În București sunt peste 222 de mii de elevi, iar 10% dintre aceștia se îngrămădesc în doar 13 școli. Am mers la trei dintre cele mai aglomerate instituții preuniversitare, cu aproape 2000 de elevi și peste, din sectoare diferite, însumat, cât populația unui oraș ca Lehliu Gară din Călărași. Doar că elevii sunt adunați cel puțin patru ore pe zi pe o suprafață de 8000 de ori mai mică. Am întrebat conducerea școlilor și mai mulți părinți cum au făcut față în vremea coronavirusului. Măsurile de igienă se respectă, distanțarea în bănci, mai greu. Dar oricare ar fi fost situația, cei mai mulți părinți spun că și-ar fi adus oricum copiii la orele cu prezență fizică.
Despre obsesia noastră pentru ratare vorbesc cei doi Profesori de Școala 9 în această săptămână. Monica Halaszi și Horia Corcheș au analizat discursul mass-media în timpul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, centrat obsesiv pe ce nu au reușit să facă atleții români, nu pe ce înseamnă să fie acolo, printre cei mai buni sportivi ai lumii. Aceeași atitudine au întâlnit-o adesea și la școală, cu directori care urmărind de pe margine, găseau inutile participările la concursuri fără un loc pe podium și erau orbi la efortul participării.
Cum luptă profesoara de română Cristina Tunegaru împotriva inerției din sistemul românesc de educație și ce putem învăța de la ea.