,,Asta a fost tot. Sunteți liberi!”

Mihai Călin joacă rolul lui Ștefan Silvestru, regizor de platou la Televiziunea Română (TVR) în vremea comunismului. Filmul multipremiat ,,Anul nou care n-a fost” este o tragicomedie care arată șase povești diferite ale unor români cu fix o zi înainte de Revoluție. ,,Am ales să joc acest rol pentru că mi-au plăcut povestea, persoanele și mi s-a părut că le știu bine, deoarece am trăit și mi se pare corect să le spui tinerilor asta, într-o frază scurtă, ca ei să prețuiască libertatea. Ne dorim multe lucruri pe lumea asta, și un venit bun, și să avem concedii, dar cel mai important lucru este libertatea. Pentru că atunci când nu mai ai libertate, nu mai ai voie să decizi tu cum să te îmbraci, nu ai voie să spui ce vrei tu, ceea ce gândești cu adevărat, atunci începi să suferi rău, mai rău decât să nu ai bani să pleci într-o vacanță în Grecia”, a spus actorul Mihai Călin după proiecția filmului, în Zilelor Nordului. 

Evenimentul care se ține de 12 ediții la Darabani, Botoșani, a cuprins proiecții de film și întâlniri cu protagoniștii acestora.

Filmul ,,Anul nou care n-a fost” are deja 14 premii și peste 20 de selecții în festivaluri internaționale, de la Veneția, la Frankfurt, Kiev sau Cairo.

După proiecția de la Zilele Nordului, actorul Mihai Călin a răspuns la întrebările publicului. Evenimentul a avut loc în Amfiteatrul de la Darabani, Botoșani, unde actorul a susținut și un atelier cu tinerii actori.

Actorul a spus și că secvența lui preferată din tot filmul este cea a puștiului și cadoul lui de Crăciun, iar una dintre replicile îndrăgite este cea în care el spune, chiar la final: ,,Asta a fost tot. Sunteți liberi!”

Și de 35 de ani suntem liberi să spunem ce gândim. Iar luna aceasta am aflat și ce gândesc tinerii despre comunism, datorită unei cercetări realizate de Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER): 

• 56% dintre tinerii cu vârsta între 18 și 29 ani consideră că Ceaușescu a fost un lider bun; 
• 45% au răspuns cu „da” la întrebarea „regimul comunist a însemnat mai degrabă un lucru bun pentru România?” 
• 68% au afirmat că filmele produse în România înainte de 89 erau mai bune;
• 42% dintre tineri consideră că emisiunile de divertisment erau mai bune în comunism.

,,Nu! Ceaușescu nu a fost un lider bun!”

Mihai Călin care avea 21 de ani la Revoluție a povestit că a trăit foarte intens perioada comunistă, fiind foarte conștient de ceea ce se întâmpla din punct de vedere politic.

Actorul este de părere că lipsa informației, frustrările adulților care au prins perioada comunistă, greutățile zilnice din ultimii 35 de ani sunt motivele pentru care un număr considerabil de tineri sunt convinși că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun. ,,Mai există o componentă: cea a nostalgiei tinereții. Faptul că pe vremea aceea aveai 20, 30 de ani, erai tânăr. Eu am fost ferit de anumite greutăți de către părinții mei. Sigur că m-au trimis și pe mine la cozi, dar greutatea cea mai mare a luptei de zi cu zi pentru mâncare, să faci cumva mai cald în casă o duceau părinții. Noi tot ne distram când eram adolescenți, desigur că știam că e rău, că Ceaușescu e dictatorul criminal și nu credeam în propaganda comunistă a vremii, dar tot părinții duceau greul. Așa că cei care sunt acum de vârsta mea sau mai bătrâni se gândesc și la tinerețea lor care s-a dus și acum te gândești cu nostalgie că erai tânăr. Amestecă cumva nepermis lucrurile. Nu! Ceaușescu nu a fost un lider bun! Anii ăia au fost niște ani groaznici nu numai de lipsuri materiale, ci și de mizerie morală, iar poporul român era transformat într-o populație, într-o gloată care lupta pentru supraviețuire și atât.”

Școala9: Cum ați trăit acele vremuri?

Mihai Călin: Am trăit foarte intens, deoarece noi am fost conectați la ce era împrejur, practic de la Europa Liberă știam că rămăsesem ultima țară comunistă, cam stalinistă, de fapt, în rest nu se schimbase nimic. În Polonia deja fuseseră alegeri libere, partidul Comunist deja pierduse alegerile, deci venise un alt tip de guvernare. Căzuse deja zidul Berlinului, erau schimbări peste tot, iar noi eram singuri. Speranța noastră, a oamenilor și a tinerilor, era să moară cumva Ceaușescu sau am așteptat congresul al 14-lea în noiembrie ‘89 ca cineva din partid să îl dea jos pe Ceaușescu, să existe o reformă în interiorul partidului comunist, ceea ce nu s-a întâmplat. A început o mare disperare, apoi știam ce se întâmplase la Timișoara în zilele acelea, era o mare așteptare să se întâmple ceva. Era nevoie de o scânteie ca să explodeze mămăliga.

- Și Revoluția?

- Am fost în oraș și vedeam cum toată lumea merge așa cumva ca oile la tăiere, tristă toată lumea. Apoi, am ajuns acasă - lucram - și maică-mea mi-a zis: „Vai, ce bine că ai venit că a sunat tata de la serviciu - care lucra în centru - și a zis să stai acasă, să nu pleci cumva că e nenorocire! Se trage cu tancuri!” și am zis ok. După zece secunde a sunat telefonul, era un prieten de-al meu foarte bun cu care tocmai vorbisem în zilele alea, care mi-a zis atâta „A început, hai încoace!”. Chestia asta cu «Hai, că a început» o tot spuneam noi de multe ori. Așteptam să înceapă ceva. M-am dus acolo și urlam de nebun „Jos Ceaușescu”. A fost o eliberare colosală, fantastică, să te manifești liber ca un tânăr după ce o viață întreagă ai fost ghidat după reguli…”

Cărți și filme cu cenzură și „schizofrenia vremii”

- Sunt tineri care susțin că multe filme, cărți, creații în general ar fi fost bune pe timpul comunismului. Se poate face o comparație de tipul ce au producțiile de atunci și ce nu au cele de azi? 

- Sigur că existau creatori, scriitori, regizori, muzicieni importanți și pe vremea aceea, dar pe vremea aceea exista o cenzură foarte puternică. Nu puteai să scrii, să publici în mod liber ce voiai. Există un exemplu: jurnalul lui Alexandru Tatus - un important regizor de film și de teatru de pe vremea respectivă. Acolo vezi schizofrenia totală a acelei perioade, anii ‘70-’80 mai ales. Scrie acolo și vezi tot chinul lui artistic, când scria un scenariu de film, de exemplu, dar peste asta se suprapunea chinul lui ca artist cum să facă, cum să prezinte acea creație ca să treacă de cenzură. Ori asta nu e o viață normală! Te duce cu capul!

- Cât adevăr, câtă minciună era în producțiile de atunci?

- Lumea a fost învățată cu filmele lui Sergiu Nicolaescu, care a făcut foarte multe filme și istorice, și polițiste. Prin creațiile mai ales istorice ale lui Sergiu Nicolaescu a acționat foarte bine securitatea cu naționalismul românesc. Toate poveștile alea total false despre istoria românilor în care noi suntem cei mai mari eroi, cei mai tari, că Occidentul și-a făcut catedrale și noi am stat în fața turcilor și o mulțime de chestii. Toată propaganda asta făcută prin film a servit propagandei lui Ceaușescu care Ceaușescu s-a prezentat pe sine însuși ca un continuator al unor serii de domnitori: de la Burebista la Decebal, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul. De altfel, în ‘74, când s-a înființat postul de președinte al României Socialiste - că nu exista - special pentru el, el era prezentat cu un sceptru în mână ca Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul. A fost falsificată istoria ca noi să ne creem un fel de naționalism foarte dăunător pentru sănătatea mintală a unui popor.

Perioada în care tinerii „nu au probleme”

- Au fost și puncte bune atunci? 

- Dacă apărea într-o lucrare de teatru sau de literatură un tânăr pletos, cu blugi rupți, care avea o problemă și nu voia să se angajeze pe șantier ca un tânăr adevărat UTC-ist (Uniunea Tineretului Comunist, n.r.) al țării de nădejde, acolo imediat intervenea cenzura. «Cum adică? Ăsta e tineretul român?» Un tânăr care avea niște probleme de identitate, care se căuta și nu voia să intre neapărat în clișeul ăla. «Nu ăsta este tineretul român, tovarășe! Noi trebuie să arătăm tineri care se îmbracă în salopete și muncesc pe șantiere. Totul e pozitiv. Ei nu au probleme.» O lume falsă! Cam asta a însemnat comunismul: o lume falsă.

- Dacă ai avea ocazia să vorbești cu un tânăr care consideră că a fost bine în perioada comunismului, ce i-ai spune?

- Eu îți vin cu niște informații, o carte, un film, situație economică sterilă, grafice și tu-mi vii cu argumentele tale. pe ce te bazezi?, cum se spunea în „Moromeții”. Nu-mi spune că ai văzut pe TikTok pe nu știu cine. Cine e ăla? Ce are în spate pentru a spune asta? Trebuie mers și să-l întrebăm puțin de unde ne luăm informațiile. Dacă văd o chestie, chiar să-mi pun întrebarea: chiar e adevărat? Acum avem multe surse de informare - e și bine, e și rău - dar trebuie să ne punem puțin mintea la contribuție și uneori e mai inconfortabil. Dar dacă vrem să nu fim proști și să nu ne lăsăm manipulați de tot felul de șmecheri, trebuie să muncim puțin. 

Asta s-a întâmplat din totdeauna. Și la început, în anii ‘90, ‘91, ‘92, când lucrurile erau tulburi și cineva spunea o prostie, să spunem: «E o tâmpenie! Păi, cum? Am văzut în ziar.» În ce ziar? Cine a scris aia? Sau «am văzut la televizor.» Păi, dacă s-a spun la televizor e neapărat adevărat? Trebuie să ne obișnuim să avem spirit critic și să ne punem întrebări.

• Filmul „Anul Nou care n-a fost” poate fi vizionat pe Neflix.