Generațiile de copii din prezent petrec un timp semnificativ mai scăzut în natură și în aer liber decât cele de dinaintea lor. Pentru a descrie noua stare de fapt, scriitorul Richard Louv a propus conceptul de „nature deficit disorder”, care a devenit faimos în întreaga lume.
„Deficitul de natură” se referă la deprivarea acută de natură și de timp petrecut în aer liber, de care se pare că suferă un bun procentaj al omenirii, inclusiv copiii. Într-o epocă marcată de starea de urgență climatică, deficitul de natură și pericolul de colaps al biodiversității, avem nevoie de filosofii educaționale, discipline noi (cum ar fi „sănătatea planetară”) și modele de acțiune comunitară care să ne învețe să ne reconectăm cu natura și să respectăm ecosistemele mai largi din care facem parte. Noi, dar mai ales copiii noștri.
În ultimii ani asistăm la o dezvoltare fără precedent a abordărilor educaționale și pedagogiilor care folosesc natura ca sală de clasă. Pornite din Scandinavia sau Germania, aceste abordări au devenit apoi populare în Marea Britanie și Statele Unite. De ceva timp se răspândesc în restul lumii, ajungând, încet-încet, și în România. Școală în pădure, grădiniță în pădure, „wildschooling”, educație în natură, educație pentru natură, educație în aer liber sunt denumiri și abordări diverse care se revendică de la un principiu comun: acela că natura și conectarea copiilor cu natura aduc o mulțime de beneficii în dezvoltarea fizică, socială și psihologică a copiilor
1. Natura îi ajută pe copii să devină mai calmi, le stimulează curiozitatea, le dezvoltă imaginația și capacitatea de a se concentra. Le oferă medii în care ei pot explora, pot descoperi lumea pe cont propriu și pot simți că fac parte dintr-un ecosistem mai mare.
„Activitățile desfășurate în natură ne pot proteja de anxietate și depresie, pot contribui la prevenirea sau reducerea obezității și a miopiei, pot întări sistemul imunitar și pot oferi multe alte beneficii în ceea ce privește sănătatea psihică și fizică. Timpul petrecut în natură poate, de asemenea, să îmbunătățească interacțiunea socială și să reducă violența socială, să stimuleze învățarea și creativitatea, să înrădăcineze codul etic de conservare și chiar să contribuie la îmbunătățirea rezultatelor obținute la testele standard” (Richard Louv, „Vitamina N, de la Natură”).
Unele studii sugerează faptul că aceste beneficii se perpetuează pe termen lung, oglindindu-se inclusiv în performanțele școlare ale copiilor și chiar în cele academice ale viitorilor adulți.
2. Joaca liberă și explorarea naturii realizate în timpul copilăriei pot avea efecte durabile pe tot parcursul vieții, legate de o mai bună alfabetizare ecologică și atitudine responsabilă vizavi de resursele mediului.
Este important ca generațiile tinere să înțeleagă mai bine modul în care se interconectează sistemele create de om (sociale, tehnologice, culturale, politice, economice etc) și sistemele ecologice, mai ales în contextul societăților post-COVID, în care această înțelegere va deveni esențială.
Pedagogiile bazate pe natură aduc o contribuție semnificativă în acest sens, deoarece ele promovează dezvoltarea armonioasă a copiilor în relație cu lumea înconjurătoare și în același timp le cultivă celor mici o identitate ecologică puternică, „mindsetul” de exploratori și inovatori, o etică de mediu cu impact și efecte de-a lungul viitoarei vieți de adulți. Mai mult, învățarea în natură poate stimula atât dezvoltarea științifică a copiilor, cât și pe cea artistică.
De asemenea, dacă vrem să existe o viitoare generație de adulți cărora le pasă de mediul înconjurător, atunci și noi ca părinți avem responsabilitatea de a construi o legătură emoțională puternică între copii și natură, de a le facilita cât mai mult timp petrecut în aer liber.
3. Timpul petrecut în natură poate conduce la crearea unor relații de calitate în familie.
„Mediul natural pare să încurajeze și să faciliteze legătura dintre părinte – copil și interacțiunile autentice” (Martha Farrell, „Family together in nature – shared nature experience as a pathway to strong bonds”).
Plimbările în natură împreună cu familia pot fi o formă puternică de conectare, chiar și la mică distanță de locuință. Natura poate contribui la consolidarea relațiilor de familie, la reducerea stresului, la creșterea stării de bine și a interacțiunilor pozitive în cadrul familiei. Acestea sunt concluziile unor cărți cum este cea menționată mai sus, dar și ale unor studii științifice, cum ar fi, spre exemplu, „Efectele mediului natural asupra atenției și coeziunii familiei” (studiu experimental derulat de Universitatea din Cincinnati).
Totuși pentru un impact sistemic la nivelul cât mai multor societăți umane, este nevoie de politici publice mai ample, de ordin educațional, comunitar și urban. Orașele și școlile ar trebui proiectate în așa fel încât să încurajeze conexiunea copiilor și a adulților cu natura, de la vârste cât mai fragede. Acest lucru ar putea avea o multitudine de efecte benefice.
Spre exemplu, revista internațională „Landscape and Urban Planning” a publicat un studiu în cadrul căruia a fost analizată relația dintre hormonul stresului (cortizol) și tipologia de zonă rezidențială în care locuiau subiecții intervievați. Rezultatele au arătat că adulții care trăiesc în zone cu o calitate crescută a spațiilor verzi erau mai puțin stresați, în comparație cu cei care locuiesc în cartiere defavorizate.
Un alt exemplu care merită menționat este un proiect pilot care își propune să naturalizeze curțile a zece școli publice din cartierele Barcelonei. Scopul proiectului este de a crește reziliența școlilor în fața schimbărilor climatice dar și de a spori contactul elevilor cu natura, prin intermediul amenajărilor peisagistice care vor schimba aspectul celor zece curți școlare.
De asemenea, astfel de politici publice ar trebui să adreseze și multiplele inegalități sociale, deoarece nu toți copiii au acces neîngrădit la natură, deși pare că ea se află peste tot. Accesul la natură, deși în teorie este deschis tuturor, rămâne destul de dificil pentru copiii cu oportunități reduse. Relația dintre accesul la natură al copiilor și situația lor socio-economică reprezintă o direcție relativ recentă în cadrul studiilor care abordează inegalitățile de mediu (environmental inequality).
Cu siguranță viitorul aparține politicilor publice care urmăresc (re)conectarea omului de natură, însă probabil va mai dura o perioadă până când importanța lor se va instila masiv în conștiințele celor care le trasează. Pedagogiile și filosofiile care se revendică de la natură vor avea un rol esențial în aceste procese de redefinire a poziției speciei umane în lume.
Fotografie: Ruslan Iefremov/Shutterstock
