colegii. Dirigintele apela mereu la ea pentru o problemă internă și profesorii o foloseau ca purtătoare de cuvânt când aveau de comunicat informații de interes pentru toți. În afara școlii, Florina ieșea mereu cu prietenele ei, cu iubitul ei, cânta și stătea pe acasă alături de mama, tatăl, sora și bunica ei. O zonă de confort.
După ce a obținut note mari la bacalaureat, s-a văzut prinsă între alegerea facultăților: psihologie sau drept? Ambele la București, pentru că doar în capitală a considerat că va avea șansa la un viitor strălucit. A ales Facultatea de Drept, într-un final, unde a intrat la buget și e bursieră de atunci. Dar apoi a venit întrebarea...
Ce mă fac eu acum?
Fix în seara când a anunțat pe rețelele sociale că a intrat la Drept, au contactat o colegă și un coleg din liceu, despre care știa că sunt prieteni buni, pentru a întreba-o dacă ar dori să se mute în chirie toți trei. A acceptat imediat, pentru că s-a gândit că mai bine locuiește cu niște amici decât la cămin, printre străini.
Florina s-a mutat oficial la București pe 1 octombrie 2021, iar începutul facultății nu l-a simțit din cauza cursurilor online. Adaptarea la un mediu nou nu a fost grea datorită colegilor ei de apartament, dar și a prietenilor de acasă care veniseră și ei în București să studieze. Datorită lor, un colț de acasă a fost mereu alături de ea și a diminuat dorul de familie și satul ei natal. Serile au fost umplute de povești alături de colegii ei de apartament, vizite de la prietenii lor comuni și conversații la telefon cu părinții și iubitul ei. Locuiește în același apartament cu trei camere ca în anul întâi, care e plin de poze cu prietenul ei, jucării de pluș de acasă și parfumuri care îi aduc aminte de camera ei din Oituz, așezate lângă cărțile cu proceduri penale și civile de câte 500 de pagini pe care trebuie să le învețe în sesiune.
Înainte să învețe despre combaterea ilegalităților sau cum funcționează justiția, Florina a trebuit să învețe cum funcționează metroul bucureștean. În prima ei zi în București, a ajuns cu mama ei în stație la Eroilor și trebuiau să schimbe spre Valea Ialomiței.
„Neștiind ce metrou trebuie să luăm, am întrebat două persoane și ne-au spus că cel care era staționat la momentul respectiv era cel bun. Ușurate că o să scăpăm puțin de bagaje, am intrat în metrou. Am stat ce am stat, dar chiar înainte să plecăm, am zis să mai întrebăm totuși o persoană despre direcția trenului. Și ce să vezi, o doamnă ne-a zis că metroul nu era pentru Valea Ialomiței, ci pentru Râul Doamnei”, explică tânăra.
Atunci, Florina s-a uitat speriată la mama ei, care deja începuse să apuce grăbită o parte din bagaje. Au reușit să iasă din tren fix când se anunța închiderea ușilor.
Prima sesiune
Dar cea mai grea perioadă din studenția ei, cel puțin până acum, a fost marcată de prima sesiune de examene. Volumul de materie era imens, informația grea și timpul părea că i se scurge printre degete. Se trezea mereu la 6 dimineața și ieșea din camera ei abia la 12 noaptea, iar în acest timp lua o singură pauză la prânz. Familia și colegii ei de apartament se îngrijorau pentru sănătatea ei, deoarece cu fiecare examen părea să slăbească, să se tragă la față și să devină din ce în ce mai obosită. “Am supraviețuit fără nicio restanță, dar niciodată nu am mai procedat așa când a venit vorba de examene.”
În sesiune și-a întâlnit Florina pentru prima dată colegii fizic, din cauza faptului că a făcut doar cursuri online. Tot atunci s-a cunoscut cu fetele alături de care și-a format un mic grup, pe care îl are și în prezent. Au trecut trei ani de când a pășit prima dată în București. Este recunoscătoare pentru colegii ei de apartament care nu au lăsat-o să se adâncească în dorul de casă prea mult, pentru familia ei iubitoare și, mai presus de toate, este mândră că a reușit să rămână printre primii studenți ca medie din seria ei. Și fără nicio restanță.
Noul Cosmin
Povestea lui Cosmin Drăgoi legată de venirea la facultate este exact ca una din serialele americane, unde un tânăr care pleacă dintr-un oraș mic, de care nu a auzit mai nimeni, are parte de o transformare completă.
Cosmin e din satul Cornățel, Bacău, doar că atunci când este întrebat de locul natal, spune direct Bacău, „pentru că oricum nu a auzit nimeni de Cornățel”. De mic a fost introvertit, a avut puțini prieteni în generală și în liceu. La liceu i-a plăcut mult engleza și se pricepea și la fizică, deși a terminat filologia. Spune azi că a ascuns foarte bine anxietatea socială cu care s-a confruntat toată viața și care a dispărut odată ce a intrat la facultate.
Este student la Facultatea de Litere din București, specializarea Comunicare și Relații Publice și locuiește cu două dintre cele mai bune prietene ale sale din liceu, una dintre acestea fiind chiar Florina.
Cosmin este singur la părinți, nu are o familie atât de mare precum a Florinei, însă a reușit să își creeze una din prietenii cei mai apropiați.
În primul an de facultate s-a gândit să se înscrie la asociația facultății sale - Asociația Studenților de la Litere a Universității din București (ASLUB). S-a trezit înconjurat de oameni care nu-i cunoșteau povestea, care nu știau cu ce se confruntase el timp de 19 ani, a decis să devină cine și-a dorit mereu: un tânăr deschis, implicat în activități și care vrea să facă o diferență în lume.
La orice activitate de la asociație era primul, mergea la aproape toate petrecerile și vorbea cu toții voluntarii cu o naturalețe pe care nu știa că o posedă. Așa a ajuns el să devină în anul I vicepreședintele ASLUB și membru al Uniunii Studenților din România, dar și a asociației-mamă a Universității București (UB). Din băiatul cu prieteni de-i numărai pe degetele de la o mână în liceu, azi spune că știe măcar o persoană din fiecare asociație de la Universitate.
În camera sa se pot găsi insigne de la fiecare activitate unde fie doar a participat, fie a fost coordonator. Ascunse printre aceste însemne ale vieții sale noi, se găsesc și două poze înrămate cu prietenii lui de acasă. Când l-am întrebat dacă le pot poza, el mi-a răspuns: “Aș prefera să le țin pentru mine. Poți poza tot ce am de la evenimentele cu ASLUB, dar pozele nu aș vrea să apară. Acelea sunt doar pentru mine.”
„Nimic nu e ceea ce pare”
Astăzi se pregătește să își susțină licența în Comunicare și Relații Publice. Știe cât de importante sunt imaginile pe care alegem să le prezentăm publicului și ce reclamă ne facem. În vara dinaintea primului an de facultate, a plecat la vânătoare de chirii împreună cu părinții. Atunci a aflat că nu doar site-urile de dating te pot păcăli.
„Aveam câteva apartamente în vizor, care în fotografii păreau perfecte. Când am ajuns la prima locație, am văzut că prizele erau scoase din perete, erau gândaci peste tot și un miros insuportabil. Nici celelalte chirii nu o duceau mai bine: mucegai, rugină și multă mizerie.”
Expresia „a treia oară e cu noroc” nu s-a aplicat la el, ci mai degrabă a patra oară. El locuiește și acum în a patra chirie pe care a găsit-o atunci.
Metrorex și STB, profesorii mei
Pe lângă nopțile pline de tristețe și dor de casă, Bucureștiul cu capcanele lui urbane le-a creat amintiri de care azi pot să râdă. Labirintul interior al devenirii unui tânăr plecat de acasă era dublat de harta încâlcită a orașului. Harta efectivă ca un ghem de cabluri a transportului în comun din București. Am adunat de la mai mulți studenți povești anecdotice cu STB, Metrorex și chirii.
Daria și strada
„Primele zile pentru persoanele care nu trăiau în București înainte de facultate cred că sunt asemănătoare”, mi-a spus Daria. Vine din Onești, Bacău. Nu știa pe nimeni când a ajuns la și îi era teamă că nu își va găsi un grup al ei.
Până a învățat pe de rost drumul până la facultate, a confundat autobuzele, a ajuns în părți complet opuse și a avut de-a face cu șoferi de Uber nervoși, care iubeau viteza. Mi-a spus că și-a făcut prietene, și-a format un grupuleț strâns, dar nu a uitat acele zile pline de confuzie și incertitudine. Acelea au format-o, până la urmă.
Ana și cartela de metrou
Ana este din Moinești, studiază jurnalismul și este pasionată de modă. Când a venit în București era bucuroasă că poate începe să muncească pentru visul ei de a fi scriitoare, dar și pentru că avea șansa să iasă din zona ei de confort.
Înainte să înceapă facultatea, a ieșit la o plimbare singură cu metroul pentru a nu avea probleme atunci când urma să meargă la cursuri. „La început am învățat destul de greu rutele și acea hartă, care mi se părea extrem de dificilă”, spune ea.
S-a plimbat pe ruta metroului Dristor 2 și a ieșit la Crângași, pentru a schimba spre casă. Când a văzut scanerul pentru cartelă la ieșire, primul ei gând a fost că trebuie să scaneze și acolo, exact ca la intrare. „Așa că încercam să scanez la becul verde de la aparate, până când a venit un domn care voia și el să iasă din metrou și l-am întrebat unde se scanează. Atunci mi-a spus că nu trebuie să scanez când ies din metrou și mi-am dat seama că nu realizasem că eu ies”, își aduce Ana aminte râzând.
Bianca și caritatea
Bianca vine din Hunedoara și a străbătut toată țara pentru a studia să devină jurnalistă. În primele zile, a ieșit să exploreze zona în care s-a mutat și să învețe drumul până la cea mai apropiată stație de metrou.
„Mi s-au întâmplat foarte multe lucruri de când am venit în București, mai ales la început, însă de multe nu-mi mai aduc aminte. Cu toate acestea, am o amintire care mi-a rămas întipărită și este destul de amuzantă”, explică ea.
Întâmplarea face că a oprit-o un om al străzii să-i ceară bani, oricât avea. Bianca s-a căutat în buzunare, i-a arătat că sunt goale și a dat să plece, însă el a oprit-o imediat. A scos telefonul din buzunar și a zis să-i facă transfer bancar sau să meargă la bancomatul care se afla lângă ei, ca să scoată bani.”
Alexia și drumul spre casă
Alexia a crescut în Giurgiu, dar a venit des în București pentru a-și vizita bunicii materni. Cu toate acestea, ea nu a circulat niciodată cu transportul în comun până când s-a mutat singură.
În prima lună în București a avut treabă la Eroii Revoluției. S-a urcat de acolo liniștită în metrou și trebuia să coboare la Unirii. Prea concentrată pe oamenii care intrau, dar și pe harta din fața ei, a uitat să coboare.
Când a ridicat ochii din pământ la un moment dat, a auzit clar și răspicat „capăt de linie - Pipera”. După ce s-a plimbat confuză prin stație, a întrebat câțiva călători care așteptau următorul tren și s-a uitat pe harta pe care o studiase cu puțin timp înainte. A ajuns în cele din urmă acasă.
Viviana și trotineta
Viviana e din Câmpulung, județul Argeș, și îi place să creadă că cei trei ani petrecuți la București au călit-o pentru viața adevărată. Însă, când a venit prima dată în București, nu știa ce așteptări să aibă. Auzise totuși de orașul unde urma să studieze că este o „junglă”.
I s-a confirmat asta destul de repede. „Într-o dimineață, la ora 7, mă îndreptam spre facultate, când văd un om care mergea pe o trotinetă electrică. În primă fază, nu mi s-a părut nimic neobișnuit, dar după câteva minute, în timp ce eu mergeam în spatele acestuia la câțiva metri, observ cum se oprește și printr-o simplă mișcare aruncă trotineta în Dâmbovița și pleacă mai departe în drumul său”, povestește Viviana, care a ținut să menționeze că trotineta încă mergea, deși fusese aruncată în râu.
Bianca și papucii
Bianca este din județul Bacău, o moldoveancă mândră de originile ei, după cum se descrie. În prima zi de facultate, s-a îmbrăcat frumos și s-a dus încrezătoare să își cunoască colegii. Ajunsă acolo, a observat că cizmele ei până la genunchi s-au murdărit și a exclamat nervoasă: „Mi s-au murdărit papucii!” Reacția ei a stârnit râsete printre colegi, care asociau cuvântul papuci cu șlapii de casă. Bianca imediat le-a spus că nu au decât să râdă, ea vorbește ca acasă și nu îi este rușine cu cine este.
Colegii n-au mai râs apoi când zicea papuci la orice pereche de pantofi.
„Maturizarea forțată” prin care trec majoritatea tinerilor
Psihologa Cristina Sevrani a explicat pentru Școala 9 ce înseamnă întregul procesul de adaptare. Lăsând deoparte anecdotica descurcatului cu metroul, aceasta spune că plecarea din locurile familiare afectează semnificativ sănătatea mentală și emoțională a unui tânăr, iar printre simptomele manifestate se numără: stres, anxietate, sentimentul de izolare, presiunea academică și, în cel mai rău caz, depresia. Fiecare persoană reacționează diferit, însă majoritatea proaspeților studenți s-au confruntat la început cu cel puțin un simptom dintre cele enumerate anterior.
„Pentru mulți tineri, plecarea de acasă înseamnă și asumarea unei responsabilități mai mari pentru propriile decizii și acțiuni. Gestionarea independenței poate fi dificilă și poate genera anxietate legată de luarea deciziilor și de gestionarea propriei vieți. Schimbarea bruscă și pierderea rutinei familiare și sociale poate duce la sentimente de tristețe și depresie. Lipsa unui mediu confortabil și familiar poate agrava aceste emoții.”, mi-a mai declarat ea.
Cristina Sevrani recomandă în astfel de situații consilierea psihologică, sprijin emoțional din partea celor apropiați și amplasarea în camera de cămin/chirie lucruri care îi aduc respectivului student comfort și liniște.
La Universitatea din București, sunt înscriși aproape 20 de mii se studenți din provincie, dintr-un total de aproximativ 34 de mii. Adică 58% nu sunt din Capitală.
Conform unui studiu publicat în 2019 de către Iulia Gonta și Aurelia Bulgac în „Revista Românească pentru Educație Multidimensională”, doar 10% dintre studenții care încep universitatea într-un mediu străin cer ajutor specializat. Procentul a fost extras în urma unui sondaj realizat printre 146 de tineri care urmează cursurile Politehnicii din București și nu numai. O treime din aceștia consideră că profesorii nu facilitează întreg procesul de adaptare, ba chiar îl îngreunează prin volumul excesiv de materie.
Alte cercetări arată că studenții trebuie să lucreze la următoarele abilități pentru a se adapta mai ușor la viața dintr-un oraș necunoscut: controlul emoțiilor, auto-disciplina și motivarea de sine. Un procent de aproximativ 36% consideră că numărul orelor petrecute la facultate sunt prea multe, programul este prea aglomerat iar 11% spun că ferestrele dintre cursuri nu îi beneficiază aproape deloc.
Unde poți să suni sau să trimiți un mesaj fără costuri când ai nevoie să vorbești cu un specialist în sănătate mintală:
- Teen Line - depreHUB: 0374.461.461 (Oricând);
- Telefonul Copilului: 116111 (De luni până vineri între 08:00 și 20:00, respectiv sâmbătă și duminică de la 10:00 la 14:00). Pe lângă linia telefonică 116111, există și aplicația mobilă Happygraff pentru Android și mailul vorbestecunoi@telefonulcopilului.ro;
- ARPS: 0800 801 200 (Vineri, Sâmbătă și Duminică, între 19:00 – 07:00). E-mail sos@antisuicid.ro (Oricând).
Catinca Andrușcă este studentă în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității din București. Articolul a fost realizat în cadrul cursului „Producție de presă scrisă”.
Dacă aveți o sugestie de articol, temă pe care să o abordăm sau o observație legată de acest material, vă rugăm să ne scrieți pe adresa redactie@scoala9.ro.
