Ca să ajungă din Afganistan în România cu mama și frații lor, Homaira, Fatima și Hadia au schimbat trei avioane. Respiră ușurate pentru că au plecat dintr-o țară în care pe stradă „nu știi cine trece pe lângă tine și dacă are o bombă”, însă au lăsat în urmă o parte din familie, la care se gândesc constant, mai ales acum că talibanii au preluat puterea. Aici au luat-o de la capăt ca refugiate și au aflat ce înseamnă bullyingul în școală și răutățile la locul de muncă. La 19 ani, Fatima lucrează full-time ca să-și ajute familia. Dar viața a început să li se contureze și aici: și-au făcut prietene și rămân senine cu privire la viitorul în țara adoptivă.
„Cel mai mare impact este atunci când profesorii lucrează împreună și discută despre impactul lor”, crede profesorul John Hattie. Autor al mai multor volume despre ce înseamnă o educație cu impact, cel mai cunoscut - „Învățarea vizibilă”, profesorul a rezumat, într-un interviu pentru Școala9, care sunt indicatorii la care un stat ar trebui să se uite dacă vrea o școală mai bună. Spoiler: nu este infrastructura. Și nici curriculumul.
Examenele s-au terminat, iar notele pe care le primește educația românească sunt subiect de contestație. În cea mai dificilă vară din anii 90 încoace, cifrele și studiile arată o societate din ce în mai ruptă în două, fără notă de trecere la materiile solidaritate și echitate. În acest context, este periculos să cădem și testul sincerității.