În lipsa unei educații sexuale mai clar și ferm asumată de autorități, organizații și medici de planificare familială încearcă să umple golul și să-i învețe pe copii și adolescenți despre corpul lor, relații, emoții, consimțământ și protecție. Cu ce rămân tinerii din asta? Am vorbit la a doua dezbatere Școala9 pe tema educației sexuale.
De la analiza impactului pe care discursul ministrului educației îl are în relațiile dintre părinți și profesori la povestea intimă a unor copiii pentru care școala nu e calea pentru a ieși din sărăcie, iată articolele de anul acesta care ne-au plăcut cel mai mult.
Îmi plăceau în copilărie și adolescență excursiile pe care dirigintele meu, profesor de geografie, le organiza duminica (am prins vremurile în care săptămâna avea șase zile lucrătoare, așa că noi aveam cursuri și sâmbăta, este adevărat, doar până la ora 12 – prindeam acasă, pe la 13, desenele animate cu Mihaela), în împrejurimile orășelului în care am crescut, bun prilej pentru a înțelege mai bine formele de relief, dar și pentru a ne cunoaște unii pe alții.