Pentru că dedicăm luna iunie ultimului clopoțel, am făcut echipă cu patru adolescenți în ultimul an de liceu, care își vor fotografia și intervieva prietenii de generație. Aceasta este treia poveste.
Eu și Radu Fărcane am fost colegi la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” din Cluj-Napoca, la secția de teatru. Ne știm de patru ani dar în clasa a IX-a nu prea vorbeam; el era timid iau eu eram ciudată. În clasa a XI-a am început să ne înțelegem bine și după multe călătorii prin România și un Eurotrip pe care l-am făcut împreună – am vizitat trei țări diferite din Europa în trei săptămâni – am făcut eu așa un fel de pact cu mine că băiatul ăsta are ceva special și vreau să rămânem buni prieteni orice s-ar întâmpla între noi.
Radu e pasionat de muzică și face multe chestii mișto pe partea asta în ultima vreme: are multe concerte și face împreună cu un prieten cover-uri la piese de Mac Miller sau Ray Charles, dar îi place să diversifice și să încerce lucruri noi, așa că încă nu-și poate defini stilul. A început cu tobele, iar mai târziu a trecut la chitară și pian.
Îi place și teatrul. A luat doi ani la rând locul I la Olimpiada Națională de Arta Actorului și vrea să dea la actorie. Nu îi place să se laude și de aceea țin să o fac eu. Îi place mult să citească, să stea în natură, să se joace cu câinele lui, Skip, și își petrece toată ziua făcând game la pian.
VIAȚA ÎN ȘCOALĂ
„Unii mă văd relaxat, alții mă văd arogant, unii nu simt nevoia să aibă o părere, iar eu am prea multe păreri despre mine încât să o mai iau în serios pe vreuna. Ce știu sigur e că sunt în viață și că mă bucur de asta.”
„Pentru mine, cei patru ani de liceu au fost marcați de experiențe de trei feluri: frumoase, și mai frumoase și cele mai frumoase. În urma acestora am realizat că timpul chiar nu stă pe loc și că dacă am un plan, ar cam trebui să încep să muncesc și să mă lupt pentru el.”
„Liceul vocațional a fost o alegere luată în necunoștință de cauză, dar care s-a dovedit a fi una înțeleaptă. În liceu mi-am dezvoltat pasiunea pentru teatru și pentru artă în general și aș putea spune chiar și pentru viață (doar că asta o să tot crească până mor).”
„În acești patru ani de liceu, cel mai mult mi-a plăcut să vorbesc despre lucruri fără a avea vreo bază. Mereu convins că dreptatea e de partea mea, am ajuns să țin adevărate discursuri filosofice ratate, dar care m-au adus mai aproape de ceea ce gândesc și ce vreau, mai aproape de ideile mele. Mi-a plăcut de asemenea să cunosc părerile, viziunile, personalitățile colegilor și să îi înțeleg prin mijloacele pe care le-am avut la îndemână. În general am învățat că răbdarea este un instrument util dacă îi faci loc în viața ta.”
„Colegii au fost «pită»! Cu ei am de toate și am îndurat această perioadă de confuzie adolescentină în care fiecare are impresia ori că le știe pe toate, ori că nu știe nimic. Îndurat e un cuvânt dur, pentru că distracția de care am avut parte pe parcursul liceului se datorează colegilor. Cel mai frumos a fost că am reușit să mă deschid în fața câtorva colegi care au făcut același lucru față de mine. Asta a fost tot ceea ce cred eu că are nevoie un licean sau un om obișnuit nevoie.”
„Profesorii au fost, bineînțeles, de toate tipologiile. Profesori triști, entuziasmați, dedicați (în număr mai redus) sau măcar binevoitori. De la profesori am învățat cel mai bine ce să nu fac și m-au îndemnat să reflectez la importanța acestei meserii.”
„La sistemul de învățământ din România nu știu ce aș putea schimba. Ceea ce am putut să fac ca elev mi-a dat un sentiment de mulțumire. Asta pentru că pe parcursul liceului am decis să fac mereu ceva pentru mine. Cred că lipsa de motivație și ambiție de a face ceva ar putea fi o problemă mai răspândită în rândul noii generații. Ceea ce am înțeles a fost că dacă cauți, găsești, așa că trebuie doar să ieși din bula ta de confort cât de mult poți și să te ferești de a te plânge și autocompătimi.”
„Cel mai bun sfat pe care l-am primit în repetate rânduri și nu l-am luat în considerare întotdeauna: Citiți! Citiți! Citiți! Sfatul ăsta a fost bun. Un altul ar fi: să nu mă împiedic de reguli sau dogme atunci când mă joc.”
„Mă face fericit să ies din zona de confort, să rămân cu urechile ciulite și cu ochii în patru ca să aud și să văd tot ce mai e nou de învățat.”
VIAȚA DUPĂ ȘCOALĂ
„Ceea ce vreau să fac în continuare se bazează în mare parte pe teatru și muzică. Urmează să dau admiterea la Facultatea de Teatru și Film din Cluj, la secția de actorie. Vreau să mă folosesc de ceea ce o să acumulez în următorii ani și să creez ceva al meu despre care nu pot să ofer nici un detaliu. Nu pentru că ar fi secret, doar că nici eu nu vreau să știu sau să îmi impun nimic încă. Sper să am oportunitatea să valorific aceste două arte la nivelul la care cred eu că se poate.”
„Cred că liceul m-a ajutat în (să zicem) cariera pe care vreau să o urmez la fel de mult cum te poate ajuta orice experiență din viață. Cred că ține mai mult de individ să se folosească de contextul în care se află.”
„Pentru Bac tot încerc eu să îmi învăț și să îmi fac singur sinteze și schițe. Nu prea am spor. Cel mai bine funcționează atunci când discut cu cineva. Dacă îmi găsesc vreo doi-trei colegi cu care pot sta de vorbă despre viziunea lui Slavici asupra satului transilvănean, atunci învăț așa. Pentru admitere la teatru mă pregătesc mental și fizic.”
„Părinții mei mă susțin în ceea ce fac. Țin la ei foarte mult și îmi dau seama că multe dintre lucrurile pe care le am în viața mea se datorează lor. M-au lăsat întotdeauna să aleg, nu doar în sfera carierei, ci și în viața de zi cu zi.”
„Nu prea reușesc să mențin un echilibru între învățatul pentru Bac și muzică. Am o «calitate» de a abandona mult prea ușor învățatul pentru Bac în schimbul cântatului la pian sau chitară.”
